Mariana Rotari, o tânără mămică din Şoldăneşti, a trăit calvarul vieţii ei atunci când a dat naştere celui de al treilea copil la Maternitatea din Orhei. După ce a fost externată de la Orhei, Mariana a fost dusă de soţul ei direct la Institutul Mamei şi Copilului, deoarece în timpul naşterii bebeluşul a fost traumatizat la o mânuţă. De atunci au trecut mai bine de două luni, iar tânăra mămică aproape că nu prea a fost pe acasă, mai mult fiind internată în spitale.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEFemeia în vârstă de 32 de ani dă vina pe medici şi spune că doreşte ca povestea ei să fie o lecţie pentru alţi medici, ca să nu mai fie traumatizați la naştere femei şi bebeluşi. Chiar dacă a fost obligată să semneze un document că nu are nicio pretenţie faţă de instituţia medicală, Mariana spune că oricum va depune plângeri la Ministerul Sănătăţii şi la organele de drept.
„Am avut încredere în medici”
La 27 ianuarie, cu două zile înainte de naştere, Mariana Rotari a primit bilet de trimitere de la medicul de familie ca să nască la Maternitatea din Orhei.
Maternitatea din Şoldăneşti s-a închis chiar în ziua când aceasta a născut. „Mi-au spus la ecografie că bebeluşul este măricel, are peste patru kilograme şi îmi era, într-un fel, frică, mă temeam că nu voi face faţă la spitalul din Şoldăneşti. Deşi aveam o presimţire, nu m-am lăsat cuprinsă de panică, mai ales că trecusem înainte prin două naşteri. Şi aveam încredere în medici.” Astfel, Mariana a fost dusă să nască la o distanţă de peste 60 km de casă.
Au refuzat să-i facă cezariană
De data aceasta Mariana Rotari a avut un travaliu mai lung şi mai chinuitor. „La ora 23:45, s-au rupt apele și la ora 01:20 eram deja la Maternitatea din Orhei. M-au internat și la ora 05:00, spre dimineaţă, au început nişte dureri pe care nu le putem suporta. La ora 09:00, am fost dusă la ecografie unde mi-au spus că fătul cântăreşte cel mult 3,7 kg, nu este chiar mare şi că va face faţă unei naşteri pe cale naturală”, îşi aminteşte tânăra mămică.
Femeia spune că nu mai putea suporta durerile şi a cerut să i se facă cezariană. Doctoreasa însă a refuzat-o, găsind o sumedenie de motive.
Primul argument a fost că bebeluşul nu este mare. Apoi i-a reproşat că nu avea de la Şoldăneşti trimitere pentru cezariană. Un alt motiv a fost că anesteziologul a plecat, apoi că nu este pe loc nici şefa secţiei. „Îmi dădeam seama că sunt supusă unui risc enorm şi nimănui nu-i pasă de mine.”
Am crezut că mor şi eu, şi copilul
Pe la ora 13:00 la Mariana a venit doctorul Aurelia Belibov şi a zis că-i va deschide manual uterul ca să-i reducă din durata travaliului şi să nască mai repede. „Ştiu că pentru astfel de cazuri, sunt diferite preparate, se fac perfuzii. Pe mine însă au început să mă desfacă ca pe un animal. Simţeam o durere imensă și greu de suportat… Urlam, îmi venea să sar de pe masa de naștere. Le-am rugat din nou să-mi facă cezariană, dar mi-au zis că dacă nu este scris în trimitere, înseamnă că nu este nevoie. Am fost silită să nasc cu masca la gură. Mă sufocam. Când şi-au dat seama că bebeluşul este măricel, au început să mă desfacă şi mai tare. Au încercat să tragă copilul cu mâinile, apoi l-au scăpat înapoi. Doctoreasa a strigat la moașă și la pediatru să mă apese pe burtă cu coatele. Ele au început să apese din toate puterile lor pe burtă în jos, iar doctoreasa a strigat ca să apese şi sub piept. Striga că o să-l scoată prin vacuum mort şi că dacă ştia că e aşa de mare, mă dădea la operație. Am crezut că mor şi eu şi copilul”, îşi aminteşte cu groază Mariana.
Femeia spune că a fost tratată urât, doctoreasa şi asistentele strigau la ea, o insultau şi o acuzau de naşterea grea.
Bebeluşul, traumatizat la naştere
Mariana povesteşte că, din cauza durerilor, nici nu şi-a dat seama când copilul ei a venit pe lume. A simţit deodată ceva călduţ la piept, era copilul ei pe care i-l pusese moaşa. Dar i l-au luat repede. Copilul nu dădea semne de viaţă.
„Doctorul a strigat repede să-i taie buricul, după ce i l-au tăiat, l-a luat de pe masa unde îi erau pregătite hăinuțele. Am întrebat de ce nu plânge, la care doctoreasa a strigat la mine că eu sunt vinovată și răspunsul să-l caut la mine. Peste un minut a început să plângă copilașul meu. Plângeam şi eu în glas de bucurie că e viu, că am scăpat amândoi vii după toate chinurile pe care le-am tras”, îşi aminteşte Mariana de calvarul prin care a trecut.
Apoi doctorul Belibov i-a arătat medicului pediatru ceva la mânuţa copilului. A doua zi a venit un alt pediatru şi i-a zis că bebeluşul s-a ales cu o traumă la mânuţă, însă i-au legat mânuţa cu un scutec şi i-au dat asigurări că peste o săptămână va fi totul bine.
Nu a scăpat fără traume nici mama. În urma „ajutorului” acordat de medicii din Orhei s-a ales cu un os rupt la bazin.
I-au cerut scutecul înapoi şi au pus-o să semneze că nu are pretenţii
Deşi se simţea foarte rău, cei de la Maternitatea din Orhei au decis să o externeze în a patra zi. O infirmieră i-a cerut să restituie pelincuţa cu care era fixată mânuţa bebeluşului. A zis că este inclusă în lista de inventariere şi poartă răspundere materială pentru pelincuţă. „Soţul era acasă, nu aveam pe nimeni în Orhei care să mă ajute. Atunci i-am zis că pelincuţa o va întoarce doctoreasa care mi-a traumatizat copilul. Infirmiera i-a raportat Aureliei Belibov şi aceasta m-a invitat la ea în cabinet. Îmi era foarte frică, îmi tremurau genunchii. Îmi închipuiam că îmi va face o injecţie, apoi va scrie că am decedat de Covid. Dar de data aceasta a vorbit calm. A încercat să mă convingă şi să se asigure că nu mă voi plânge. La externare am semnat o declaraţie că nu am pretenţii faţă de instituţie. Nu eram de acord, dar am semnat fără să scot un cuvânt pentru că îmi era frică”, ne-a spus Mariana Rotari.
Fracturi, probleme neurologice şi perioadă îndelungată de reabilitare
Ajunși la Institutul Mamei şi Copilului, medicii au constatat că pe lângă faptul că mânuţa copilului a fost ruptă, mai avea întins şi muşchiuleţul, din care cauză nu putea mişca deloc mânuţa. Mai mult, medicii de la Chişinău au stabilit că osul nu a fost fixat corect, i-au tras mâna şi i-au fixat osul din nou. Apoi peste trei săptămâni Mariana cu nou-născutul au fost internaţi în secţia de neurochirurgie. Din cauza traumelor de la naştere, copilul s-a ales şi cu unele probleme neurologice. Deşi au fost externaţi, mama Mariana şi băiețelul ei sunt nevoiţi să circule de la Şoldăneşti la Chişinău pentru proceduri de reabilitare.
Ce spun medicii
Am încercat să o contactăm pe Aurelia Belibov pentru o declaraţie. Doctoreasa s-a interesat mai întâi ce ne interesează, iar după ce i-am spus ne-a răspuns sec: „Tot ce se referă la activitatea mea în cadrul IMSP SR Orhei puteţi întreba de conducerea spitalului sau de purtătorul de cuvânt al instituţiei”.
L-am contactat pe Andrei Stratulat, directorul interimar al Spitalului Raional Orhei. Acesta ne-a spus că nu cunoaşte nimic despre acest caz şi că nu există o plângere în acest sens: „Nu pot să spun nimic, chiar nu ştiu. Lasă să scrie o plângere, noi o vom examina”.
Malpraxisul, noţiune străină pentru Republica Moldova
În Republica Moldova lipseşte o statistică a cazurilor de malpraxis, iar noţiunea respectivă nu se regăseşte nici în legislaţie. În Codul penal este prevăzută pedeapsa pentru erorile medicale comise din neglijență de către un lucrător medical, erori care au adus daune sănătății pacientului sau au dus la decesul acestuia. Nu este prevăzută însă răspunderea penală pentru cauzarea de daune pacientului în cazul când starea pacientului este de gravitate medie și ușoară. La fel, nu sunt prevăzute mecanisme eficiente de protecție de malpraxis.
Medicii condamnaţi pentru neglijenţă în serviciu pot fi număraţi pe degete. Demonstrarea vinei în cazurile de malpraxis medical este un proces anevoios, iar probatoriul îl reprezintă concluziile unei comisii de experţi desemnată de Ministerul Sănătăţi. Dar, din câte cunoaştem, breasla medicilor este una destul de unită.
În Parlament se află un proiect de lege cu privire la malpraxisul medical, elaborat de către socialistul Ştefan Gațcan, în care se defineşte noţiunea de malpraxis, sunt prevăzute instrumente de răspundere civilă a medicului faţă de pacient, precum şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă a personalului medical. Dar, judecând după interesele abordate de actualul legislativ, probabil că acest proiect nu va fi inclus degrabă în agenda Parlamentului.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE
Trebuiesc judecați pentru așa comportament!!! Nu e primul caz de genul dat care se aude la Orhei. Dacă vor fi lăsați așa vor tot continua cu aceeași atitudine…
Vazind toate comentariile ma intreb :Dar medicii de la Spitalul Mamei si Copilului de la Chisinau vazind toate acesta cazuri frecvente de neglijenta oare nu pot sa denunte faptele???
[…] urma materialului publicat de săptămânalul independent Gazeta de Chișinău, „Calvarul unei femei la Maternitatea din Orhei”, la data de 2 aprilie 2021, autor – Julieta Savitchi, conducerea Instituției Medico-Sanitare […]
Numele meu este Jennifer Woodward și sunt din Canada. iată scurta mea mărturie despre cum mi-am recuperat dragostea … După 5 ani de căsătorie, soțul meu și cu mine ne-am certat până când în cele din urmă m-a părăsit și s-a mutat în California cu o altă femeie. Am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu își vor mai vedea niciodată liliacul. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerea care mă chinuia inima, inima mea era plină de durere și durere, pentru că eram cu adevărat îndrăgostit de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și vreau mereu să se întoarcă la mine, eram foarte supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care îi oferea doctorului OGBOKO. mă poate ajuta să-l readuc pe soțul meu cu experiența și îndrumările sale. Am simțit că trebuie să încerc. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut și am dus totul. 48 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îi este atât de dor de mine și de copii și a promis că nu mă va părăsi niciodată copii din nou, atât de minunat !! Așa s-a întors cu multă dragoste și bucurie și și-a cerut scuze pentru greșeala și pentru. Apoi, din acea zi, Căsătoria noastră a devenit mai puternică decât înainte, totul datorită doctorului OGBOKO. el este atât de puternic și am decis să împărtășesc povestea mea online, încât Dr. OGBOKO este un conjurator real și puternic căruia îi voi ruga mereu să trăiesc mult pentru a-mi ajuta copiii în vremuri de necaz, dacă sunteți aici și aveți nevoie de fostul dvs. înapoi sau soțul tău s-a mutat cu o altă femeie, nu mai plânge, întoarce-te la acest bărbat puternic și informează-te
mai jos – detaliile sale de contact …
E-mail: spellcasterogboko@gmail.com