Armele din afara legii (VIDEO)

2117
0

O categorie de arme care nu sunt supuse înregistrării şi nu necesită permis de port-armă sunt în ultimul timp tot mai des folosite de către unii indivizi la comiterea infracţiunilor. Aceste arme se regăsesc în anunţurile de vânzări şi chiar în pieţe. Deşi legea interzice purtarea acestor arme în alte scopuri decât de agrement, la ele are acces oricine, inclusiv minori şi persoane cu antecedente penale. Este vorba de o categorie de arme cu aer comprimat sau cu gaze sub presiune (pneumatice), despre care legislaţia prevede că pot fi folosite doar la competiţii sportive sau în scop de agrement.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

O zi liniştită pe strada Mioriţa din Chişinău. Într-o farmacie amplasată lângă un supermarket îşi fac apariţia doi tineri cu măşti medicale pe faţă. Indivizii nu par să fie deranjaţi de alţi oameni. Ei cer de la farmacistă să le vândă medicamente cu efect psihotrop. Desigur, fără reţetă. Femeia refuză să le dea. Atunci cei doi tineri, posibil consumatori de droguri, încearcă să convingă farmacista în felul lor. Unul din ei scoate un pistol şi ameninţă farmacista.

Femeia reuşeşte să apese butonul de alarmă şi în scurt timp în farmacie îşi fac apariţia doi agenţi de la Bercut care îi reţin pe cei doi potenţiali consumatori de droguri. Un agent le ia pistolul care s-a dovedit a fi un aşa-zis „starter”, din cele folosite la competiţiile sportive.

Infracţiuni cu arme pneumatice

Cât cei patru aşteaptă pe scările farmaciei să vină poliţia, unul din tinerii reţinuţi le explică curioşilor că pistolul lor nu este o armă interzisă şi că poate să-l procure oricine are bani.

Nu cunoaştem care a fost finalitatea acestei istorii la care am fost martori involuntari, dar se ştie că nu este singura tentativă de a comite o infracţiune cu o armă aflată în afara controlului legal.

Vom aminti în context cazul a doi studenţi din Chişinău, cu vărsta de 19 şi 20 de ani, originari din Călăraşi, care, înarmaţi cu un pistol pneumatic, au comis câteva jafuri. Ei au fost reţinuţi după ce au atacat în stradă două domnişoare, ameninţându-le cu un pistol pneumatic, şi le-au deposedat de geanta în care se afla un telefon mobil şi mijloace băneşti. În cadrul acţiunilor de urmărire penală bănuiţii şi-au recunoscut vina, declarând cu amănunte cum au atacat victimele, într-un parc din sectorul Botanica. În acel moment, aveau asupra lor două pistoale pneumatice cu care au ameninţat fetele în caz că vor striga după ajutor. Desigur, studenţii nu au mai revenit în aule.

Tot cu un pistol pneumatic a fost comis un jaf la o alimentară din sectorul Botanica. Individul a intrat în magazin în timp ce erau mai mulţi cumpărători, a tras două focuri în aer, apoi a luat din casă 1850 de lei şi a dispărut.

Utilizarea acestor arme are consecinţe tragice

Alţi cinci tineri, cu vârsta cuprinsă între 20 și respectiv 24 de ani, au ajuns în custodia poliţiei după o serie de tâlhării comise în Hânceşti şi Donduşeni. În urma perchezițiilor la domiciliile și în automobilele suspecților, polițiștii au depistat armele pe care indivizii le-au folosit la comiterea infracțiunilor: un pistol pneumatic, un pistol ,,pugaci”, un cuțit și un baston.

Deşi este considerată inofensivă, utilizarea acestor arme are consecinţe tragice. Câţiva ani în urmă, un barbat de 26 de ani, care petrecea cu prietenii într-un bar din Floreşti, a ajuns pe mâna poliției după ce a tras dintr-un pistol pneumatic. Înainte de a folosi pistolul, atât el, cât şi soţia sa, au fost snopiţi în bătăi. Până ca poliţia să ajungă la faţa locului, bărbatul, fiind doborât la pământ, a tras din pistolul pneumatic în direcţia agresorilor, nimerindu-l pe unul drept în ochi.

Ajunși la fata locului, oamenii legii au ridicat pistolul și au condus persoanele prezente la audieri în comisariatul din localitate. Pe numele celui care a folosit pistolul pneumatic a fost pornit un dosar penal pentru depăşirea limitelor de autoapărare.

Armele pneumatice, vândute ca „ridichea la piaţă”

Portalurile de vânzări abundă de anunțuri privind comercializarea pistoalelor cu aer comprimat sau cu gaze sub presiune. Preţul unui astfel de pistol variază de la 1000 la 3000 de lei. La piaţa universală de pe strada Ismail din Chişinău pot fi găsite liber muniţii pentru aceste arme. Vânzătorii îşi laudă marfa cum ştiu ei mai bine, iar de cele mai multe ori principalul argument este că arma seamănă foarte mult cu una de foc.

Cunoaştem şi un caz când un minor în vârstă de 15 ani a cumpărat un pistol pneumatic de la un ins în vârstă de cca 30 de ani. Copilul câştigase o mie de lei la ziua sa de naştere şi a fost ajutat de un tânăr din cartier să ia legătura cu vânzătorul. Inspirat din filmele de acţiune, adolescentul a solicitat, când a dat banii, o garanţie, să se asigure că arma nu a fost furată sau nu s-a comis cu ea o infracţiune. Vânzătorul a scris pe un petic de hârtie că de bună seamă i-a vândut pistolul, apoi a semnat simplu: „Alexandru”. Achiziţia a fost depistată repede de părinţii adolescentului, care l-au deposedat de armă. Tipul pe nume Alexandru însă nu a fost găsit.

Ce prevede legea

Regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă este reglementat de Legea nr. 130 din iunie 2012. Conform legii, armele sunt împărţite în patru categorii.

Din categoria A fac parte armele de foc şi muniţiile interzise. Acestea sunt lansatoarele cu efect exploziv, armele de foc automate, armele de foc camuflate sub forma unui obiect, muniţiile cu proiectile, orice dispozitiv conceput sau adaptat pentru a reduce zgomotul provocat de tragerea unui foc de armă.

În categoria B au fost incluse armele de foc supuse autorizării. Acestea sunt armele de foc scurte sau lungi, semiautomate sau cu o singură lovitură, pistoalele cu proiectile din cauciuc, precum şi muniţia aferentă.

Din categoria C fac parte armele care urmează să fie declarate la poliţie. În această categorie au fost incluse armele scurte sau lungi cu propulsie cu aer comprimat care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune cu energia la gura ţevii mai mare de 7,5 J, pistoalele cu gaze nocive, armele de asomare, armele cu tranchilizante, precum şi muniţia aferentă, dispozitivele destinate pescuitului cu harpon, arbaletele şi arcurile destinate tirului sportiv, pistoalele de semnalizare, precum şi armele vechi.

Din categoria D fac parte armele nesupuse autorizării ca armele scurte sau lungi cu propulsie cu aer comprimat care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune cu energia la gura ţevii mai mică de 7,5 J, armele dezactivate, pistoalele de start folosite în competiţiile sportive, armele cu cartuşe de tip Flobert, cu energia la gura ţevii mai mică de 7,5 J, dispozitivele industriale, precum şi muniţia aferentă, dispozitivele electroşoc, spray-urile cu gaze lacrimogene sau iritante.

Deşi nu sunt supuse înregistrării sau declarării la poliţie, legea interzice portul armelor din categoria D. La fel, este interzisă folosirea şi aplicarea în locuri publice a armelor cu aer comprimat sau cu gaze sub presiune (pneumatice), precum şi cu o altă destinaţie decât pentru agrement şi pentru practicarea sportului pentru a nu pune în pericol integritatea corporală şi viaţa persoanelor.

Ce spune poliţia

Inspectoratul General de Poliţie susţine că există un control strict al armelor pneumatice din categoria C, care pot fi comercializate doar în magazinele specializate şi se declară la poliţie obligatoriu în termen de 10 zile. Armele din categoria D, nesupuse autorizării, chiar dacă nu sunt declarate la poliţie, la fel urmează a fi procurate din magazinele specializate.

În evidenţa poliţiei se află 65.686 de persoane fizice care deţin 77.394 de arme din categoria C, dintre care: arme pneumatice –1.369, pistoale de semnalizare – 69, pistoale de start – trei, pistoale cu cartușe de tip Flobert – cinci.

Totodată, au fost iniţiate în total 1.470 de proceduri contravenţionale pentru încălcarea termenului de înregistrare a armelor letale şi neletale sau de vizare a permisului de armă sau a permisului de deţinere a armelor, încălcarea regulilor de păstrare, deţinere, transport, port şi folosire sau aplicare a armelor, precum şi a armelor nesupuse autorizării.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE