„Sunt un avocat al personajelor mele, toate merită respectul meu”

1390
0
Victor Triboi în spectacolul „Flori de mină” de Szekely Csaba,  regie – Slava Sambriș, Teatrul „Luceafărul”

Interviu cu Victor Triboi, actor la Teatrul „Luceafărul”

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Spune-mi, te rog, dragă Victor Triboi, te-ai născut la țară sau la oraș? Ai mers la teatru din copilărie? Când ai decis să te faci actor?

M-am născut în Chișinău, în anul 1978. Sunt din generația copiilor care așteptau cu nerăbdare ziua de duminică, pentru ca să poată privi o poveste la televizor. Urmăream în program când sunt difuzate desene animate. Nu eram atunci răsfățați precum copiii de azi cu filme și desene animate non-stop! Sunt din generația copiilor care așteptau sărbătorile de iarnă ca să mănânce mai multe bomboane, bezele și mandarine! Ziua întreagă ne jucam afară și mergeam cu bicicleta cutreierând tot orașul. Vacanțele de vară le petreceam la țară.

Când eram în clasa a 5-a, am avut marele noroc să nimeresc pe mâna regizorului Leonid Cebotaru, la cercul dramatic pe care-l conducea atunci. El ne cerea să intrăm în pielea personajului, ne explica ce înseamnă trăirea scenică. Ne spunea adeseori: „nu te cred”, „trebuie să simți”… El mi-a dat curaj și m-a îndrumat ca un părinte într-ale artei teatrale.

Ce facultate ai absolvit?

Abia după armată am ajuns la Universitatea de Stat a Artelor din Chișinău, la Facultatea Artă Teatrală, specialitatea Actor de teatru și cinema. Am studiat în clasa dlui Emil Gaju. Pedagogi mi-au fost și Silvia Berov, Gheorghe Pietraru. La facultate m-am convins din nou că principiul de bază al măiestriei actorului este cel despre care aflasem încă la cercul dramatic: „trebuie să simți”. Deosebit de sensibilă era dna Silvia Berov, cu inteligența ei, cu sufletul ei mare și cu grija pentru fiecare dintre noi. În momentele când o copleșeau emoțiile, vorbea în limba rusă, deoarece este școlită la Școala Teatrală „Șciukin” din Moscova: „Ну, мой дорогой, давай убеждай! Здесь тебе никто не может помочь, так что самовыражайся!” („Hai, dragule, convinge-ne! Pe scenă nimeni nu te poate ajuta, exprimă-te!”). Chiar și astăzi, fiind actor profesionist la „Luceafărul”, tot cu ASTA mă ocup – mă exprim. Încerc să joc în așa fel încât publicul să mă creadă.

Activezi de mai mulți ani la Teatrul „Luceafărul”, ai colaborat și cu Teatrele „Alexei Mateevici”, „Ginta Latină”, cu Naționalul „Mihai Eminescu”. Dar abia în ultimii doi ani ai interpretat roluri principale în spectacole de rezonanță ale „Luceafărului”. Pentru spectatori ești o revelație – publicul, de fapt, te-a redescoperit.

Acum doi ani, am avut norocul să-l cunosc pe regizorul Slava Sambriș, pe care l-am descoperit și-l apreciez ca regizor. Primul spectacol la care am lucrat este „Flori de mină” de Szekely Csaba, fac rolul lui Ivan.

Da, e un spectacol fascinant, rezolvat într-o cheie regizorală proaspătă, viguroasă. Impresionează ambiția eroilor de a rămâne în satul natal, de a păstra tradițiile, chiar dacă localitatea degradează, nu are nicio perspectivă. Personajul tău, Ivan, are un caracter puternic, nu-și părăsește tatăl țintuit la pat, îngrijindu-l cu devotament, însă disperarea îl împinge spre alcool, el bea împreună cu prietenii ca să-și uite necazul. Cât de dificil e să te clatini mereu pe scenă rostindu-ți concomitent replicile foarte clar, răspicat? Ai exersat mult până ai obținut această dinamică?

Personajul meu pe parcursul a două ore este mai mult sau mai puțin beat. E dificil să joci această stare? Este vorba despre o tehnică actoricească pe care ori o însușești, ori nu. Ca un avocat al personajelor mele, vreau să spun că toate personajele pe care le joc merită respectul meu.

Spectacolul „Tata” în regia lui Slava Sambriș e un punct de cotitură în cariera ta? Rolul Tata l-ai realizat greu?

Ce pot să vă spun despre „Tata”? Într-o zi, am auzit de la Slava că ar vrea să monteze dramaturgie națională. Și că se gândește la piesa „Tata” de Dumitru Matcovschi. M-am bucurat mult, am zis că este foarte binevenit ca în anul jubiliar, când Teatrul „Luceafărul” împlinește 60 de ani, să abordăm așa un material. Mă gândeam că voi primi un rol, numai nu Tata. Țopăiam prin curtea teatrului când deodată am aflat că rolul TATA trebuie să-l joc chiar eu!!! Atunci mi-a trecut toată țopăiala. Îl tot întrebam pe Slava: „Ești sigur?”. La care el mi-a zis foarte calm să nu mai pun întrebări prostești și să trecem la treabă. Și mi-am amintit de vorbele dnei Silvia Berov: „Hai, dragule, convinge-ne!”.

Soția ta, Olga Guțu-Cucu, este actriță la Teatrul Național „Mihai Eminescu” (TNME). Te-aș întreba spre final despre cei doi copii ai voștri – le place și lor teatrul?

Cei doi băieți ai noștri învață la Liceul cu Profil Artistic „M. Berezovschi”, ambii în clase teatrale. Mihai, cu siguranță, vrea să devină actor. Iar Vlad se mai gândește, dar îi place actoria și chiar joacă alături de mama sa în spectacolul „Dosarele Siberiei”, la TNME.

Săptămâna aceasta va avea loc premiera piesei „Fazanul” de Georges Feydeau, la „Luceafărul”, în regia lui Slava Sambriș. „Fazanul” e o comedie spumoasă, cu personaje fascinante și dubioase, acțiunea devine o aventură, un risc și promite un suspans și o farsă pe cinste, în stilul dramaturgului Georges Feydeau”, se menționează în caietul-program al spectacolului. Ce rol faci în această piesă?

Îl joc pe Pinchard și mă bucur că, în ciuda pandemiei, teatrul a reușit să monteze această comedie care ne oferă bună dispoziție. Propunem publicului o revigorantă terapie prin umor. Vă invităm la premieră!

Mulțumim mult!

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE