Dodon recidivează: îi acuză pe „unii ambasadori” că ar face presiuni supra CC pentru dizolvarea Parlamentului

1238
0

Liderul PSRM, Igor Dodon, îi acuză din nou pe „unii ambasadori” de amestec în afacerile interne ale R.Moldova. Acesta susține că diplomații occidentali ar face, deopotrivă cu președinta Maia Sandu, prin intermediul SIS, presiuni asupra judecătorilor de la Curtea Constituțională (CC) pentru a-i determina să constate existența circumstanțelor necesare pentru dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate. Dodon mai sugerează că majoritatea parlamentară ar putea ignora o decizie a CC favorabilă demersului înaintat de șefa statului, folosind un precedent din 2019.

„În 2019, PSRM împreună cu Maia Sandu nu au recunoscut decizia CC. Atunci ne-am adresat Comisiei de la Veneția, care a dat dreptate majorității parlamentare. Își asumă actualii membri ai Curții Constituționale riscul de a fi a doua componență a Curții care recurge la uzurparea puterii în stat? E decizia lor”, a declarat Dodon într-o emisiune la un post TV afiliat socialiștilor.

Mai mult, el reafirmă că alegerile anticipate ar putea deveni inutile și recunoaște indirect că starea de urgență, instituită până la 31 mai prin votul majorității „PSRM-Șor” din Parlament, a fost dictată de dorința de a evita desfășurarea acestora.

„Atunci când va fi votat Guvernul susținut de majoritatea parlamentară, în frunte cu Vladimir Golovatiuc, atunci vom anula starea de urgență”, a declarat Dodon.

Pe de altă parte, președintele interimar al PAS spune că formațiunea sa rămâne ferm pe poziția anticipatelor și se arată convins că bani pentru organizarea acestora există suficienți în bugetul de stat. „Chiar dacă nu există rubrică în care să fie specificat că sunt pentru alegeri, ne putem lipsi, de exemplu, de lucrările de reparații de 50 de milioane de la Fisc. Nu vom procura de 15 milioane echipamente pentru Ministerul de Interne, nu vom cumpăra mașini pentru unele consilii raionale. Bani vom găsi din optimizarea cheltuielilor”, a subliniat el într-o emisiune la TVR Moldova.

Menționăm în acest context că CC a anunțat că va examina pe 15 aprilie sesizarea prin care președinta Maia Sandu a cerut constatarea circumstanțelor pentru dizolvarea Parlamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here