De ce falimentează companiile de stat

Colegii de la „Ziarul de Gardă” au publicat săptămâna trecută un interviu care reprezintă o premieră absolută pentru presa moldovenească. Un fost director al unei companii de stat a dezvăluit pentru prima dată cum i s-a cerut să favorizeze un furnizor pentru compania pe care o conducea deși a propus un preț mai mare față de ceilalți furnizori.

Romeo Lopotencu (foto), fost director al RED (Rețelele Electrice de Distribuție) Nord, companie aflată sută la sută în proprietatea statului, care se ocupă de distribuirea energiei electrice în zona de nord a Republicii Moldova, a recunoscut că a fost înlăturat din funcție deoarece nu a favorizat compania furnizoare, pe care i-au cerut-o niște interimari în spatele cărora stătea Alexandru Dodon, fratele fostului președinte Igor Dodon.

Potrivit lui Lopotencu, solicitarea lui Alexandru Dodon și a oamenilor lui era următoarea: toate licitațiile pentru achiziționarea cablului de către RED Nord trebuia să le câștige o companie față de care existau niște angajamente. Aceasta trebuia să câștige licitația chiar dacă cerea un preț mai mare decât competitorii.

Lopotencu povestește în interviu cum nu s-a conformat acestei cereri, iar după niște licitații pentru achiziții mai mari de cablu, unde iarăși compania favorită a lui Dodon nu a fost selectată, a fost chemat și admonestat, iar la scurt timp a fost și demis. Nici nu a fost lăsat să încheie anul la companie și să prezinte rapoartele anuale de activitate.

Fiind întrebat de ce nu a favorizat compania solicitată, acesta a spus că nu se aștepta că aceasta va cere un preț mai mare.

„Care-i motivul? De ce nu are un preț competitiv, că asta nu e sănătos ca un producător să nu câștige de la un intermediar, de la un importator. Și atunci s-a scăpat, printre vorbe, că este marja care nu-i permite, marja de angajament”, a menționat ex-directorul RED Nord.

Altfel spus, acesta se întreabă, cum de compania care este și distribuitor al unui producător de cablu în Republica Moldova a cerut un preț mai mare decât unele firme intermediare? Cauza constă în acea marjă de angajament, după cum s-a exprimat ex-directorul.

Ce reprezintă acest angajament? Este vorba despre o înțelegere dintre un factor cu putere de decizie și o companie. În schimbul unui procent din vânzări, compania obține dreptul exclusiv de a furniza o componentă sau o materie primă. Desigur, nimeni nu-și va permite să ofere această taxă din profit. Drept urmare, taxa în cauză este inclusă în preț și acesta devine mai mare decât la alți competitori.

În mod normal o astfel de dezvăluire venită de la un fost director de companie de stat ar fi trebuit să provoace din start un interes sporit din partea Poliției, Centrului Anticorupție și Procuraturii. Multă lume vorbește în culise despre astfel de aranjamente, numite în unele cazuri în rusește otkat, însă, până în prezent nimeni nu a adus vreo mărturie în acest sens.

Iar această practică, înrădăcinată adânc în cercurile guvernamentale moldovenești, a pus pe brânci sau a adus în pragul falimentului sute de întreprinderi de stat.

Cu siguranță, astfel de scheme au adus în pragul falimentului și Căile Ferate din Moldova (CFM), pe vremuri una din cele mai bogate întreprinderi moldovenești.

Acum, aceasta este cu greu susținută de autorități pentru a nu falimenta, iar angajații ei nu și-au primit de cinci luni lefurile. Însă acum mai mult de un deceniu CFM raporta prin 2005 un profit de sute de milioane de lei. Ulterior, astfel de profituri nu au mai fost raportate, însă au fost inițiate proiecte epocale, cum ar fi construcția căii ferate de la Cahul spre Giurgiulești prin lunca Prutului. Acum aceasta nu mai este practicabilă din cauza calității proaste. Cât de corect au fost gestionate achizițiile în cadrul acestui proiect, cine poate să ne spună acum?

Alt caz emblematic este societatea pe acțiuni Moldtelecom care, de asemenea, în anii 2000 înregistra profituri de sute de milioane de lei. Ulterior, și acolo au fost inițiate proiecte de construcție, cum ar fi reparațiile capitale ale tuturor oficiilor teritoriale. Nu se știe cât de corect s-au făcut și acolo licitațiile, însă, așa cum spun oameni cu experiență, în construcții este cel mai ușor să ascunzi delapidările. Acum, din cauza că telefonia fixă nu mai e ce a fost pe vremur, iar cea mobilă este în declin, Moldtelecom nu mai are profiturile de odinioară, iar multe oficii teritoriale ajung semipustii.

Șirul companiilor de stat care au degradat și au pierdut treptat locurile pe piață deși erau favorizate poate continua.

Acum, când nu mai au veniturile de altădată, statul le scoate treptat la privatizare. Însă momentul este pierdut. Și nu doar din cauza că acestea sunt în situații financiare nefavorabile. Prin anii 2000 circula zvonul că pentru Moldtelecom unii investitori ar oferi și un miliard de dolari. Atunci, când telefonia mobilă și serviciile de internet erau abia la începuturi, iar Moldtelecom avea o rețea bine pusă la punct în toată republica, aceasta reprezenta o atracție pentru marile companii internaționale din domeniu. Acum majoritatea acestor avantaje competitive nu mai există, iar prețul Moldtelecom-ului a scăzut considerabil și nici nu prea se găsesc potențiali cumpărători pentru ea.

Îmi este greu să-mi amintesc vreo companie de stat moldovenească, care să fi fost scoasă la privatizare în timp ce avea venituri mari. Atâta timp cât cei aflați la guvernare puteau să le căpușeze prin diferite taxe de aranjament, companiile în cauză rămâneau în proprietatea statului. Și doar după ce nu mai rămânea nimic de căpușat, acestea erau incluse în programul de privatizare fiind vândute la prețuri de nimic, iar pentru unele nici nu se găsesc până acum cumpărători.

Și de fiecare dată, autoritățile invocă, de regulă, capacitatea proastă de management a statului. Chipurile companiile de stat sunt ca gospodăriile fără câini, adică ale nimănui. Iar dacă vine un privat, care ține la proprietatea sa, el va face tot posibilul să angajeze cei mai buni manageri, care să-i asigure o competitivitate înaltă. În cazul companiilor de stat, proprietarul este Republica Moldova, adică suntem noi, cu toții. Însă guvernanții, cei care sunt mandatați să gestioneze aceste proprietăți publice, nu sunt interesați atât de prosperarea companiilor respective cât de cum să scoată mai eficient profitul din ele în interes propriu.

Iar faptul că după interviul dlui Lopotencu, niciuna din autoritățile abilitate nu s-a autosesizat pentru a investiga cazul, confirmă supoziția că încă sunt controlate politic, tolerând acest obicei de căpușare a proprietății statului de către politicienii aflați la guvernare.