Adevărul și gargara. File din povestea unui gazoduct

169
0

Pe 19 mai am aflat că Statele Unite nu vor sancționa companiile germane care participă la construcția gazoductului Nord Stream 2. Vor evita sancțiunile inclusiv Nord Stream 2 AG și CEO-ul acesteia, Matthias Warnig, fost ofițer în serviciile secrete ale RDG și mare amic al lui Putin. Asta după ce Secretarul de Stat american, Anthony Blinken, a reiterat, cu ceva timp înainte, că toate companiile implicate în proiect vor plăti scump pentru faptul că ajută Rusia „să submineze securitatea energetică și să dezbine Europa“.

Controversatul gazoduct este modul în care Kremlinul a înțeles să rezolve problema generată de tranzitul de gaze naturale prin Ucraina, țară considerată de Rusia drept „dușmănoasă“ și „nesigură“. Noua linie de aprovizionare cu hidrocarburi a Germaniei, principalul beneficiar, ocolește uscatul, întinzându-se pe fundul Mării Baltice de la Narva la Greifswald. Întrucât nu va străbate teritoriul Ucrainei și Poloniei, gazoductul ar putea deveni o afacere extrem de profitabilă (Gazprom-ul nu le va plăti acestor țări „neprietene“ taxe de tranzitare) și vitală pentru regimul de la Moscova, atât de dependent financiar și politic de exportul de materii prime.

După războiul din Donbass și anexarea Crimeii, atitudinea occidentalilor față de Nord Stream-urile rusești părea să se fi schimbat. În 2019, pe vremea lui Trump („prietenul Rusiei“, după cum afirmau democrații), Congresul a sancționat companii europene și nave rusești care lucrau la gazoduct. Nemții au protestat oficial, iar neoficial, ministrul german al Finanțelor, Olaf Scholz, a încercat să-i mituiască pe americani, cerându-le să ridice sancțiunile în schimbul facilitării importului de gaze naturale lichefiate din SUA, proiect pe care Germania „l-ar fi sprijinit“ cu… circa un miliard de euro (vezi scrisoarea pe care înaltul demnitar german o adresase fostului șef al Trezoreriei americane, Steve Mnuchin, descoperită și publicată recent pe net de un ONG ecologist – DUH – din Germania).

Evident, navele rusești au neglijat, imperial, sancțiunile și și-au văzut de treabă (așa cum a făcut-o în ianuarie a.c. și „Fortuna“, proprietatea companiei KVT-RUS). Bineînțeles, Olaf Scholz nu putea fi altceva decât membru al Partidului Social-Democrat german, izvor nesecat de prieteni ai Rusiei. În mod și mai clar, ecologiștilor cu investigația nu le-a păsat decât de cochiliile răscolite de greoaia conductă de pe fundul mării, nu și de „securitatea energetică“ a Europei. Până aici însă, lucrurile s-au mișcat previzibil, după scenarii pe care le-am mai văzut și înainte de Nord Stream 2. O necunoscută rămâneau, pentru specialiști și interesați, doar acțiunile concrete ale Casei Albe față de marele proiect ruso-german, pe punctul de a se finaliza – sancționarea simbolică a unor nave sub pavilion rus e una, pe când blocarea accesului la proiect a unor companii europene care furnizează tehnologii înalte rușilor, e cu totul altceva.

Președintele Joe Biden și democrații lui s-au bătut cu pumnii în piept, atât în timpul campaniei prezidențiale, cât și după, că vor contracara din răsputeri toate amenințările ce vin din partea unor jucători globali necinstiți precum Rusia, China etc. Pumnii s-au dovedit a fi de plastilină, căci, în stilul devenit deja clasic al tuturor administrațiilor democrate, și aceasta a țipat strident că atacă, bătând de fapt în retragere.

Comentatorii afirmă că sancționarea selectivă a actorilor implicați în Nord Stream 2 ar revela un calcul politic șmecher: Rusia trebuia îmbunată cu ceva înainte de întâlnirea lui Blinken cu Lavrov la Reykjavik, menită „să amelioreze“ relațiile ruso-americane. Această întâlnire este, de fapt, încă o strachină în care Anthony Blinken va călca așa cum călcase Hilary Clinton în „peregruzka“ ei. De data asta însă, de cioburi se vor tăia mai ales „partenerii“ est-europeni. Ce nu faci însă de dragul progresului?

Adevărul este că Nord Stream-ul din Marea Baltică e finalizat în proporție de 95%. Acum, când au rămas de construit doar porțiunile de gazoduct din apele germane și daneze (Danemarca a și emis toate autorizațiile necesare), nici cele mai dure sancțiuni nu pot face mare lucru. Proiectul putea fi stopat încă în fașă, prin 2015, după dezastrul produs de Rusia în Ucraina și când se semnau cele mai importante acorduri cu investitorii (apropo, Casa Albă era ocupată atunci de un alt lider progresist al lumii, Obama). Dar nu s-a întreprins aproape nimic, iar acum, într-adevăr, ar putea fi prea târziu pentru orice acțiuni punitive.

Germania și Rusia, Uniper, Wintershall, E.ON, Engie, OMV și Royal Dutch Shell, toate au avut interesul să aducă gazele din Siberia în inima Europei. Până la urmă, le-au adus, în ciuda opoziției reale a „partenerilor“ din Est și a opoziției declarative a altor state din Vest, în frunte cu Statele Unite. Și asta e ceea ce se cheamă, în teorie și în practică, „adevăr“. Pe când o Europă și o Germanie care ne recomandă insistent să reducem consumul de gaze în următorii ani pentru a atinge niște „ținte climatice“ și care afirmă că luptă eroic cu ingerințele agresive ale Rusiei, ei bine, asta e ceea ce se cheamă, în popor, „gargară“.

Preluarea textelor de pe pagina www.gazetadechisinau.md pentru formatul online se face în limita a 1.000 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat.

Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Gazeta de Chișinău” și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here