La ce bun independența?

367
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

O temă de eseu (nu de lecție solemnă, la început de an școlar, ci la o oră de meditație) pentru elevi și studenți – dar poate și pentru populația matură, precum în alte părți se fac dictările naționale – ar fi: „Ce este independența și la ce (vă) prinde bine?”. Tema ar explica multe. Pe respondenți i-ar pune pe gânduri, iar evaluatorii s-ar putea trezi cu surprize. După ce vom elimina din această testare națională textele-clișee (care vor repeta, prin copy-paste, adevăruri absolute), vom vedea că mulți se vor bâlbâi, înțelegând foarte vag ce se cere de la ei. Alții, într-o sinceritate dezarmantă, vor recunoaște că nu au avut niciodată nevoie să fie independenți. În fine, vom descoperi că foarte puțini pun preț pe această valoare. Fiindcă am rostit cuvântul: independența nu e o monedă pentru cheltuieli mărunte, ci o hârtie de valoare, ce poate fi investită în proiecte de durată.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Fiindcă am pornit-o cu școala, am să invoc un exemplu explicativ. Constantin Noica, fiind invitat la un liceu să vorbească tinerilor despre rostul educației și al culturii, le spunea: în viață, ori devii subiect, ori rămâi obiect. O opțiune simplă. Adică: „Ori îți iei, prin educație, viața în mâini, refuzând să joci rolul pe care ți-l atribuie ceilalți și dându-ți singur rolul vieții tale, ori devii obiectul manipulării celorlalți, o simplă pătrățică în graficul societății”. Ei, bine, cam aici era diferența: până la independență, eram obiecte în jocul altcuiva. Sau, ca să mai citez dintr-un filosof (Epictet, stoicul), eram actori într-o dramă străină: „Ți-a împărțit rolul unui sărac? Joacă-l! Ți-a căzut jocul șchiopului, al magistratului, al plebeului? Joacă-l! Căci atâta-i al tău și asta-i datoria ta: să joci frumos rolul primit, chiar dacă alegerea nu e a ta”. Nu aveam de ales: rolul ni-l scria altcineva.

Dependent de altul, îți declini orice responsabilitate și trăiești conform agendei lui. Imaginea emblematică a regimului sovietic asta e: nu îți programai nimic, pentru că dis-de-dimineață îți bătea la geam (on-line) brigadierul din colhoz (telefoane, în sat, erau doar la cârmuirea colhozului, la sovietul sătesc și la poștă) și te anunța: azi mergem la prășit sfecla, la Cele Trei Fântâni (ieri ai fost la livadă sau la plivit grădina, tot la indicația brigadierului). Mâine îți va spune să mergi la rupt frunze de tutun… Nu avea niciun rost să-ți faci planuri, să-ți bați capul. Nu decideai tu. Depindeai de dorințele mai-marilor zilei. Patronii tăi, zeii tăi. Planurile de durată porneau de la poftele lor: voiau să bea ceai cu zahăr, să fumeze, ori să mănânce fructe. Spațiul de libertate al muncitorilor era și mai îngust, drumul de la barăcile-cazărmi până la uzină fiind neted și lipsit de tentații. În fine, profesorii, ca să revenim la temă, le vorbeau elevilor de pe conspecte dictate de sus și aprobate de sus.

Numai sclavii mai erau tot atât de fericiți: treziți, hrăniți, duși la munci sau scoși în arenă, pentru delectarea stăpânilor, de alții, responsabili de agendă. Numai soldații sunt tot atât de lipsiți de griji. Cine își face, în armată, planuri? Toate se întâmplă conform cutumei: deșteptarea, fugăritul matinal (care scoate visele „civile” din cap), micul dejun, mărșăluitul, instrucțiunile, prânzul, muncile, cina, „timpul liber” (între ghilimelele unității), apelul de seară, stingerea. Programe speciale pentru cei care stau de cart. Bine, în această agendă (ca și în cea a colhoznicilor) se strecura câte un mic „program personal” discret, nocturn. Dar nu vom deschide parantezele.

A fi obiect era simplu și comod. Să ne mirăm că mai există multă lume cărei îi convenea starea de dependență, dar și mulți alții care, pur și simplu, nu înțeleg beneficiile stării de liberate? Or a fi subiectul propriului destin înseamnă bătaie de cap. Responsabilitate. Asumarea nu îți mai permite să te plângi. Independența înseamnă libertate. Dar nu vei înțelege prețul libertății, dacă te-ai născut liber și ți se pare că nimeni nu ți-o amenință. Ana Blandiana, într-un discurs recent, rostit în Italia cu prilejul aniversării morții lui Dante, invocând îngrădirea libertăților în totalitarism, nota: „libertatea nu poate fi cu adevărat înțeleasă decât atunci când ea nu există”.

Concluzia e că, obținând independența, ne-am cam bătut joc de șanse. Am irosit acțiunile ei fără să știm în ce le-am putea investi. Cam asta ne-a fost ocupația, timp de trei decenii… Iar în istorie nimic nu este etern. Șansele nefolosite se răzbună, ca la fotbal: le valorifică adversarul. Independența unei fărâme de imperiu (și fostă fărâmă de Țară), nesusținută și nedezvoltată, neasigurată de o comunitate națională solidă și de un scut (precum este UE și NATO pentru România), își poate încheia istoria în orice clipă. Politica revanșardă a talibanilor vechiului imperiu bate insistent la ușă. Dacă n-o auzim, independența poate eșua lamentabil. Istoria nu se joacă prea mult cu șansele.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here