Despre pragmatismul moldovenilor

Ştiu că aţi zâmbit citind titlul de mai sus, dar nu vă grăbiţi, ascultaţi povestea până la capăt. În primul rând, trebuie să fac această observaţie: există atât de multe excepţii în ceea ce ţine de specii, rase, etnii, încât orice tentativă de a generaliza riscă să producă o imagine inflamată, dacă nu cumva o afirmaţie sută la sută falsă. Totuşi, în general (un cuvânt salvator), nemţii sunt mai disciplinaţi (de japonezi nu mai zic), englezii mai cumpătaţi. Finlandezii nu se grăbesc, spaniolii sunt evlavioşi. Ruşii au un suflet larg. Evreii ştiu să supravieţuiască în condiţii imposibile. Stop, că am şi început cu truismele, cu generalizările.

Apropo, cum învaţă să supravieţuiască unele popoare (de nu cumva toate, fiecare în alt context)? Şi când se întâmplă asta? Exact! Când nu mai au de ales şi când – mai ales – nu mai au nimic de pierdut. Când au investit energii şi cheltuieli, au proiectat, au programat, au sperat, au construit şi, dintr-odată, totul s-a prăbușit. Fie şi din motivul că ei au muncit şi au însuşit nişte reguli, dar celorlalţi le-a fost în cot de ele. Mai mult: i-au invidiat că ştiu să construiască şi să aibă succes. Şi atunci, când se prăbuşesc toate, când supravieţuieşti ca prin minune, nu-ţi mai pasă de cei din jur, nu mai construieşti durabil, nu mai clădeşti ceea ce, posibil, îţi va fi distrus, ci doar te adaptezi. Devii nomad şi filosof. Iar împins de nevoi, înveţi să profiţi tu de ceilalţi, în loc să profite ei. Eşti umilul supravieţuitor, în loc de a fi marele cuceritor…

Înţelegeţi că – fără să vreau – am început să vorbesc de moldoveni? Ziceţi că moldoveanul e sărac? Dar de unde aţi luat că acesta e moldoveanul tipic? Cea mai recentă observaţie despre noi am auzit-o recent de la ambasadorul Poloniei, care spunea că atunci când compatrioţii lui ajung la Chişinău, primul lucru pe care îl remarcă e abundenţa maşinilor de lux. Ăştia să fie săracii Europei, care nu îşi pot aduna în bugetul ţării bani pentru vaccin, cerşind de la instituţiile internaţionale dozele de ser necesare supravieţuirii?

Dincolo de exagerările iminente şi de excepţiile la fel de inevitabile, moldoveanul profită. Mă gândesc uneori dacă nu cumva această umilinţă afişată nu e o mască pentru a obţine ceva. Mă gândesc dacă statutul de „cea mai săracă ţară din Europa” nu o fi fiind chiar o lucrătură a moldoveanului. Dacă acest statut îi aduce dividende, de ce l-ar deranja? Sunt clanuri care fac averi din cerşit, donaţii şi subsidii.

Moldoveanul profită absolut iresponsabil. El nu doar că ajunge în Europa cu paşaport românesc şi votează cu socialiştii sau alţi comunişti. El locuieşte în Germania, Franţa, Spania cu paşaport european, beneficiază de avantajele UE… şi înjură Europa, înjură politicile Uniunii Europene, de care beneficiază! Visând, bineînţeles, statul „tradiţional”, feudal-voievodal! El, minoritarul acceptat în casa deschisă a Europei, îi detestă pe europenii care îi tolerează pe africani, asiaţi, homosexuali şi alţi marginali ai societăţii „tradiţionale”. El, cetăţeanul universului, lumea largă fiindu-i şi casă şi pavăză, e speriat de „globalişti” şi „cosmopoliţi”, de nu ştiu care iluzorii sirieni, care cică ar visa să trăiască în Moldova, pe care el tocmai a părăsit-o!

El nu are acces la apă potabilă, nu are drumuri (decât unul singur, construit de americani). În schimb, înalţă biserici frumoase. Cum să nu-mi amintesc încă o dată de Dănilă Prepeleac, părintele nostru fondator. Moldoveanul lui Creangă, cu unica sa performanţă creativă prepeleacul (ştiţi voi ce-i asta, că DEX on line-ul vi-i la dispoziţie!), când a pierdut, în urma unor exerciţii de negustorie tipic moldoveneşti, tot ce mai putea să piardă (mai şi distrugând, pentru întregirea tabloului, boii şi carul partenerului de dezvoltare, adică ai fratelui său gospodar), a decis… să înalţe o mănăstire. Un locaş sfânt! Cu această idee frumoasă şi inutilă pragmatic, începu marea sa renaştere. Providenţa îi puse atunci mâna pe creştet şi îl învăţă să profite…

Fire mioritică, el ştie să trăiască frumos şi să moară frumos. El profită de frumuseţea lumii civilizate, dar nu vrea să împartă cu nimeni frumuseţile sălbatice ale plaiului, dând alarma la orice venire a „străinilor”. El mai crede că hrăneşte Rusia şi Europa, dar de multă vreme lumea îl hrăneşte pe el. Adesea din milă. El se revoltă – în acelaşi timp, pe aceeaşi pagină de ziar, în aceeaşi discuţie! – că străinii vor să-i ia pământul, să-i exploreze bogăţiile, dar şi că produsele din magazine sunt aduse din altă parte „de parcă noi nu am avea pătlăgelele noastre!”).

El e mult mai pragmatic decât [mulţi] alţii. Dar nu generalizez, moldoveanul e o fire polimorfă. El poate fi nu doar leneş, ci şi inventiv, nu doar profitor, ci şi generos, nu doar hâtru, ci şi ingenios, nu doar neisprăvit, ci şi talentat pe domeniul său de activitate. Uneori reuşind să impresioneze lumea. Ce să mai vorbim, uneori moldoveanul profită scriind despre umilinţa moldovenilor convertită în pragmatism. Precum subsemnatul, de exemplu.