Povara românității (2)

Situaţia reală din RSS Moldovenească la începutul anilor ’70 se oglindeşte în documentul care urmează, „Despre măsurile privind intensificarea activităţii ideologice în rândul populaţiei RSS Moldoveneşti”. L-am descoperit în Arhiva organizaţiilor social-politice a Republicii Moldova (fosta Arhivă a CC al PCM) şi face parte din Procesul-verbal nr. 111, din 16 noiembrie 1970, al şedinţei Biroului CC al PCM din aceeași zi.

6. Ministerul Afacerilor Interne al RSSM va întocmi măsuri de evidenţă a invitaţiilor cetăţenilor români în Moldova şi a plecărilor cetăţenilor noştri în România; va contribui esenţial la micşorarea numărului vizelor particulare. Se va stabili un control riguros al comportamentului cetăţenilor români în perioada aflării lor în republică, felul cum respectă aceştia legile sovietice şi regulamentele stabilite de cazare a străinilor în URSS.

8. Ministerul Telecomunicaţiilor al RSSM, Comitetul de Stat al Consiliului de Miniştri pentru presă, comitetele orăşeneşti, raionale de partid vor lua măsuri pentru limitarea pătrunderii şi răspândirii în republică a literaturii române şi a presei periodice româneşti.

9. Comitetul de Stat pentru Planificare (Gosplan) al RSSM, Ministerul Telecomunicațiilor al RSSM, Comitetul de Stat al Consiliului de Miniştri pentru radio şi televiziune al RSSM sunt obligate ca până la 1 decembrie 1970 să adreseze Consiliului de Miniştri propuneri concrete privind dezvoltarea de mai departe a reţelei de televiziune, a asigurării unui semnal TV de calitate pentru două programe de TV cu acoperire pentru întreg teritoriul republicii.

10. Ministerul Construcţiilor din RSSM, Ministerul Construcţiilor Rurale din RSSM şi Ministerul Telecomunicaţiilor din RSSM sunt obligate să finiseze construcţia şi să dea în exploatare la termen staţiile de retransmisie radio prin cablu Bălţi-Edineţ, staţia de retransmitere pentru televiziune din oraşul Edineţ şi emiţătorul radio de 150 kW pentru unde medii.

11. Se atenţionează Ministerul Construcţiilor din RSSM (tov. Lubenţa D.E.), Comitetul de Stat al Consiliului de Miniştri din RSSM pentru presă (tov. Jmereniţcaia E.F.) asupra lucrărilor de construcţie a tipografiei centrale în oraşul Chişinău şi se obligă să ia toate măsurile pentru finisarea construcţiei şi darea ei în exploatare în 1972.

12. Să se ţină cont că CC al PCUS a dat dispoziţie ca:

a) organele locale „Soiuzpeceati“ [organizaţie de stat, care se ocupa de abonarea şi difuzarea presei, inclusiv a celei din străinătate] să realizeze abonarea la gazetele şi revistele din RSR numai pentru locuitorii respectivului oraş, regiune, ţinut. Se exclude posibilitatea de a remite abonamentul din alte regiuni ale ţării [URSS] locuitorilor Moldovei;

b) Comitetul pentru presă de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS să întocmească comanda anuală de cărţi din Republica Socialistă România pentru a fi distribuite în RSSM numai cu acordul Comitetului pentru presă al republicii [RSSM];

c) Să se analizeze posibilitatea de înlocuire a emiţătoarelor de televiziune situate în RSS Moldovenească la frontieră cu România cu altele de o capacitate mai mare;

d) Academia de Ştiinţe a URSS, Institutul de Marxism-Leninism de pe lângă CC al PCUS, revistele „Voprosî istorii”, „Novaia i noveişaia istoria”, „Voprosî istorii SSSR”, „Mejdunarodnaia jizni” să sporească publicarea articolelor şi materialelor despre rolul Kominternului în istoria mişcării comuniste şi muncitoreşti, să abordeze problemele privind istoria relaţiilor ruso-române şi sovieto-române, politica autorităţilor române în perioada de până la război şi altele, care sunt tratate tendenţios în istoriografia română.

13. Sunt nominalizate instituţiile de mai sus şi se decide ca până la 1 aprilie 1971 să se raporteze CC al PCM despre îndeplinirea prezentei hotărâri.”

Documentul de mai sus necesită câteva minime precizări. Pentru a justifica ocupaţia Basarabiei, iar apoi şi a Bucovinei, atât autorităţile ţariste, cât şi cele sovietice au dus o politică de falsificare a istoriei, de cultivare a minciunii şi a zvonurilor tendenţioase, de susţinere a tot felul de aberaţii la adresa României şi a conducătorilor ei. Cetăţeanul Rusiei ţariste, apoi cel din URSS a fost educat în spiritul formării unei atitudini duşmănoase sau cel puţin rezervate faţă de România şi români.

Pentru realizarea acestor scopuri imperiale au fost folosite toate metodele de înjosire şi violenţă împotriva românilor basarabeni care au fost ucişi, deportaţi, băgaţi de vii în gropi cu var, au fost arse bibliotecile şi închise bisericile, a fost creat un mecanism propagandistic fără egal care includea ştiinţa, literatura şi arta ş.a.

Cu toate acestea, teama că cei rămaşi în viaţă, copiii şi nepoţii celor ucişi sau deportaţi, vor afla în cele din urmă adevărul i-a făcut pe ocupanţi să întreprindă tot felul de măsuri pentru a stăvili pătrunderea adevărului istoric în Basarabia.

Turiştii din RSSM care urmau să viziteze România erau selectaţi extrem de riguros. De fapt, erau reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, plus câteva procente din populaţia autohtonă – ţărani sau muncitori, necunoscători de istorie şi politică. Dar şi aceștia erau trecuţi prin filtrul KGB-ului şi prin tot felul de instructaje.

Fiecare grup de turişti din RSSM era însoţit de un conducător (în majoritatea cazurilor funcţionari de partid sau ai comsomolului). Pentru o mai bună siguranţă, în componenţa fiecărui grup era inclusă şi o persoană, a cărei identitate nu o cunoştea nimeni, dar care nu era altcineva decât un kgb-ist sociabil şi curios. Uneori, prerogativele de supraveghere erau transmise conducătorilor de grup.

Turiştii români sosiţi în RSS Moldovenească erau luaţi în evidenţă de organele KGB şi de partid, începând cu controlul bagajelor, al persoanelor cu care au intrat în contact etc. Dacă vreun turist român îndrăznea să aducă vreo carte sau ilustraţii cu caracter istoric, acestea erau imediat confiscate. Turiştilor din România li se schimbau foarte puţini bani în ruble sovietice, probabil, pentru a-i sili să vândă mărfuri de larg consum aduse din România, pentru ca apoi să fie învinuiţi de speculă.

Vânzarea cărţilor în limba română în RSSM era interzisă. În Chişinău era o librărie, „Drujba“ (Prietenia), unde se vindeau cărţi din străinătate, dar la compartimentul literatură română, de obicei, se aflau vreo 30-40 de cărţi cu o tematică strict profesională: creşterea grâului în Transilvania, tratarea bolilor cardiovasculare la iepuri, unele opere ale lui Lenin sau Marx. Cei mai norocoşi puteau procura uneori vreun dicţionar rus-român, român-rus, francez-român, român-francez, german-român etc.

Abonarea la ziarele şi revistele din România se afla în aceeaşi situaţie cu vânzările de carte. Locuitorii din alte republici unionale, precum Federaţia Rusă, Ucraina, Bielorusia, Tadjikistan, Gruzia, Armenia etc. se puteau abona la presă din România, fără restricţii, pe când în RSSM acest lucru era extrem de dificil. În afara unor biblioteci şi a câtorva zeci de scriitori, artişti, oameni de ştiinţă credincioşi sistemului, nimeni nu se putea abona la vreo publicaţie românească.

Românii din Basarabia găsiseră o modalitate de a procura presa periodică din România prin intermediul rudelor, prietenilor, cunoscuţilor stabiliţi în alte colţuri ale URSS. Peste vreo 3-4 ani organele KGB din RSSM au descoperit aceste „grave încălcări” şi au fost luate toate măsurile de a închide pătrunderea în ţară a gazetelor şi revistelor din România pe această cale.

Cuvântul român a fost transformat de autorităţile comuniste într-un cuvânt de ocară, de înjosire, de pericol social etc. Funcţionarii de stat, organele de partid, securitatea hotărau ce nume să poarte copilul şi în ce limbă să vorbească acasă şi în societate, ce să citească cetăţeanul din RSSM, ce spectacole şi concerte să urmărească, ce filme să vizioneze. La începutul anilor ’70, în toată URSS a rulat filmul românesc „Columna”; în RSSM a fost interzis printr-o hotărâre a Biroului CC al PCM, fiind considerat dăunător. Structurile de partid şi de stat din RSSM au făcut totul pentru ca faptul de a fi român în Basarabia să devină o povară. Dar, slavă Domnului, nu au izbutit!

Alexandru Moraru

istoric-arhivist, publicist