Impresii după o drumeție de Ziua Mondială a Mediului: „Este nemaipomenită conexiunea om-natură!”

1045
0

Sâmbătă, 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, Asociația Jurnaliștilor de Mediu, împreună cu echipa magazinului LiMon și Ecopresa, a lansat o drumeție în unul din cele mai pitorești locuri ale Republicii Moldova situat între satele Furceni și Trebujeni, raionul Orhei.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Peste 30 de participanți au avut ocazia de a explora biodiversitatea locală a rezervației peisagistice Trebujeni, care face parte din Complexul natural cultural ,,Orheiul Vechi”. Rezervația are un tablou unic, inegalabil ca frumuseţe şi valoare ştiinţifică, fiind o adevărată carte de vizită a naturii meleagului nostru.

Sunt foarte fericită că echipa magazinului LiMon a hotărât să facă parteneriat cu noi, să ne organizeze și să ne ghideze astăzi pe un traseu foarte frumos, unul dintre cele mai spectaculoase – Trebujeni-Furceni. Noi suntem în cadrul Zilei Mediului, un festival pe care asociația noastră l-a preluat de la PNUD Moldova, cei care au organizat prima dată festivalul Mediului. Dacă în anii trecuți am organizat o zi, de regulă, târg, expoziții, finalizate cu un concert în aer liber, anul acesta am extins Ziua Mediului pentru o lună și ieșim în fiecare weekend. De aceea acesta este primul weekend și suntem aici la Trebujeni. Nu ar fi fost posibil fără sprijinul unor oameni buni, interesați de protecția mediului, în primul rând, Programul de Granturi Mici GEF – PNUD și asistența financiară a Suediei, cu suportul Organizației Mondiale de Mediu în Moldova, PNUD Moldova, în parteneriat cu comunitatea de mediu. Un act de mare simbolism, mulțumim, Grădina Botanică (Institut), pentru munca de conservare și restabilire a speciilor rare!”, declară directorul executiv al Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, Lilia Curchi.

Magazinul LiMon este unul dintre partenerii drumeției, ce este cunoscută pentru experiența turistică (alpinism montan, expediții în întreaga lume (câțiva membri au atins chiar și vârful Everestului).

Compania noastră a fost fondată în 2006. Inițial, am fost alpiniști, urcam pe munte, aveam nevoie de echipament. Am hotărât să creăm o organizație publică al cărei obiectiv să fie dezvoltarea alpinismului în Republica Moldova. Nu existau suficiente echipamente și am decis să cumpărăm echipamente pentru noi. Dar apoi prietenii noștri și-au exprimat dorința de a cumpăra bunuri de la noi și a apărut ideea unui magazin. Am adus echipamente și le-am vândut colegilor noștri. În scurt timp, am dezvoltat și am început să vindem produse pentru camping, apoi în sortimentul nostru a apărut și echipament de schi. Treptat, hobby-ul s-a transformat într-o activitate profesională. De ce suntem aici? Anastasia Gurschi ne-a scris că vrea să organizeze un eveniment: „Vrei să participi? Poate veniți cu noi?”. M-am gândit imediat cât de mișto e, am vrut să facem ceva pentru echipa noastră, să ieșim în natură. Am spus: bine, închidem magazinul și participăm la proiect, mergem în drumeție. Uneori în viață ai nevoie de un motiv pentru a face ceva și de aici a apărut o inițiativă atât de cool. Am crezut că putem face parte din acest eveniment”, ne-a declarat directorul magazinului LiMon, Tatiana Coptina.

În cadrul drumeției, participanții au avut posibilitatea de a planta 60 de exemplare ale unei plante pe cale de dispariție din Republica Moldova, ce au fost plantate pe una dintre stâncile din Parcul Național Orheiul Vechi, plantarea a fost ghidată de către angajații Grădinii Botanice (Institut).

,,Deci astăzi vom planta plante de Mirgău Pitulat, o specie din Cartea Roșie, o specie critic periclitată, categoria cea mai înaltă de dispariție. Ea a fost găsită doar într-un singur loc în Republica Moldova, lângă satul Hrușca, raionul Camenca, pe calcare, și de aceea acum noi avem tematica de lucru în laborator de a studia plantele, de a le multiplica în condiții de laborator, în condițiile Grădinii Botanice, de a căpăta material săditor și a le restabili în habitatele lor naturale. Astăzi vom planta, anume aceste plante pe calcare, aici la Trebujeni. Mirgău Pitulat este o plantă camefită, cu areal Euro-Asiatic, dar disjunct, adică nu se întâlnește peste tot, în foarte rare locuri, anume unde sunt calcare, în alte condiții nu crește, fiindcă ea rezistă pe calcare, nu are concurență cu alte plante. Este o plantă xerofilă, rezistentă la secetă și calcefilă, se înmulțește prin semințe. În condiții de cultură, noi am stabilit că poate să înflorească în același an, spre toamnă, e plantă perenă, semiarbust, decorativă. Vrem să restabilim populația unor plante, ce se pot multiplica ușor, ca să nu mai dispară de pe teritoriul nostru”, afirmă Pavel Pînzaru, doctor în biologie, cercetător coordonator la Grădina Botanică.

Plantarea a avut loc în timpul unui popas, pe care participanții la drumeție l-au făcut în timp ce descopereau traseul Trebujeni – Furceni.

Am aflat despre eveniment de pe un anunț de pe Facebook și mi-a fost interesant, am luat legătura cu organizatorii, m-am înregistrat ca participant la drumeție. Mi-a plăcut însăși ideea, de a ieși din oraș, din rutina aglomerată a transportului și a gălăgiei, faptul că aici s-au adunat zeci de oameni pasionați și care au aceeași viziune. Am rămas plăcut surprins că am trăit emoții frumoase, și anume momente reale în natură, de a face un picnic, de a planta plante ce sunt pe cale de dispariție, de a merge pe jos. Este nemaipomenită conexiunea om-natură. Un moment ce nu mi-a plăcut este atitudinea celor ce lasă mizerie în urma lor, uită să strângă. În rest, cred că a fost o zi deosebită. Recomand tuturor să încerce asemenea drumeții”, susține Sergiu Ciorescu, unul dintre participanții la drumeție.

Participanții la drumeție au fost echipați de către organizatori cu chipiuri albe și tricouri galbene care au imprimat logoul cu Ziua Mediului. Participarea a fost gratuită, participanții trebuia doar să fie dotați cu echipament pentru o asemenea drumeție, mâncare și haine corespunzătoare. Cine nu a avut echipament – hamace, corturi, izolatoare, saci de dormit – a avut posibilitatea să închirieze direct de la LiMon.md.

Despre eveniment am aflat de pe Facebook, în grupul meu de prieteni a fost distribuit evenimentul și mi s-a părut foarte interesant că de Ziua Mediului se organizează o drumeție, în care nu doar vedem natura nedescoperită a Moldovei. Dar învățăm și cum să practicăm turismul într-un mod cât mai puțin invaziv pentru natură. Inițial, am vrut să rămân pe noapte, dar m-am limitat la o singură zi de drumeție și a fost foarte frumos. Mi-a plăcut foarte mult traseul, cred că încă nu este foarte cunoscut, dar, până acum, cred că Trebujeni-Furceni este cel mai frumos traseu pe care l-am văzut și cu siguranță o să revin aici.

Am aflat de la cei care ne-au vorbit despre turismul etic un detaliu relevant: cu cât mai ușor este bagajul pe care-l porți în spate atunci când mergi într-o drumeție, cu atât este mai mică amprenta pe care o lași în natură. Pentru că consumi mai puțină energie, duci mai puține lucruri, ulterior va trebui să găsești un loc pe pământ unde să le pui și să afecteze iarăși natura. Asta mi-a dat de gândit și o să țin cont de acest lucru în următoarele drumeții: cu cât mai puțin, cu atât mai bine!”, mărturisește jurnalista proiectului media „Cu sens”, Felicia Crețu.

Timpul a fost de partea participanților, norii acoperind razele arzătoare ale soarelui. Parcurgând circa opt kilometri, participanții la drumeție au admirat peisaje pitorești, stânci abrupte, dar și defileul râului Răut.

Am aflat despre această drumeție de la un prieten, care mi-a propus să vin. Scopul pentru care am acceptat această călătorie este oportunitatea de a face cunoștință cu persoane, am observat un fapt important că cei ce participă la asemenea călătorii sunt persoane foarte deschise către noi cunoștințe, foarte comunicabile și foarte active.

Sunt unele mici particularități care m-au indignat, cum ar fi faptul că sunt aruncate în natură, într-un mod foarte iresponsabil, unele deșeuri de tip anorganic. Și faptul că sunt unele mijloace de transport care, din cauza unor autorități incompetente, fac drumeții de tip neecologic pe drumuri interzise. În rest, totul a fost absolut de nota 10, nu am nici o obiecție”, afirmă unul din participanții la drumeție, Liviu Bejan.

La finalul zilei, echipa LiMon a explicat participanților practicile turismului etic: cum să organizăm un camping, cum să facem focul, să amenajăm o baie, o toaletă, cum să utilizăm apa de izvor, cum să strângem după noi, astfel încât să aducem daune minime naturii.

Festivalul Mediului se va desfășura în perioada 5-26 iunie, cu drumeții, excursii, iarmaroc, comunicare online și program artistic. Va fi un format mixt de evenimente online și offline.

Online: se va desfășura pe Facebook, Ziua Mediului Moldova-reportaje, teasere, anunțuri, informații, Live-uri, foto, video, concert LIVE etc.

Offline vor fi mai multe evenimente, în zilele de weekend:

  • 12-13 iunie – excursie într-un parc fotovoltaic și turbine eoliene.
  • 19 iunie – expediție pe Nistru pe caiace.
  • 26-27 iunie – Eco Iarmaroc de sărbătoare, cu expoziții și activități.

Manifestările dedicate Zilei Mondiale a Mediului se înscriu în efortul comun de transmitere către generaţiile viitoare a unui mediu curat şi sănătos, cu respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, ecologică şi socială, constituind un exemplu activ de colaborare între autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi societatea civilă. Astfel, se reaminteşte anual omenirii cât de grave pot deveni lucrurile dacă nu se manifestă grijă pentru patrimoniul natural. Tematica anului 2021 pentru Ziua Mondială a Mediului este conservarea ecosistemelor.

Autor: Ludmila Hițuc

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE