Canotoarea Daniela Cociu s-a învrednicit de două medalii de aur și de una de argint la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret (Under-23) desfășurate în perioada 24-27 iunie curent la Poznan (Polonia).
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEAstfel, sportiva originară din Chircăiești, Căușeni, s-a impus la individual, în cadrul regatei C-1, pe distanța de 500 de metri, cu timpul de 2 minute 8.867 de secunde. Pe treapta a II-a a podiumului de premiere a urcat atleta din Croația, Vanesa Tot, cu rezultatul de 2:09.544 min., la o distanță de +0.677 sec. față de lider, iar reprezentanta Federației Ruse, Arina Hojainova, a cucerit distincția de bronz (2:09.744; +0.877).
În cadrul aceluiași turneu, sportivele noastre de 21 de ani (Daniela Cociu/Maria Olărașu) au obținut aurul continental la proba de dublu (C-2, 200 m), cu rezultatul de 44.956 de secunde. Este de menționat că discipolele dublului campion olimpic Viktor Reneiski în lupta pentru întâietate au depășit redutabilele echipaje ale Rusiei, Marina Gureeva/Anastasiya Vajinskaia (45.343; +0.387), și Poloniei, Aleksandra Jacewicz/Julia Walczak (45.85; +0.894).
În plus, fetele din R. Moldova au devenit vicecampioane europene la canoe dublu pe distanța de 500 m, înregistrând timpul de 1:58.503 min. Podiumul a fost completat de campioanele Giada Bragato/Bianka Nagy (Ungaria, 1:58.18) și Annika Loske/Ophelia Preller (Germania, 2:00.946). Reamintim că echipajul Daniela Cociu/Maria Olărașu a obținut recent, într-o luptă dramatică, bilete de acreditare olimpică, această realizare fiind o premieră pentru proba de canoe feminin din R. Moldova.
Nu au dezamăgit nici compatrioții noștri în cadrul probei masculine de canoe-2, la juniori. Astfel, pe distanța de 500 de metri, echipajul alcătuit din Mihail Culceac și Mihai Chihaia și-a adjudecat distincția de argint, cu rezultatul 1 minut 43 de secunde 500/1000. Ei au fost devansați de perechea din Federația Rusă, Dumitru Rotaru/Maksim Karataev (1 min. 42 sec. 340/1000), pe treapta a III-a podiumului de premiere urcând atleți din România, Florin Drînga şi Cosmin Niţu (1 min. 44 sec. 500/1000).
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE