Ilian Gârneț înscris în „Cartea de aur a muzicienilor lumii”

Băiețelul dolofan, care a uluit lumea muzicală de la noi când a apărut în scenă la zece ani, secundat de orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale, Ilian Gârneț este astăzi un violonist de notorietate internațională stabilit la Hamburg și își împarte timpul, cel real și cel artistic, pe marile scene ale lumii.

Împreună cu performanțele sale artistice, cu plăcerea talentului său excepțional de a se identifica cu frumusețea muzicii împreună cu orchestrele care îl solicită, Orchestra Radio București sau a Filarmonicelor Praga, Berlin, Paris, Lisabona, Londra, Budapesta, Bruxelles (iar lista e prea lungă pentru a putea fi continuată), orchestre care, notează mass-media, „sunt onorate să colaboreze cu el”.

Ilian Gârneț este, de fapt, primul violonist profesionist din stânga Prutului apreciat la scară mondială (au urmat Alexandra Conunov, Ala Benderschi, Ionel Manciu, precedați de Patricia Kopacinskaia, emigrată cu părinții la 12 ani), fiind recunoscută, astfel, și școala de vioară de la Chișinău, pe care tânărul interpret, mai întâi elev, apoi student și masterand, a absolvit-o câștigând rând pe rând, iar uneori aproape simultan, premiile a 30 de concursuri (cifra merită să fie notificată!) naționale și internaționale de prestigiu de pe mapamond.

Frumusețea sunetului viorii lui, bucuria de a o exprima în cele mai alese și subtile tente coloristice, izvorâte, în egală măsură, din virtuozitatea tehnică sclipitoare și sensibilitatea sa, maniera liberă și dezinhibată, curajul imaginației cu care își asumă textul muzical pentru a-i dezvălui și accentua efectul de spectacol – inconfundabil, acesta este Ilian Gârneț. O confirmă succesul său de vârf la cel mai de temut, mult râvnit, dificil și faimos concurs „dedicat muzicienilor dedicați”, Concursul „Regina Elisabeta” de la Bruxelles, la care, în competiție cu alți 82 de concurenți, a luat Premiul III. Iar de acum înainte, viața scenică a lui Ilian se va afla în raza magică și stimulatoare a acestui grandios succes: concerte, timp de trei ani, în Belgia, în cele mai diferite componențe, sau la New York, cu „Virtuozii Rusiei”, sau în calitate de invitat la Festivalul „George Enescu” de la București, sau la aniversarea a 130-a de la nașterea lui George Enescu, la Bruxelles, sau în Japonia, cu Orchestra bavareză a Filarmonicii de Stat din Bamberg, unde, mai nou, deține funcția de concertmaistru etc., etc. – o viață în care domină evenimentul, iar evenimentul devine, la propriu, viața lui.

„Un foarte atractiv artist matur”

Ilian și-a menținut, însă, în toată această perioadă, aparițiile sale la Chișinău, oferind adevărate spectacole ale viorii fie pe scena Filarmonicii, fie la Sala cu Orgă, alături de Orchestra Națională de Cameră dirijată de Cristian Florea. Ilian are, într-adevăr, un mod al său de a savura frumusețea muzicii şi de a hipnotiza spectatorul, este interpretul pe care un guru al viorii, Igor Oistrah (citat ori de câte ori Ilian se află în vizorul unui cronicar), îl găseşte ca fiind „un foarte atractiv artist matur, un violonist care are o tehnică perfectă, un ton de mare expresie, temperament exploziv şi farmec artistic care trezeşte întotdeauna simpatia publicului”.

E suficient să-l accesăm și pe YouTube, în Fantezia de Waxmann inspirată din Carmen de Bizet, ca să-i admirăm (împreună cu alte mii de vizitatori ai site-ului), dincolo de acrobațiile violonistice, tonul limpede, cald al viorii, cu un discret parfum senzual, vertijul nebunesc ce pendulează în extreme (da, așa este Carmen!), dar și acel piano abia perceptibil, care se volatilizează odată cu acel atac formidabil care place nu doar pentru că se cântă „repede și tare”.

Neîndoielnic, Ilian Gârneţ (cu numele său de afiș Garnetz) este un maestru al viorii, e sigur pe el, e degajat, dezlănţuit, subtil, tandru şi tenace, stimulat de impulsul rafinat al sensibilităţii lui înnăscute, dar având, în egală măsură, şi dexteritatea tehnicilor de interpretare asimilate prin studiu. La acest capitol, el este, cu siguranţă, produsul școlii Galina Buinovschi, faimoasa profesoară de VIP-uri violonistice de la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, dar și al mamei sale, Margareta Cuciuc, care l-a acompaniat la pian și acasă, și în clasă; la Academia de Muzică din Chișinău, regretatul profesor și compozitor Boris Dubosarschi l-a modernizat şi l-a instruit enciclopedic, oferindu-i spre studiu și interpretare inclusiv propriile lucrări, mostre ale unui limbaj modern prin excelență; în Olanda şi la Academia „Sibelius” din Finlanda, a cunoscut, împreună cu Aleksander Vinitsky, vioara vest-europeană, la care a adăugat ultimele retuşuri, subtilităţi şi detalii, luându-şi licenţa la Conservatorul Regal din Bruxelles, la clasa aceluiaşi Igor Oistrah.

Un efort îndelung de studiu, de speranțe, stres, singurătate, exercițiu, chin, dor, sacrificiu, voință, mobilizare – toate fructificate, de la un punct, de acel trofeu al Concursului „Regina Elisabeta”, care, conform protocolului competiției, îl înscrie în „Cartea de aur a muzicienilor lumii”. Sună onorabil, inclusiv pentru autorităţile de acasă, care îi acordă, la 26 de ani, titlul de „Artist al Poporului” și „un ajutor material unic” (25 de mii de lei), fără a-i schimba, însă, substanțial salariul modest de solist, la acea oră, al Sălii cu Orgă.

Pe traseele concertistice ale lumii

Cu sau fără acest salariu, concertele lui Ilian în Europa, în Extremul Orient, ori peste ocean, vioara sa Guadagnini datată din 1773 sunt viaţa şi pâinea de zi cu zi a tânărului muzician şi a familiei sale de la Hamburg, unde e căsătorit cu o nemțoaică, Laura Strufing, profesoară de vioară și engleză, cu care are doi copii. În țara lui adoptivă, formează un Trio de pian, violoncel și vioară cu care face înregistrări la Radio Stuttgart; componența de Octet, originală ca sonoritate, deși dificil de organizat, oricum îi surâde pentru concerte la Baden-Baden și Nürnberg, în timp ce funcția de concertmaistru al Orchestrei Filarmonice de Stat din orașul bavarez Bamberg îi deschide în profunzime întreaga panoramă a orchestrei simfonice și îi oferă perspectiva unor concerte la Carnegie Hall, la Los Angeles și Tokyo.

Ilian e mulțumit: „Soarta și viața îmi oferă frumusețea muzicii sub diferitele ei noi aspecte”, consideră el, deși cea solistică rămâne, deocamdată, înregistrată doar pe un singur CD Schubert-Ysaÿe-Brahms, împreună cu pianista Alina Bercu (Casa de discuri „Fuga Libera”, 2010), CD lansat la Bruxelles și distins cu premiile Clé d’Or (Franța) și Golden Label (Belgia).

Ilian Gârneț se naște în 1983, la Sankt-Petersburg (atunci Leningrad, URSS), din părinți basarabeni care își făceau studiile, iubindu-se, în orașul de pe Neva, dar câștigătorul „R.E.” de la Bruxelles își redobândește cetățenia română a bunicilor săi, devenind și solistul frecvent al sălilor de concerte din România, la Cluj, în special, în serialul „Eu sunt Europa”, împreuna cu Young Famous Orchestra, ori în proiectele Institutului Cultural Român, la Ateneu, sub bagheta lui Cristian Mandeal, sau a maestrului Micha Katz, de care îl leagă o veche prietenie, dirijorul și violonistul regăsindu-se împreună, în cele mai diferite componențe, în SUA, Spania, Slovacia.

Omniprezent de la un capăt la altul al lumii, constrâns de rigorile angajamentelor, termenelor și programelor turneelor sale, Ilian își oferă, totuși, un respiro sentimental alături de părinții săi de la Chișinău: „Savurez o cină împreună cu părinții, după care îmi revăd prietenii și profesorii”, mărturisește el într-un interviu, cu prilejul participării sale la Festivalul „Regina vioara” de la Sala cu Orgă („o regină”, precizează el, deosebit de emoționată în fața spectatorilor de la Chișinău, „pentru că, în pofida anilor, mă simt, totuși, copilul lor”). Ochii și urechea acelui copil au văzut și auzit spectacolele tatălui său, balerin și coregraf clasic, ale mamei acompaniind la pian artiștii sau elevii supradotați ai Liceului „Ciprian Porumbescu”, spectacole în care fierb și se încheagă fibrele artisticului, ale muzicalității, ale libertății imaginației, ale expresiei și frumuseții ei asimilate din instinct și devenite parte a personalității celuia care va fi violonistul de succes Ilian Gârneț.

În interviurile din presa de acasă, el e simplu și firesc în comunicare, își amintește, fără a avea aerul de personaj înscris în „Cartea de aur a muzicienilor lumii”, de „lucrarea smintită” care l-a făcut, în final, să joace pe sârmă, dar care i-a adus consacrarea la „R.E.”, concurs, unde l-a acompaniat la pian mama lui, își inventariază viitoarele concerte solistice (în 2019: în Slovacia, apoi la Hamburg, Bad Kissingen, Geneva, Sanremo), nu-și cruță nici defectele („Într-o lume întoarsă pe dos, cred că unui artist nu-i strică un pic de tupeu – să nu fie ca mine”), își mărturisește tristețile (singur în hoteluri, avion, skype-ul ca înlocuitor de îmbrățișare a celor dragi), la fel și bucuriile sale legate, în special, de noua sa funcție de concertmaistru al orchestrei bavareze: „Sunt încântat să conlucrez cu asemenea muzicieni, de dată recentă, în Simfonia a treia Eroica de Beethoven, o capodoperă care îmi place la nebunie și m-a făcut să mă simt fericit”. Să-l fure oare pasiunea de concertmaistru pe violonistul-solist Ilian Gârneț?

Din cromatica diferitelor tonalități, și majore și minore, se compune orice partitură, inclusiv a vieții noastre, mișcările galopante și lente, sublimul armoniilor și disonanțele dezagreabile, tandrețea și violența ca explozie sentimentală – toate conviețuiesc într-o splendidă alcătuire grație unei misterioase alchimii a talentului creator. Cu siguranță, se referă și la Ilian Gârneț, la clipele astrale ale spectacolului viorii lui, unul frenetic și plin de ardoare, ce pare să vrea cu tot dinadinsul să răscumpere păcatele și să sublimeze virtuțile lumii, parte din care, când grea, când frumoasă, e și viața lui.

Anul 2019

* * *

Acest panoramic impresionant al biografiei concertistice a lui Ilian Gârneț este, astăzi, blocat de războiul pandemic care a cuprins întreaga lume. I-a suspendat turneele, angajamentele, spectacolele pe viu ale viorii lui, fără de care nu și-a putut imagina că ar putea să existe. O durere cu atât mai greu de suportat, cu cât a pierdut-o, recent, și pe mama – mentorul din umbră, susținătoarea ardentă și pianul sensibil al Margaretei Cuciuc.