Prejudecăți… culturale?

188
0

Un studiu atent al istoriei umane arată că atunci când oamenii vor să-și facă o opinie despre realitate, ei țin cont de orice, dar foarte puțin sau deloc de… realitatea propriu-zisă. Prejudecățile culturale, ideile primite de-a gata în sânul unei comunități (familia, școala, grupul social, profesional, etnic, Facebook etc.) ne modelează mintea mai abitir decât simțurile. Deprinși de mici să vedem realitatea așa cum ni s-a spus, nici la maturitate nu vom băga în priză logica elementară, cea bazată pe percepția efectivă a lucrurilor și pe bunul nostru simț înnăscut.

Așa, palestinienii, care o duc mult mai bine decât arabii din multe alte țări și beneficiază de drepturile și libertățile pe care statul Israel le acordă tuturor cetățenilor săi, susțin mișcări teroriste, iredentiste și fundamentaliste care au transformat autonomia într-un butoi de pulbere. Și care nu vor ezita să anuleze bunăstarea și libertatea de îndată ce își vor atinge scopurile, după cum s-a întâmplat deseori în regiune. Pe un alt meridian al lumii, rușii, care s-au bucurat din plin de prefacerile survenite după perestroika și reformele dureroase din anii 1990, cred în continuare că destrămarea URSS a fost o mare eroare și că Occidentul (nu și China revizionistă din coastă) este cel mai mare dușman al țării lor. Nici popoarele aparent mai civilizate nu sunt mai libere de preconcepții, pe care le-ar putea spulbera la o simplă confruntare cu realitatea, dacă ar dori. E grăitoare, în acest sens, mândria cu care francezii își tratează revoluția de la 1789 și tot ce a însemnat aceasta, inclusiv teroarea și războaiele ce au urmat. Sau, mai nou, atitudinea absolut stereotipizată a nației care a dăruit civilizației Luminile față de unele țări și popoare din Estul Europei, tratate încă în cheia propagandei cominterniste.

Cetățenii Republicii Moldova sunt, de asemenea, pradă unor stereotipuri pe care nu cred că le mai poate vindeca cineva și care nu au cum să treacă nici de la sine. Părerea față de România, în cazul „moldoveniștilor“, e modelată în continuare de ce au învățat în manualele sovietice, pe când în cazul „unioniștilor“ idealiști, de imaginea destul de convențională a unei țări mirifice, fără legătură nici cu România de ieri, nici cu cea de azi. Același dualism, abstras de realitate, domină și în cazul atitudinii față de Rusia: de la credința că aceasta este cea mai spirituală, mai puternică și mai minunată țară de pe pământ, până la asocierea ei categorică cu Tartarul însuși. În RM puțini sunt cei care iubesc sau urăsc România adevărată ori Rusia adevărată.

Toate aceste prejudecăți și stereotipuri sunt inofensive cât timp nu sunt exploatate politic. Dar pot deveni periculoase dacă sunt lăsate în afara oricărui control în situații când tocmai combaterea lor devine o prioritate vitală, o strategie a supraviețuirii. Este exact ceea ce se întâmplă acum în toată lumea, când eforturile de eradicare a pandemiei s-au ciocnit cu un obstacol chiar mai greu de surmontat decât boala însăși: opiniile preconcepute și suspiciunile față de vaccinurile anticovid.

Mai mulți factori contribuie la încetinirea sau chiar la periclitarea campaniei de vaccinare: și mișcările antivax mai vechi, mobilizate recent de „amenințarea“ unui nou inamic creat de „Big Pharma“, și dezinformarea rău-intenționată și bine finanțată din unele țări, a căror stabilitate politică internă depinde sută la sută de destabilizarea celorlalți, și reflexele populiste ale politicienilor cu mintea clișeizată de teorii care pun „bunele practici“ în fața practicilor medicale, și frica dintotdeauna a omului de noutate, dar și spaima indusă de ignoranța pe care mijloacele de informare, educare și comunicare de azi nu o stârpesc, ci dimpotrivă, o consolidează ș.a.m.d.

Exemplele pozitive pe care le aduce realitatea nu sunt convingătoare nici în acest caz: succesul vaccinării în țări precum Israel sau Marea Britanie și reducerea semnificativă a incidenței în țările cu un procent mare de vaccinați nu joacă nici un rol pentru „sceptici“. Mai mult, în unele state, prejudecățile față de Occident se extind și asupra vaccinurilor pe care le produce acesta. Ideea că un vaccin rusesc sau unul chinezesc sunt mai credibile tocmai pentru că nu sunt produse în Vest reprezintă încă un stereotip „cultural“ pe care stă lipit un preț „existențial“. Incertitudinea care însoțește capacitatea Rusiei de a produce și livra la timp ambele doze de „Sputnik“ sau eficiența serului produs de Sinopharm este susținută de fapte: vezi pățania cu dozele desperecheate de „Sputnik“ ajunse în RM și recrudescența infecției cu covid în Seychelles, unde 85% din populație s-au vaccinat cu prima doză de ser chinezesc, iar 62,2% au făcut și rapelul.

Dar faptele reale nu schimbă concepțiile oamenilor. Aceeași istorie ne învață că la unele prejudecăți oamenii au fost siliți să renunțe abia după ce acestea au provocat mari tragedii colective. Dezastrul care se produce acum în India schițează un posibil scenariu pentru cei care, aidoma ministrului sănătății din New Delhi, mai cred încă în puterea duhului nostru și a plantelor medicinale de a eradica covidul fără vaccin. Și trebuie luat ca un avertisment nu doar de țările cu aceleași probleme sanitare și demografice, ci și de cele care consideră că sunt destul de bogate și de spălate ca să aștepte apariția vaccinului ideal.

Preluarea textelor de pe pagina www.gazetadechisinau.md pentru formatul online se face în limita a 1.000 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat.

Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Gazeta de Chișinău” și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here