Diaspora

460
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Îmi mai stă în minte o gravă acuzaţie a unei profesoare în etate, rostită la un consiliu pedagogic: copiii noştri nu ne mai seamănă! Ei sunt altfel! În original (era o şcoală „mixtă” şi problemele esenţiale încă se discutau în limba rusă), fraza suna astfel: „Вы посмотрите на них, они уже совсем на нас не похожи!”. Era cea mai bună dovadă că ceva se întâmplă. Or toată esenţa şcolii sovietice (din care venea bătrâna profesoară) se construia pe un principiu esenţial: să creştem copii ascultători. Mesajul şcolii se mai schimba, directivele se ajustau noilor cerinţe social-politice (Hruşciov îl critica pe defunctul Stalin, epoca Brejnev critica voluntarismul lui Hruşciov, iar perestroika lui Gorbaciov denunţa stagnarea din timpul lui Brejnev); însă elevii nu trebuie să-şi pună întrebări, ei trebuie să respecte directiva cea mai recentă.

Mi-am amintit de acest caz în legătură cu diaspora noastră, de care nu prea îşi bate capul orânduirea, dar care devine factor important (şi chiar decisiv) în timpul campaniilor electorale. Unii mizează pe ea, alţii îi îngrădesc participarea la vot. Motivul ar fi cel numit în alineatul de mai sus: ei nu ne mai seamănă. Ei sunt alţii! Oameni liberi, în primul rând, care nu depind de preşedinţii de colhoz sau de orice alţi şefi, ei îşi pot exprima opinia liber.

Acum mai bine de două decenii (v-am povestit-o şi pe asta?), eram, împreună cu un grup de profesori în Danemarca, o ţară cu totul altfel. Ghidul nostru inteligent, înţelegând că nu poate să ne explice în detalii felul danezilor de a fi (lucru absolut important pentru nişte străini, ca să nu nimerim în situaţii jenante), ne dăduse sfatul preţios: urmăriţi (în stradă, în cafenea, în cantină, în locuri de agrement) ce fac danezii şi procedaţi la fel.

Diaspora noastră, stranierii noştri, care azi îşi joacă meciul vieţii pentru alte echipe, nu e neapărat omogenă. Cunosc oameni care au muncit peste hotare în timpurile când la noi totul se prăbuşea, iar apoi au revenit şi azi îşi cresc livezile autohtone, dezvoltate din capitalul incipient european. Alţii au prins proiecte de dezvoltare şi îşi gestionează afacerea de acasă. Cineva s-a stabilit definitiv sau pe durată lungă în Europa, dar trimite permanent bani, susţinându-şi familiile şi rudele. Sunt şi dintre cei care muncesc să supravieţuiască, nu neapărat să adune, doar că în străinătate munca lor e apreciată, iar acasă nu. Unii sunt cu dorul de casă, alţii etalează un soi de aroganţă, declarând că nu vor reveni niciodată „în ţara asta”, definitiv pierdută pentru ei. Le putem reproşa lipsa de patriotism, dar ce rost are? Sunt acolo şi dintre cei care, pur şi simplu, au evadat, fără să le pese de ce se întâmplă acasă şi s-au dus la „de-a gata”, cum le reproşează cei rămaşi. Unii şi acolo caută un loc mai cald, o muncă mai relaxantă cu un salariu mai gras. Dar cei mai mulţi vor să muncească, doar că munca să le fie apreciată şi ei respectaţi. Dincolo de ironiile unora (bancurile despre moldovenii angajaţi în construcţii mai circulă şi azi în Rusia, alături de cele despre negustorii din Caucaz şi măturătorii din Asia Mijlocie), compatrioţii noştri se pot mândri că Moscova a crescut nu dintr-odată, cum zice proverbul, ci, inclusiv, datorită lor. Concetăţenii noştri proiectează vile în Mallorca şi reconstruiesc Sankt Petersburgul.

Există, dincolo de preocupările economice personale, şi diaspora activă, care nu-i indiferentă şi care vrea schimbarea acasă (tocmai asta îi deranjează pe politicienii învechiţi în rele). Ei au însuşit intuitiv lecţia profesorului danez, procedând în toate ca europenii. Şi tocmai asta, ziceam, îi enervează pe cei din vechea gardă: ei, moldovenii plecaţi, moldovenii care au văzut lumea, nu ne mai seamănă! Ei refuză să fie docili şi să asculte de indicaţiile ştabilor politici şi administrativi.

Când se vor anula vizele de reşedinţă (nişte formalităţi birocratice, inexacte şi inutile până şi poliţiei), se va dovedi că noi (sau ai noştri), cei adevăraţi, cei creativi, liberi şi activi, care plătesc poliţele tuturor, sunt dincolo, iar noi, cei de acasă, aparenţii, dar falşii patrioţi, suntem un fel de diasporă înstrăinată. Un fel de separatişti încăpăţânaţi, legaţi de glie şi de tradiţie, în loc să fim legaţi de viitorul nostru şi al copiilor noştri. Toate se pot rezolva dacă nu vom fi ipocriţi, dacă vom dori să fim şi noi altfel, să ne stoarcem ultimele picături de umilinţă, de mentalitate de sclavi; să nu mai semănăm cu noi cei de ieri.

Cred că aţi remarcat această scenă: în diferite oraşe, europenii îi aplaudă pe moldovenii care stau la coadă pentru a vota. Ei aplaudă implicarea, dar şi faptul că în felul acesta moldovenii promit să revină la baştină. Să extindă experienţa şi practicile europene, să extindă Europa. Iar asta înseamnă o şansă pentru toţi. Fenomene aparent contradictorii, migrările, în istoria lumii, sunt un proces firesc şi permanent, iar exodurile sunt soluţii temporare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here