Izgonirea din paradis

1202
0

G7 a ajuns la un acord „istoric“: companiile multinaționale cu o marjă a profitului de peste 10% vor plăti o taxă globală de minim 15%. Decizia nu are, deocamdată, efecte legale: trebuie convinse și statele din grupul G20, apoi, urmează negocieri cu alte 140 de state, sub egida Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, pentru a se obține un consens de principiu cu adevărat internațional în această privință.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

E greu de crezut că toți vor saluta inițiativa. De pildă Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Bermuda, Olanda și Elveția, „paradisurile fiscale“ ale multor companii, vor fi cel puțin reticente. Ca să nu mai spunem nimic de țări ca Irlanda, care și-a salvat economia falimentară numai datorită fluxului de capital injectat de multinaționale în schimbul unui regim de taxare ceva mai clement. Experții afirmă însă că, indiferent de atitudinea țărilor interesate din și din afara celor două „G“-uri și a OCDE, taxa va fi impusă.

Cum va funcționa noul mecanism fiscal? Până în prezent, o companie gen Google (Mountain View, California) sau Amazon (Bellevue, Washington), de exemplu, câștigau bani în toată lumea, dar își declarau veniturile în țări cu taxe foarte mici. Astfel, având adresa juridică și cartierul general în SUA, puteai să nu transferi nici măcar un cent în trezoreria americană, achitând o taxă aproape simbolică (după criteriile economiilor bogate) într-o țară minusculă. De acum înainte, dacă vei plăti, să zicem, doar 10% peste hotare, fiscul de acasă te va impozita suplimentar cu 5%, pentru a atinge acel minim „global“ de 15%. Dar va putea să te oblige la contribuții și mai mari, căci limita maximă nu este stabilită.

Taxa globală pe venitul multinaționalelor împlinește, în sfârșit, visul tuturor miniștrilor de finanțe din țările dezvoltate. Aparent, lupta se duce pentru stabilirea unei reguli de joc pentru toți actorii globali, adică pentru cei care beneficiază, financiar, cel mai mult de pe urma globalizării. Într-adevăr, pare nedrept ca firme precum Nike Inc (Beaverton, Oregon) și FedEx Corp (Little Rock, Arkansas), fiind americane, să nu aibă nicio contribuție directă la bugetul național al SUA. Totuși, în ciuda impresiei generale, lucrurile nu stau întocmai așa, căci marea bătălie se dă nu atât pentru dreptate și nici pentru moralitate, ci pentru un acces sporit la buzunarul fără fund al „giganților tehnologici“.

Este aici o contradicție în termeni pe care plebsul fericit că trilionarii vor fi puși, în sfârșit, la punct, nu o sesizează: taxa această „globală“ este, în realitate, una cât se poate de națională, căci e menită să aducă acasă o parte însemnată din banii firmelor indigene. Dacă s-ar dori, într-adevăr, o taxă globală, ar fi nevoie și de o trezorerie globală, și de apariția unor bani publici globali, căci multinaționalele câștigă pretutindeni și atunci de ce ar trebui să achite impozite pe profit doar într-un paradis fiscal și restul, în țara lor de origine (cel puțin acesta e scenariul care decurge din analiza pe care o face Jeff Goldstein, fost consilier economic la Casa Albă, pentru Atlantic Council)?

Dubla măsură și-a etalat încă o dată cârlionții de pudel și falca de lup. Sistemul de taxare curent al corporațiilor este, fără îndoială, învechit și trebuie modificat. Dar ceea ce promovează, sub eticheta atât de la modă azi a echității, miniștrii finanțelor din țările bogate, nici nu-i va sărăci pe cei hiperbogați, nici nu va aduce mai mulți bani în economia globală. Dimpotrivă, ar putea să o dezechilibreze, căci multinaționalele vor căuta și vor găsi soluții pentru a-și recupera eventualele pierderi. Bineînțeles, nu din donațiile filantropilor.

În realitate, taxa aceasta promovată de democrata Janet Louise Yellen (șefa vistieriei americane) e menită să compenseze cheltuielile enorme care s-au făcut în țările dezvoltate mai ales în perioada de cvasiinactivitate economică generată de pandemie. Guvernele au procedat populist, iar populismul a pus la treabă tiparnița de bani. Pe fundalul descreșterii producției și al excedentului de masă monetară, s-a produs o inflație (da, cam globală și aceasta) care acum îi zdruncină pe agenții economici mari și mici, iar curând va lovi cu barosul și în pușculița consumatorului de rând. Mai ales a celui care depinde de stat. De aici, nevoia de a reumple haznaua.

Crize economice precum cea declanșată de lockdown și decizii disperat-agresive precum „taxa globală“, suprataxarea și alte presiuni pe sectorul privat pe care le atestăm acum peste tot, arată cât de primejdioasă este, pentru o economie de piață, creșterea populistă a cheltuielilor publice. Creștere ce devine nesustenabilă de îndată ce economia dă chix, îndemnându-i pe guvernanți să intervină și mai dur în mecanismele pieței. Uneori, până la sufocarea acesteia.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE