Despre alegeri

192
0

Alexei Marinat (1924 – 200)

E clar că, în acest ajun de An Nou, mă voi întreba: ce ne așteaptă în anul ce vine? Tot așa mă întrebam cu 51 de ani în urmă, adică în decembrie 1946: ce ne așteaptă în anul ce vine? Îmi vine mai ușor să-mi amintesc datorită jurnalelor „Eu și lumea” din anii 1946-47, pe când eram student la Universitatea din Chișinău.

Prin unele amănunte, decembrie 1946 se aseamănă cu decembrie 1997: frig în case, stomacurile goale și deznădejde în suflet. Mă sculam la ora 5 dimineața și fierbeam cașă la plita electrică – cât era bună tensiunea curentului în rețea! Cașa o mâncam împreună cu Ion Racul, consătean, coleg de școală și coleg de studenție.

Acum, tot la 5 dimineață mă scol, fierb cașă, dar o mănânc împreună cu soția. Totuși, este o diferență! Dar e același frig, aceeași foamete și deznădejde. Peste 51 de ani, situația în Chișinău e mai gravă, într-un anumit sens, mai crâncenă și mai plină de deznădejde.

Atunci, în 1946, când treceai noaptea prin oraș, puteai să te împiedici de morți, așternuți la pământ. Acum, dacă treci prin oraș, când se întunecă, te acaparează vlăjganii, hoții, bandiții, te bat cu răngi de fier, te lasă gol și schilodit, așternut la pământ.

Te pradă și ziua în amiaza mare. Soției mele i-au apucat cușma din cap, ziua, lângă Pretura Botanica, vecinei mele i-au smuls poșeta din mână, iar pictorului Alexei Grabco, mergând ziua în troleibuz, i-au tăiat buzunarul de la pantaloni, pe sub palton, și i-au scos 170 de lei – pensia pentru două luni! De așa măiestrie n-au știut nici hoții din Odesa în anii de înflorire a hoției.

În anii 1946-47, societatea era împărțită în săraci și bogați. Săracii erau moldovenii. Cei bogați erau alolingvii. Moldovenii mureau de foame ca muștele. Dintre ruși n-a murit nimeni de foame. Cel puțin, n-am auzit de la nimeni să fi murit de foame un rus.

A murit un student rus în urma bolii de tifos exantematic, într-o zi cu profesorul de latină Lotoțchi, care a murit de foame. După foametea din 1946-47, moldovenii care au mai rămas în viață – mulți dintre ei ! – au fost deportați în Siberia, la Polul Nord și în Kazahstan. Dintre ruși n-am auzit să fi fost cineva deportat.

Și astăzi societatea este împărțită între bogați și săraci. Cei săraci sunt moldovenii, cu o mică excepție: în afară de cei care au furat la timp, în momentul potrivit, la modul potrivit, din vârful piramidei, până la șefii de bază, directorii întreprinderilor și hamalii de la depozite. Moldovenii de la sate mor și astăzi de foame și de frig. La mulți copii le ghiorăie mațele de foame și la orașe. Învățătorii, medicii, pictorii, muzicienii, actorii, toți intelectualii – sug laba, ca urșii, prin bârloguri, în timpul hibernării.

Mă întreb și astăzi, ca în ajunul anului 1947: ce ne așteaptă în anul ce vine? În anul ce vine, în 1998, vom avea alegeri parlamentare. În noaptea spre duminica de 22 martie, vom avea somnul cel mai dulce… mulți moldoveni nu se vor duce la alegeri, vor dormi cu dulcele somn al lașității, al indiferenței, al nepăsării și indolenței.

Oamenii au pierdut încrederea în partide, în deputați. Partidele toate sunt democratice și toate se numesc pe scurt : „FTRȚ”, „PMȚD”, ca și cum ar fi codificate ca „Ozerlag”, „Minlag”, „Steplag”, „Siblag”… În urma votării pentru listele de partide, în parlament nimeresc foști secretari ai comitetelor de partid care în 1949 au deportat populația de moldoveni în Siberia, la Polul Nord, și în pustiurile din Kazahstan.

Întrebați-i pe alegătorii din Glodeni (sau Balatina) cum a nimerit primul secretar al lor din 1949 astăzi în parlament, după ce i-a vânat pe democrații din București, în anii de după război, fiind în comisia de Control pentru România din partea Moscovei, și după ce i-a trimis la moarte pe moldoveni? Cum l-au ales ei în 1994, în parlament, pe călăul lor?

Călăii din toate vremurile erau camuflați, ședeau în ascunziș și, când apăreau în public să-și facă datoria, îmbrăcau pe față un ciorap cu găuri pentru ochi, dar să fie ales deputat în parlamentul țării – așa ceva încă nu s-a întâmplat în istoria omenirii.

Pe listele de partide pentru votare în parlament se nimeresc și oameni cinstiți, dar impasibili, care se scobesc în nas în timpul ședințelor cu 1700 de lei pe lună. Dar se nimeresc mulți aventurieri, dibaci la măsluire, care se ocupă cu șarlatanii politice, știind că nimeni nu le va cere socoteală: el nu are o adresă concretă – unde a fost ales deputat, ca și cum nu ar avea patrie, ca în cântecul: „Moi adres Soviețkii Soiuz”!

Iar alolingvii și comuniștii (de fapt, comuniști sunt și agrarienii, și interfrontiștii, și socialiștii) se vor duce la alegeri, toți ca unul, vor bate la ușă dis-de-dimineață, cu noaptea în cap, să li se deschidă mai repede ca să-și facă datoria: ei știu ce vor! Pe când partidele moldovenești, democrate și naționale, se mănâncă între ele, gata să-i sugrume beregata concurentului său. Interfrontiștii, socialiștii, comuniștii, au și făcut alianță, vor ține cadența (poate fără tobe, dar se vor ține de unicul principiu – să biruie!) și vor birui.

Abia după alegeri, partidele democratice moldovenești se vor dezmetici, le vor mai trece aerele, înfumurarea, orgoliile deșarte, făloșenia, îngâmfarea cu care s-au tratat, trecând unii pe lângă alții, nevrând să stea de vorbă, nevrând să formeze o coaliție, ignorând o convenție a tuturor partidelor, pe o platformă unică electorală, pentru binele țării, în interesul națiunii. Atunci își vor spune: „Proști am fost!”.

Doamne, când vom prinde la minte?! Atâta timp, cât vom târî picioarele spre secția de votare, rătăciți, și cu președinții partidelor sfădiți, rânzoși și țâfnoși, vom rămâne cu buza umflată. Vor râde și curcile de noi. O să ne spună în drum și în pragul casei noastre: „Cito, mulî, ne vîșlo po vașemu! Teperi sopite v dve dîrki”.

Mă doare, acum, mă doare de ieri, mă doare de peste 50 de ani, și durerea se numește „înfrângere”.

… Ce ne așteaptă după alegeri în anul ce vine?

decembrie, 1997

Din mapa cu povestiri, ce n-au intrat în cartea „Călătorii în jurul omului” din 2004

Imagini din arhiva scriitorului, puse la dispoziția redacției de către fiul acestuia, Andrei Marinat, căruia îi exprimăm profunda noastră recunoștință

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here