Invidia la moldoveni

Invidia născătoare de ură și prostie este unul din marile neajunsuri ale omului fleț, căruia i se năzare că cel ce muncește în sudoarea frunții i-a smuls coroana de pe cap și l-a lipsit de recunoștința semenilor, de ovațiile publicului și, la urma urmei, de rămânerea în amintirea celor care știu să aprecieze adevărata contribuție și valoare, excluzând falsul, orgoliul deșănțat, aroganța și minciuna ce se vor tot timpul în capul mesei.

Dacă nu poate să se manifeste, din lene, nepăsare sau neștiință, personajul în cauză începe să toarne zoi în capul celor ce nu-și cruță intelectul, forțele și sănătatea, încercând chiar să le împiedice activitatea, când se ivește ocazia.

Fără a avea vreun merit deosebit, invidiosul este uneori în stare „să se descurce” mai bine decât omul inteligent și înzestrat cu har, care, fiind ocupat, nu are timp să tragă sfori și să facă temenele în fața potentaților vremii. Potentații, și ei în majoritatea cazurilor parveniți fără scrupule, sprijină mai degrabă paiața, impostorul și fățarnicul decât pe cel cu merite depline, modest și sigur că aportul său va fi observat și apreciat.

Se întâmplă însă, deseori, ca meritele celui care trage la carul științei și economiei, al oricărei activități necesare „propășirii neamului” să fie însușite de către această lăcustă nesăturată, gata chiar să exploateze cu nerușinare efortul de zi cu zi al furnicuțelor ce rabdă și trudesc.

Ați văzut, nu o singură dată, demnitari care își citesc cuvântările de pe foaie bâlbâindu-se, conducători de instituții de stat pretinzând la titlul de doctor în științe, uneori chiar de doctor habilitat, la ultima lor susținere, fără a avea habar de ce scrie în acea teză, scriitori numai cu numele. Pentru ei muncesc cei care sunt bucuroși să fie lăsați în pace ca să-și câștige pâinea, fiind ori salarizați, ori plătiți câine-câinește, salahori ai muncii și suferinței fără de sfârșit.

Cei care nu rabdă această înjosire fie că pleacă peste hotare, fie că se ascund în umbra nepăsării, sătui de efort și zbatere în van.

Politicienii noștri, mai noi sau mai vechi, și ei niște oameni care nu prea au ros fundul pantalonilor prin biblioteci, știu că va mai curge încă multă apă pe Bâc până se vor așeza lucrurile la locul lor. Dacă nu cumva și lor, celor proaspăt înscăunați, le convine această stare de fapt, ocupând posturi înalte, conform contribuției aduse în alegeri, numind în funcții importante alți agramați, verișori și cumnați.

Unicul lucru bun în toată această daraveră, încurcătură, cerc vicios cu roadere de os, ar fi că celor ce se urcă în vârful piramidei, nemeritat, le mai dispare invidia. Când ai de toate, când te bucuri din plin de roadele muncii altora, de sfânta naivitate a alegătorului care mai așteaptă schimbarea, nu mai ai timp pentru invidie.

Probabil că ne putem convinge încă o dată că tot răul e spre bine. În acest caz, spre binele celor care fac parte din sistem și ne dau țepe în continuare trăgând foloasele, omul harnic și muncitor rămânând numai cu ponoasele.