Deştepţii din campanie şi proştii de după

Timpul nu mai are răbdare şi pe cititor îl răzbeşte revolta: spune odată ce-i cu aceste alegeri, nu umbla dumneata cu parabole şi istorii medievale. Adică: răspunde durerii personajului clasic: Eu cu cine votez? Răspund: eu nu deţin marele adevăr. Mă mai gândesc. Mai ezit, mai examinez ofertele. Încerc să mă fac (măcar eu!) responsabil, de vreme ce politicienii şi susţinătorii lor ardenţi nu prea sunt. Nu vreau doar să-mi exprim simpatiile pentru o echipă şi pentru o idee nobilă. Sau pentru alta, şi mai înălţătoare.

Dacă toată lumea (inclusiv, actorii spectacolului public) a ajuns la concluzia că avem o clasă politică în bună parte consumată şi e nevoie de schimbare (solicitată şi de dezastruoasa guvernare socialistă, prost gestionară a pandemiei şi a economiei, care a golit iresponsabil vistieria statului, a compromis relaţiile cu partenerii de dezvoltare), atunci hai să facem schimbarea. Resuscitarea sistemului politic rebutat (inclusiv, prin tumănelile deştepţilor de serviciu) va fi o diversiune.

Nu e o campanie simplă. Nici nu poate fi, de vreme ce alegerile sunt anticipate, adică extraordinare. Surprizele sunt în firea lucrurilor. Cine va intra în parlament? Care va fi numărul de deputaţi în fiecare formaţiune şi raportul general de forţe? Care vor fi posibilele alianţe postelectorale? Iar în consecinţă, care va fi viitorul acestui mirific tărâm geopolitic?

Avem nu doar un public activ (nu şi implicat) şi o oaste de experţi cu viziuni-beton, care ştiu ce trebuie şi mai ales ce nu trebuie să facem, care cunosc cum se va încheia scrutinul şi închid gura oricui încearcă să le ceară argumente şi să le pună la îndoială logica. Sunt deştepţii campaniei. Cei care ştiu că tot ce se face „o fac nişte diletanţi”. Dacă i-am fi consultat pe ei, lucrurile ar fi mers cu totul altfel. Şi în genere, „poporul nu merită decât ceea ce are”, alegerile sunt „fără rost”, ele „nu trebuia să aibă loc”, deoarece majoritatea lui Dodon din parlamentul dizolvat era mai bună decât majoritatea pe care el ar putea-o obţine în viitorul legislativ.

Deşteptul din campanie, patriot cu voie de la poliţie, crezând că dacă mână aerul cu vorbe se schimbă atmosfera, nici nu îşi dă seama că cicălelile lui bătrânicioase contribuie, în modul cel mai direct, la menţinerea stării de fapt. E absolut firesc să-ţi votezi favoriţii (salut această opţiune onestă), să-i îndemni şi pe alţii s-o facă (iar dacă mai şi argumentezi alegerea, şansele echipei favorite cresc). Dar aruncând pietre în potenţialul aliat, dăunezi cauzei şi favorizezi adevăratul adversar.

Există raţiuni pentru fiecare vot, deşi, nemuritoare şi rece, matematica ne pune în gardă. Scurt pe doi şi strict matematic, PAS va lua mult, dar nu toate voturile atribuite în decembrie Maiei Sandu: o parte se vor duce la PPDA, PUN, AUR sau blocul RU[satâi]. Pentru a forma majoritatea (fără Usatâi şi fără Dodon), PAS va avea nevoie de un aliat. Strict matematic, nu există un alt reper credibil decât rezultatul ultimelor alegeri. Andrei Năstase a luat 43 924 (dar eu aş credita PPDA cu un scor cel puţin dublu, graţie echipei şi prezenţei ei active în parlament). Octavian Ţâcu a luat 27 170 (dar şi PUN speră un scor mai bun, fie şi pentru prezenţa în echipă a lui Iurie Reniţă sau Alexandru Arsene). Dorin Chirtoacă a luat 16 157 (dar AUR e mai mult decât Chirtoacă, absorbind, de dragul ideii nobile, mai toate formaţiunile unioniste. Scorul modest pe care l-a luat AUR în Moldova la parlamentarele din România (3400 de voturi sau 9% din punctele puse în joc) nu trebuie luat în calcul, acolo a participat un alt contingent. Aşadar: cine atacă oricare echipă din această listă, dăunează.

Exprimarea emoţională a unei atitudini, fie şi prin vot „iraţional”, nu trebuie să ne sperie. Problema adevărată e alta. Voind să-ţi devansezi vecinul de palier şi lovind egoist în şansele posibilului aliat, îl propulsezi pe adversarul real. Într-un eseu despre imbecili găseam definiţia: imbecil este cel care dăunează cuiva fără să aibă niciun folos din asta. Dacă în visul măreţ, ireproşabil ca mesaj public, îl readucem la putere pe Dodon, cine îşi va asuma responsabilitatea?

Deştepţii din campanie şi proştii de după nu sunt două entităţi diferite. Sunt unii şi aceiaşi. Sunt imbecilii care dăunează fără să aibă nimic din asta (decât, poate, revărsarea unor frustrări ascunse). Pot să pun pariu că nici după aceştia nu vor recunoaşte că au dat în bară şi că au dăunat. Îi vom vedea tot atât de plini de importanţă, comentând bilanţul bătăliei, făcând prognoze pentru viitor şi mai şi afirmând cu seninătate: eu am presupus că va fi aşa, dar dacă nimeni nu m-a ascultat…

Fără să recunoască acest amănunt: dezastrul e şi consecinţa replicilor lor „deştepte”.