UE respinge acuzațiile Moscovei privind imixtiunea în R.Moldova, în timp ce Dodon intensifică atacurile la adresa Occidentului

1036
0
Ambasadorul UE, Peter Michalko, și ex-președintele Igor Dodon

Delegația Uniunii Europene la Chișinău respinge vehement acuzațiile cu privire la o pretinsă imixtiune în afacerile interne ale R.Moldova, lansate prin intermediul purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Dimpotrivă, spusele liderilor UE din ultimele zile, chemarea unanimă, la unison cu Comisia de la Veneția, la respect față de Constituția Moldovei și rolul și atribuțiile Curții Constituționale, demonstrează angajamentul UE față de poporul Republicii Moldova și ordinea constituțională a țării”, au declarat reprezentanți ai Delegației UE pentru NewsMaker. Cu toate acestea, urmând poziția Moscovei, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a intensificat la nivel maxim demersurile sale împotriva partenerilor străini și instituțiilor occidentale, îndeosebi după ce marți, 27 aprilie, a fost invalidată tentativa majorității parlamentare „PSRM-Șor” de modificare ilegală a componenței Curții Constituționale (CC).

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Amintim că Ministerul rus de Externe a difuzat luni, 26 aprilie, un comentariu în care Maria Zaharova afirmă că îngrijorările diplomaților și oficialităților occidentale, în legătură cu tentativele de subminare a independenței CC în R.Moldova, denotă „un angajament politic clar, care contribuie la o și mai mare polarizare a societății moldovenești”.

Urmând aceeași logică, Igor Dodon vorbește despre o încercare a „Occidentului colectiv” de a aduce la putere în R.Moldova, prin alegeri anticipate, „forțe politice marionete, pe care le controlează”.

Mai mult, el insinuează că puterile occidentale ar încerca să transforme R.Moldova într-un avanpost al jocurilor sale geopolitice împotriva Rusiei. „Noi trebuie să avem o majoritate parlamentară pro-moldovenească, care va adopta legi în interesul cetățenilor, nu va lupta cu Rusia, nu va dezlănțui un război cu Transnistria, nu va sugruma Găgăuzia etc. Dacă însă la guvernare în Moldova vor veni forțele de dreapta, cel mai probabil vom avea o destabilizare totală. Fiind controlați de Occident, aceștia vor dori să arunce în aer situația, pentru a le face „în ciudă” rușilor”, a declarat Dodon la un post TV afiliat socialiștilor.

Amintim că un șir de decizii extrem de controversate adoptate vineri, 23 aprilie, cu votul deputaților din coaliția „PSRM-Șor”, cu privire la activitatea Curții Constituționale, a provocat un val de reacții succesive extrem de dure din partea partenerilor internaționali ai R.Moldova. Acestea au culminat cu o declarație de condamnare a acestor decizii din partea președintelui Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio. În acest context, el a cerut Parlamentului R.Moldova „să abroge declarația și deciziile sale neconstituționale și să respecte deciziile trecute și viitoare ale Curții Constituționale, chiar și atunci când nu este de acord cu acestea”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE