UE/Cum iese Republica Moldova de sub gunoaie?

Guvernul de la Chișinău a obținut 100 de milioane de euro pentru investiții în managementul deșeurilor, însă implementarea proiectului bate pasul pe loc. GAZETA de Chișinău a stat de vorbă cu Iuliana Cantaragiu, director adjunct la Centrul Național de Mediu, de la care am încercat să aflăm de ce statul se mișcă atât de lent și cine trebuie să plătească pentru gestionarea gunoiului.

– Iese Republica Moldova de sub gunoaie?

Iese. Încet, dar iese. Oamenii devin mai interesați de subiectul deșeurilor. Conștientizarea problemei e 50% din soluție. Primarii caută soluții. Lucrurile se mișcă foarte lent, dar există șanse să ieșim din gunoaie.

– De ce, la noi, problema deșeurilor e atât de gravă?

Nu este o problemă prioritară pentru țară. Guvernul a contractat creditul în valoare de 100 de milioane de euro, oferit de Banca Europeană de Investiții (BEI), pentru a implementa Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor, deși oportunitatea exista din 2015, dar abia în 2019 a fost semnat Acordul de finanțare.

Pe timpul Guvernului Filip n-a prea fost interes. A apărut această oportunitate, au început să se miște lucrurile, au început să se elaboreze studiile de fezabilitate pe zonele de gestionare a deșeurilor. Totul s-a oprit când ex-ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, care acum e guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, a spus că deșeurile nu sunt o prioritate pentru R. Moldova. S-au reluat discuțiile pe timpul Guvernului Sandu. La BEI opțiunea e valabilă patru ani. Dacă în patru ani Guvernul nu-și manifestă interesul pentru a semna un asemenea acord, BEI îl anulează și oferă posibilitate altor țări. Acum se mișcă lent. De atunci a trecut un an și jumătate.

– Banii de la BEI încă n-au venit?

Banii vin când îi cere Guvernul (Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului – n.a.). Prima tranșă e de 25 de milioane de euro. Imediat cum îi solicită Guvernul, banii vin și începe să se calculeze dobânda. Trebuie să-i cerem atunci când suntem gata să-i investim. Procesul de pregătire este foarte lent. Acesta presupune punerea la punct a unității de implementare: cine gestionează banii, unde se vor investi primii bani etc. La nivel local trebuie creat operatorul regional. Ulterior, începe investiția în infrastructură care se realizează de la poligon.

– De ce avem nevoie să construim un sistem de management al deșeurilor?

Aici apar diferite provocări. La nivel de regiune, toată activitatea de salubrizare a teritoriului intră în sarcina directă a autorităților publice locale. Trebuie să se lucreze foarte mult cu populația. Oamenii și agenții economici trebuie să plătească pentru gestionarea deșeurilor. Trebuie să fie de acord să plătească pentru ele, altfel întreprinderea de salubrizare dă faliment și toată investiția este absolut inutilă.

E o provocare imensă pentru primari. Dacă în zonele urbane, mai mult sau mai puțin, există niște servicii de salubrizare și oamenii s-au obișnuit să plătească pentru ele, în sat oamenii s-au obișnuit să nu plătească. Există percepția că totul trebuie să fie pe gratis. Cineva de sus, de la stat, să le plătească, că, „vai de mine, suntem necăjiți”. În zonele rurale trebuie să-i motivezi ca ei, în primul rând, să nu ducă gunoiul la râpă.

Omul, dacă nu vrea să plătească, începe să se eschiveze: „Eu nu fac gunoi”; îl ascunde, iar noaptea îl aruncă undeva. În majoritatea localităților nu există disponibilitate de a plăti pentru acest serviciu. Autoritățile locale au provocări imense în încheierea contractelor cu beneficiarii. Nu-s bani mulți: zece lei de persoană.

Trebuie găsită o posibilitate în legislație de a impune obligativitatea de a plăti pentru serviciul de salubrizare. Altfel, tot timpul vor fi animozități. Deșeul e responsabilitatea cetățeanului. În momentul în care ai cumpărat marfa, ai utilizat-o, resturile tot sunt ale tale, responsabilitatea ta e să le elimini din mediu încât să nu producă poluare. Trebuie reîntoarse materialele în circuitul economic.

– Ce ar trebui să urmeze după procesul de colectare a deșeurilor de la populație?

Mai departe gunoiul trebuie să meargă la sortare. În mod ideal, sortarea se face la sursă, adică la cetățeni acasă. Cel mai important e să scoți partea organică din deșeuri. Partea organică, adică resturile menajere, murdărește celelalte fracții și calitatea lor scade. Ele nu mai sunt rentabile pentru reciclare. Scopul nostru e să creștem cât mai mult ponderea materialelor care pot fi reciclate. Trebuie să fie implementat elementarul: să existe un tomberon, să fie o mașină care vine să le preia, să existe o linie de sortare la poligon. Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor creează acest lucru elementar. La noi nu există baza.

– După implementarea Strategiei, scăpăm de gunoiști?

Da, acesta e scopul. Trebuie să fie un poligon pentru câteva raioane. Iar la nivel de localități, se fac stații de transfer ce sunt aceleași gunoiști care sunt temporare. În Finlanda se depozitează doar 2% dintre deșeuri. În rest, totul poate fi prelucrat și transformat în alt material, în energie, în biogaz. Compostul de la nămol se împrăștie în spațiile verzi, nu acolo unde se produce hrană pentru oameni.

Deșeurile sunt o resursă. Noi trebuie să le privim ca resursă. Ceea ce aruncăm în tomberon nu-i deșeu, acolo-s tot felul de resurse. Atâta timp cât poți să produci altceva din ele nu sunt deșeuri.

– Înțeleg că până nu se pornește Guvernul, efectiv autoritățile publice locale stau pe loc. De ce nu e implementată Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor?

Nu știu de ce (râde). Sincer, nu știu ce nu le ajunge. De ce le-a luat atâta timp să semneze Acordul de finanțare cu BEI. La scurt timp a fost dat jos Guvernul Sandu, a doua zi a fost instaurat Guvernul Chicu. De ce le-au trebuit șase luni să scrie un alineat, să aprobe proiectul de lege pentru aprobarea Acordului.

– Proiectul e mai sensibil din punct de vedere social-politic?

Aduce dividende politice. Există cerere pe piață, oamenii întreabă, înseamnă că există dividende politice. Supermanul care rezolvă problema e cel mai iubit de oameni. Eu cred că e un subiect neînțeles. Sunt tot felul de fantezii: oamenii care-s în acest proces au auzit că din asta se fac bani. Cum se fac bani, ei nu știu.

Dar vor să facă bani. Aici se produce un blocaj enorm. N-au cunoștințe, resurse ca să înțeleagă cum se fac banii din gestionarea deșeurilor. În domeniul gestionării deșeurilor, profit nu se face în realitate. Cheltuielile se acoperă din plata pentru gestionarea deșeurilor de la beneficiari. Averi poți face dacă ridici la nivel de nesimțire plata percepută de la oameni.

– CNM, împreună cu Expert-Grup, a lansat recent studiul „Implementarea mecanismelor de responsabilitate extinsă a producătorilor pentru asigurarea reciclării deșeurilor”. Ce prevede conceptul de Responsabilitate Extinsă a Producătorilor (REP) și cum ar contribui la diminuarea deșeurilor?

Scopul acestui instrument de REP este de a crește cât mai mult ponderea materialelor reciclate, diminuând ponderea deșeurilor care sunt îngropate. Instrumentul trebuie să responsabilizeze și producătorul, care să-și regândească modul de a-și vinde produsele. Agentul economic plătește taxa de mediu pentru ambalaje. Cei care vând produse electronice și electrice nu plătesc taxe de mediu. Ei vor progresa mai repede decât cei cu ambalajele. A apărut o asociație unde sunt 40 de agenți economici. Scopul mecanismului REP, privit macroeconomic, este de a scoate de pe piață deșeuri care pot fi reciclate. Cea mai vastă experiență o au statele UE. La ei de această problemă importantă nu se ocupă statul, care nu este întotdeauna cel mai bun gestionar.