De fapt, pe Ion îl chema IVAN, care nu vorbea limba română. A fost un tânăr dintr-o familie ucraineană din stânga Nistrului, care, după moartea sa în război, a devenit erou dintr-un moft al politrucilor.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEFiecare moldovean născut și crescut în URSS a auzit acest nume. Trei sferturi de secol, numele eroului Ion (Ivan) Soltîs l-au purtat și îl mai poartă diverse colective, școli, străzi, muzee, monumente etc. Chiar și astăzi, la Chișinău, pe bulevardul Gr. Vieru se mai află un monument al comsomoliștilor (!?), în compoziția căruia ostașul Ivan Soltîs cu cască și cu arma în mâini pare a fi figura principală.
Cică, la 11 februarie 1945, lângă satul german Luisental (în română: Valea Luizei), care astăzi ar fi fost situat pe teritoriu polonez, dar nu mai există, Ion s-a aruncat cu pieptul peste o ambrazură inamică. A murit pe loc, dar le-a dat răgaz camarazilor să înainteze și să câștige bătălia…
Trei sferturi de secol la rând, s-a tot vorbit despre fapta lui Ionică, însă nu totul. De aceea, zgârcenia la vorbă a propagandei ruso-sovietice a generat diverse interpretări și chiar bancuri sarcastice, unele dintre care pot fi auzite și astăzi. În unul dintre acestea se spunea cam următoarele:
Cică Ionică alerga cu mitraliera spre dușmani și a lunecat pe gheață, căzând pe ambrazură și reușind doar să înjure ceva „moldovenește”. Politrucul a auzit și ar fi înțeles că Ionică a acoperit ambrazura pentru a se jertfi, strigând „Za rodinu! Za Stalina!”. Astfel l-au propus pentru înaltul titlu de Erou al URSS, acordat post-mortem, peste vreo doi luni…
Citind demersul comandanților pe marginea „faptei eroice” a lui Ivan Soltîs, îți faci impresia că bancul cu ghețușul ar avea suport. Într-adevăr, fișa de erou abundă de fantezii politruce evidente, înșirate în stil patetic și completate cu vreo două acțiuni supte din deget. Printre acestea, cică, înainte de a comite fapta cea mare, Ivan a lăsat mitraliera la o parte, ca să-l apuce de gât pe un fascist, pe care l-a sugrumat și înjunghiat, mai și înjurându-l după asta: „Așa vă trebuie, animalelor..!”. Apoi a luat iar mitraliera și a tras, de se alegea praf din nemți și tot așa.
Se mai spune că anume „comsomolistul Ivan Soltîs” a fost primul care s-a aruncat în apa rece a râului și, prin șuvoiul până la gât, tot el a fost primul ajuns pe malul celălalt și tot el primul i-a secerat pe nemți, și tot primul, și tot primul… (În realitate, în apă rece de ZERO grade, cel mai călit om nu poate rezista decât vreo câteva minute, după care trebuie să-și facă proceduri de recuperare a funcțiilor organismului.)
Pentru a dezlega marea problemă a eroului secolului, am ridicat toate documentele posibile ale unităților militare din acea vreme și acel loc. Am abordat, îndeosebi, jurnalele de operațiuni cronologice, care înregistrau practic orice mișcare de la locul bătăliilor și care nominalizau obligatoriu ostașii curajoși, descriindu-le fapta. Citesc în ele cu atenție, dar nu se găsește nimic despre Ivan Soltîs…
În primul rând, jurnalul de luptă al regimentului 548 (din care făcea parte „eroul” nostru), la data de 11 februarie 1945, spune că nu compania 7 a lui Soltîs a fost cea care a pornit ofensiva peste apa râului (cu lățimea și adâncimea – cam cât râul Prut). Este scris negru pe alb că, primii care au trecut râul Böber, după miezul nopții, au fost militarii companiei 9 comandată de loc. sup. Koroliov. Anume ei au ocupat un cap de pod și pentru cei ce veneau din spate. Abia după ocuparea capului de pod, au fost chemate și celelalte subdiviziuni, inclusiv cea din care făcea parte și Soltîs. (Koroliov este descris că a murit eroic.)
Tot din documentele respective aflăm că trecerea râului s-a efectuat nu înotând prin apă, dar în cinci bărci gonflabile performante A-3, destinate special pentru asemenea acțiuni de luptă și care încărcau câte 25-30 de oameni. Iar satul Luisental era de fapt un cătun cu trei case și un șopron (poate de aceea nici nu s-a mai păstrat până astăzi), după el la scurtă distanță urmând altul ceva mai mare, Wehigstreben (astăzi, numit în poloneză: Maly Tszebien).
În jurnalul de luptă al regimentului pentru zilele celea sunt remarcați o serie de luptători, între care Alexeev Ivan, propus pentru titlul de erou al URSS, Ivenin, Zernîșkin și mulți alții, care au distrus punctele de rezistență dușmane nu cu pieptul gol, ci apelând la unități de artilerie care au nimicit gurile de foc de la distanță. Despre Ivan Soltîs însă nu găsim nici un cuvânt. Mai mult, jurnalul spune că victoria sovieticilor în acel loc s-a produs abia a doua zi, adică la 12 februarie, când „eroul” era deja mort…
Deschidem documentele analogice ale Diviziei 116 și ale Corpului 48. Găsim că, în acel loc, oponenții lui Soltîs erau de fapt niște subunități de estonieni și unguri. Documentele nu pomenesc nici despre vreo ambrazură prin zonă. În schimb, la tema eroilor, un raport de sinteză al Corpului 48 efectuează o galerie a militarilor care s-au evidențiat în luptă, în zilele respective. Sunt remarcate opt nume: Davydov, Zaborin, Prokofiev, Ogonkov, Tomatorot, Levinson, încă cineva și doar unul dintre aceștia făcea parte din regimentul lui Soltîs. Dar nu-l chema Soltîs, ci Alexeev Ivan care a luptat curajos, după cum am remarcat mai sus. Deci, despre Ivan SOLTÎS, iarăși nu se spune NIMIC! Etc.
Și totuși, cum a devenit Ion Soltîs erou? Care a fost fapta lui de-l slăvesc unii și astăzi?
Printre paginile jurnalului de luptă, dăm de un scurt articol de ziar militar, decupat și lipit cu grijă la pagina din 24 februarie. Se pare că am găsit dezlegarea! Corespondentul s-a trudit să descrie o poveste de succes sau de eroism a „moldoveanului”, indiferent de faptul că în cronicile militare afirmațiile lui nu se regăsesc:
„Slavă eternă ostașului roșu Ivan Soltîs! A acoperit ambrazura cu pieptul său! Este enormă voința ostașilor sovietici de a înfăptui ordinul comandantului suprem, tovarășul Stalin! Nici apele, nici fortificațiile inamicului nu rezistă în fața voinicilor-minune ai Rusiei! Vor trece secole și gloria nemuritoare a faptei ostașului-comsomolist Ivan Soltîs va dăinui în popor!” Și tot așa…
Urmează „detalierea” faptei comsomolistului în stilul fantasmagoriilor propagandistice ale bolșevicilor. (În realitate, documentele serioase ale timpului scriu că Ivan Soltîs nu a fost comsomolist.) Apoi acest text a trecut, rând cu rând, în demersul comandanților pentru acordarea titlului de erou lui Ionică Soltîs. Firește, comandanții își doreau mai mulți eroi în subordine, căci cu cât mai mulți eroi se puteau lăuda cu atât mai bine erau văzuți de către superiori. Iar articolele de ziar le justificau oricând orice minciună. Astfel, la Moscova, aparatul birocratic al lui Stalin, care era ahtiat și el după povești dulci cu eroi, a promovat făcătura, până tătuca popoarelor a aprobat-o prin semnătura sa.
Adică s-a repetat scenariul celor „11 eroi” de la Răscăieți, cărora le-au fost atribuite fapte inventate, înșirate mai întâi într-un articol de ziar. La fel s-a întâmplat și în cazul celor „28 panfiloviști-eroi”, care în realitate nici n-au existat. Am mai putea aminti și de faptele atribuite călăului sovietic al Chișinăului, genistul Kutepov, care cică a deminat orașul după război, în timp ce anume el a fost cel care în 1941 l-a minat și l-a aruncat în aer. (Ziarul a scris despre aceasta.) Mai putem să nominalizăm în contextul minciunilor vânturate în spațiul basarabean și acțiunile „de comemorare”, ce se întreprind la „pichetul celor trei eroi” de la Stoianovca, în favoarea unor grăniceri-slujbași ai NKVD etc.
De fapt, poveștile, legendele sovietice de război cu eroi inventați, dar care au monumente fastuoase, constituie de fapt până în prezent unul dintre elementele-cheie ale propagandei hibride a Rusiei împotriva României și Republicii Moldova…
(Continuarea în cărțile de dezrădăcinare a minciunilor sovietice, în curs de apariție.)
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE