Crâmpeie de pe alee

Pe 15 iunie s-au împlinit 132 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu. Cineva spunea că marii poeți sunt cei despre care a auzit toată lumea, dar rar cine îi citește… Câți dintre noi îl citesc pe Eminescu cel puțin în ziua când s-a născut sau în ziua când a murit, pentru a-i cinsti memoria și a mai învăța câte ceva din ceea ce ne-a scăpat citind „pe deasupra” la școală sau la facultate, dacă facultatea a avut cumva atingere cu literatura?

Această întrebare, mai mult retorică, n-ar da mult de gândit multora dintre cei care „îl iubesc” pe Eminescu necitindu-l, dar nici demnitarilor senini și mulțumiți de sine care vin pe 15 ianuarie și pe 15 iunie la bustul marelui poet și depun, în mod protocolar, florile „dragostei și ale recunoștinței” lângă postament. Câteva fraze generale despre Eminescu se pricep să spună chiar și ei, după ce pozează frumos în fața camerelor de luat vederi și a aparatelor de fotografiat.

Așa de mult îl mai iubesc demnitarii în aceste clipe înălțătoare pe Eminescu, mai ales dacă evenimentul coincide cu perioada campaniilor electorale și tot poporul îi vede seara la televizor! Pot spune și câteva versuri pe care le țin minte din copilărie. Nu se complică prea tare cu repertoriul din care fac parte, în primul rând, o strofă, cel mult două din poemul „Luceafărul”, își amintesc că poetul a scris ceva și despre „un împărat și un proletar”, ei fiind cei care ne apără în prezent de asupritori… Impresionează plăcut și demnitarii alolingvi care recită versuri cu „somnorosi pasareli”, zâmbind frumos și scuzându-se că nu știu prea bine „limba moldoveneasca”. Țin și ei mult la Eminescu și la toată cultura noastră, ne-ar învăța și limba la nivelul cuvenit, dar, dacă nu le-o cere nimeni, de ce ar trebui să o facă?!…

Patrioții noștri de serviciu, cei care de vreo treizeci și ceva de ani ne aburesc cu „intrarea în Europa” și cu grija pe care ne-o poartă permanent, sunt, de asemenea, prezenți. Politicieni scoși de la naftalină, compromiși în ultimul hal, se agață de aura strălucitoare a poetului, poate, poate le mai reușește, și prin acest act de prezență în spațiul cultural, să ajungă iarăși în Parlament, unde pot face coaliție și cu socialiștii, și cu comuniștii, ca să poată funcționa instituțiile statului… Că chiar și Maia a făcut-o, vorba lui Dodon.

Copiii inocenți conduși de învățătoarea lor, veniți cu buchețele de flori, bătrânii în haine din alt veac care cumpără pe ultimii bani o carte a poetului, săracii care așteaptă ceva „de sufletul lui Eminescu” reprezintă poporul. Ei ne încălzesc inima și ne arată adevărata stare de lucruri. Despre ei parcă, cu vreun veac și jumătate în urmă, poetul zicea: „Mai bine un popor incult și sărac, dar cinstit, decât un popor cult și bogat, dar corupt”.

Citatul e pentru demnitarii cinstiți și necorupți, foarte ocupați, care nu au reușit să citească pe 15 iunie, și după, măcar ceva din opera nemuritoare a poetului.