Istoria unui profesor de la medicină: De la dosar fabricat până la tortură (VIDEO)

2509
0
Ion Eşanu

La cei 28 de ani ai săi, Ion Eşanu, un tânăr profesor de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemițeanu” din Republica Moldova, a reuşit să înfrunte sistemul moldovenesc de (in)justiţie. Mai întâi, i s-a fabricat un dosar pentru că ar fi condus automobilul în stare de ebrietate, apoi pe reţelele de socializare au apărut înregistrările video făcute în timpul reţinerii, iar în cele din urmă din dosarul penal au dispărut probele. Tânărul profesor a fost purtat timp de doi ani pe la interogatorii, apoi prin judecăţi, ca să fie în cele din urmă achitat.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Între timp, sătul de nedreptăţile făcute, Ion Eşanu a pornit pe calea activismului civic şi al protestelor, implicându-se de mai multe ori de partea celor care s-au confruntat cu nedreptăţile şi abuzurile din partea oamenilor legii. Înainte de a fi achitat, Ion Eşanu a fost bătut cu bestialitate de către agentul de circulaţie care i-a fabricat dosarul. Deși Procuratura a intentat dosar penal pentru tortură şi tratamente inumane, ancheta bate pasul pe loc.

Dosarul supt din deget

Calvarul lui Ion Eşanu a început la finele lunii iunie a anului 2019. Tânărul s-a întâlnit cu nişte prieteni la terasa unei benzinării. Unul din ei îşi sărbătorea ziua de naştere şi i-au propus lui Ion să li se alăture. Tinerii au stat vreo jumătate de oră, după care au decis să plece la Vadul lui Vodă şi au chemat un taxi. Pentru că băuse şampanie, Ion Eşanu a decis să lase maşina la parcarea din benzinărie, şi-a luat lucrurile personale şi aştepta taxiul împreună cu prietenii.

Ion Eşanu la Spitalul de Urgenţă

În acest timp de el s-au apropiat doi agenţi de circulaţie, care i-au cerut să meargă cu ei şi să treacă expertiza alcoolscopică pentru că… a condus în stare de ebrietate. Tânărul care îşi făcuse alte planuri le-a cerut oamenilor legii să-l elibereze: „Le-am spus că nu sunt vinovat şi nu am fost băut la volan, i-am avertizat că vor răspunde în faţa legii şi să mă elibereze imediat. Atunci ei mi-au zis că pot să mă elibereze dacă le achit o mie de euro. Desigur că am refuzat, pentru că nu eram vinovat. În timp ce eram dus de poliţişti la expertiză, unul din ei mă filma şi îmi adresa întrebări, cum am ajuns acolo, dacă am băut, ce am băut. Eu, desigur, am recunoscut că am consumat alcool. Secvenţa în care am recunoscut că am băut alcool a apărut pe urmă pe reţelele de socializare”.

Ion Eşanu spune că după ce a refuzat oferta poliţiştilor de a fi eliberat contra mită, aceştia nu au mai cerut nimic şi l-au dus la expertiză, care, așa cum era de aşteptat, a confirmat că tânărul consumase băuturi alcoolice.

Astfel, Ion Eşanu s-a ales cu un dosar penal pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate. Poliţiştii i-au ridicat şi permisul de conducere, fără ca să-i elibereze în loc unul provizoriu, după cum o cere legea.

Probele dispărute din dosar

În timpul investigaţiilor efectuate în dosarul intentat pe numele lui Eşanu, învinuitul a încercat să-şi demonstreze nevinovăţia. Principala probă rămânea a fi înregistrarea video de la camerele de la benzinărie. Filmările au fost înregistrate pe un disc care a fost anexat oficial la dosar. Ulterior, discul dispare din dosar, rămânând doar procesul-verbal de ridicare a probei video şi de anexare la dosar.

La 29 aprilie anul curent, Judecătoria Chişinău l-a achitat pe tânărul profesor. Pe lângă sentinţa de achitare, instanţa a emis şi o încheiere prin care a cerut Procuraturii să investigheze dispariţia probelor din dosar.

Momentan, nu cunoaştem cum au reacţionat procurorii la decizia instanţei. „Am depus la 18 mai un demers la Procuratura Generală ca să fiu informat. Dar nu am primit încă un răspuns”, ne-a comunicat Eşanu.

Bătaia oprită de un parlamentar

Ion Eşanu a depus mai multe plângeri în legătură cu acţiunile lui Victor Calancea şi Sergiu Plăcintă, cei doi agenţi de circulaţie care l-au reţinut pentru că ar fi condus în stare de ebrietate. Tânărul a cerut ca aceştia să fie traşi la răspundere penală pentru abuz în serviciu. Iana Dărănuţă, procurorul care a gestionat dosarul intentat pe numele lui Eşanu, i-a respins cererea. De asemenea, tânărului nu i-a reuşit să-i pună la respect pe cei doi poliţişti nici pentru faptul că au publicat şi distribuit pe reţelele de socializare înregistrarea video făcută în timp ce este dus la expertiza alcoolscopică. Curtea de Apel Chişinău a decis că nu a fost încălcată legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal.

La 3 ianuarie 2021, Ion Eşanu a fost bătut de către Victor Calancea. Din declaraţiile lui Ion Eşanu: „Pe la ora 14.00, m-am deplasat în sectorul Buiucani. Pe strada Belinschi l-am văzut pe Victor Calancea cu radarul în mână. Când am trecut înapoi, pe la ora 17.30, Calancea era în acelaşi loc, cu radarul în mână. Ştiind din cazul meu cine este el în realitate, am oprit să văd dacă are foaie de parcurs sau vreun ordin ca să stea acolo. Poate că aveam emoţii şi i-am zis ceva jignitor, dar a meritat. Pe el însă mai tare l-a supărat faptul că l-am filmat”.

Victor Calancea, 3 ianuarie 2021

Din înregistrarea video făcută de Eşanu cu telefonul mobil se aude cum tânărul îl acuză pe poliţist de acţiuni de corupţie, iar la un moment dat o acuză şi pe soția lui că ar fi implicată în anumite scheme. Poliţistul Calancea s-a ascuns în automobil. După ce i-a vorbit despre soţie, omul legii l-a ameninţat pe Eşanu că va răspunde dacă mai zice ceva despre soţie.

În continuare urmează din nou un şir de acuzaţii din partea tânărului, precum că poliţistul este agresiv, foloseşte un limbaj jignitor şi că ar compromite uniforma şi epoleţii de poliţist.

„Să-l cunoască o ţară întreagă cine este Victor Calancea”. „Dumnealui îşi permite să vorbească urât, dacă poartă uniformă. Dumnealui trebuie să treacă un control neurologic, o spun ca medic”.

Monologul tânărului este întrerupt de strigătul lui Calancea: „Ce te legi de soţia mea!!!”. Se vede cum poliţistul se apropie de Eşanu, apoi imaginile dispar. În schimb, s-au salvat înregistrările audio în care se aud sunete de lovituri şi poliţistul răcnind cât îl ţin puterile: „Măi, tu să vorbeşti despre soţia mea? Culcat! Culcaţi-l! Culcat! Persoană publică? Uăi!”.

Întâi m-a lovit peste mână şi am scăpat telefonul, apoi mi-a tras cu pumnul în ochi. După aceasta am fost culcat cu faţa în jos la pământ, s-a urcat cu genunchii pe mine şi a început să mă lovească cu pumnii”, îşi aminteşte tânărul.

Bătaia a fost curmată de un martor ocular care trecea pe alături cu maşina şi a oprit. Acesta s-a dovedit a fi deputatul socialist Radu Mudreac care i-a cerut poliţistului să se potolească. Ca să fie ascultat, Mudreac i-a prezentat lui Calancea legitimaţia de parlamentar.

Întreaga scenă a fost urmărită de un alt poliţist, coleg cu Calancea, care nu a ridicat un deget pentru a pune capăt violenţelor.

Dosar penal pentru tortură

După ce a plecat deputatul, Ion Eşanu s-a îndreptat spre maşina sa, însă a fost oprit de Calancea, silit să urce într-o maşină poliţienească şi dus la Inspectoratul de Poliţie Buiucani. Acolo a stat aproape o oră, după care i s-a făcut rău, a cerut să fie chemată ambulanţa care l-a transportat la spital.

Înregistrarea video a fost publicată pe reţelele de socializare, iar a doua zi Procuratura Chişinău s-a autosesizat şi a pornit dosar penal pentru tortură, tratamente inumane şi degradante.

Victor Calancea a depus şi el o plângere în care l-a învinuit pe Eşanu că ar fi încercat să-i fure arma din dotare şi că el a fost nevoit să reacţioneze. O altă plângere a fost depusă şi de soţia poliţistului pe motiv că i-au fost divulgate datele cu caracter personal.

Dosarul a ajuns în gestiunea procurorului Geru. După ce în martie a avut loc o reconstituire la locul unde a fost agresat de Calancea, Eşanu susţine că nu a mai fost citat pentru alte acţiuni de urmărire penală. În schimb, a fost citat la poliţie să ofere explicaţii la plângerile depuse de Victor Calancea şi soţia sa.

Poliţistul continuă să lucreze, deoarece nu a fost suspendat din funcţie pe durata anchetei fiind invocată prezumţia de nevinovăţie.

Procurorul Ion Geru nu a răspuns la apelurile noastre ca să-i solicităm declaraţii.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE