Speranțele renasc primăvara, de ziua Anei Blandiana

Născută pe 25 martie 1942, Ana Blandiana continuă să ne uimească prin capacitatea ei de a oferi publicului noi și noi versuri, misterioase, tulburătoare, pagini de proză, texte eseistice, păstrându-și imaginea de poetă mereu tânără, inspirată, antrenată în lupta pentru libertate. Îi adresăm și pe această cale felicitări cordiale cu ocazia zilei de naștere, dorindu-i sănătate, o stare de bine, realizarea proiectelor sale de scriitor.

„Soră lume”, un nou volum de Ana Blandiana, a apărut la Humanitas

Ținem să le amintim cititorilor că cel mai recent volum al Anei Blandiana, „Soră lume”, apărut la Editura Humanitas spre finalul anului 2020, este un volum în care scriitoarea povestește despre deplasările sale în diferite țări (peste 30 de țări), cu prilejul unor evenimente literare sau activități civice.

„Un prim aspect al cărții „Soră lume” este prezen­ța internațională extrem de bogată a autoarei ei. Îndrăznesc să afirm că Ana Blan­diana este, în acest moment, foarte probabil, scriitorul, dacă nu chiar artistul român în genere, cu cea mai mare prezență internațională, o prezență în același timp a poeziei române și a României în genere”, subliniază Sorin Alexandrescu în articolul său „Ana Blandiana: un spirit liber într-o lume neliberă” publicat în revista „Observator cultural”. 

Ana Blandiana despre „libertatea leneșă de azi”

După apariția cărții scriitoarea a fost invitată la TVR 1, răspunzând la întrebările jurnalistei Mirela Nagâț în cadrul emisiunii Cooltura. Una din mărturisirile poetei m-a impresionat în mod deosebit: „Dacă regret ceva în legătură cu această carte, este că n-am mai scris un capitol despre libertatea leneșă de azi, despre felul în care lumea de astăzi este dominată de corectitudinea politică – o formă de distrugere a libertății în condițiile unor state de drept. Mai precis, universitățile fac tot ce pot ca să distrugă libertatea, ca să-și distrugă propria libertate, ca s-o erodeze, inventând o cenzură care pentru mine este absolut similară cu ceea ce numeam înainte cenzura interioară, adică o cenzură pe care să ți-o impui singur. (…) Îmi mai pare rău că nu există în carte această idee privind degradarea libertății în Occident, în Statele Unite. Este esențial faptul că nu se naște un Soljenițîn american, nu există un mare intelectual american care să fi protestat împotriva acestui curent vehement al corectitudinii politice”.

Din dialogul de la Cooltura am mai aflat că următoarea carte editată a scriitoarei va fi Jurnalul ei, scris din momentul când a fost anunțată că nu mai are voie să publice – din august 1988, – până în decembrie 1989. „Nu obișnuiesc să scriu jurnale, dar acest jurnal l-am scris gândindu-mă că asta o să-mi dea un sens zilelor în perioada când am fost interzisă”, afirmă scriitoarea.

Ana Blandiana a scris peste 25 de volume de poezie, șase cărți de proză şi numeroase eseuri. A primit interdicţia de a publica în perioadele 1959-1964, 1985, 1988-1989. Cărţile ei de poezie şi de proză au apărut în traducere, începând din 1982, la prestigioase edituri din Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Estonia, Suedia, Norvegia, Ungaria, Franţa, Olanda, Bulgaria, Letonia, Albania, Serbia, Slovenia, Macedonia, China, Coreea de Sud. Poeta a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2020.

Iubită și admirată în Basarabia

Solicitată de publicul de pe diferite meridiane, foarte des invitată la festivaluri internaționale de poezie, conferințe, întruniri literare sau la manifestări legate de activitatea sa de fondatoare, împreună cu Romulus Rusan, a Memorialului Sighet și a Academiei Civice, Ana Blandiana a venit de-a lungul anilor, în repetate rânduri, la Chișinău, în diferite orașe și sate ale Basarabiei, întâlnirile cu ea fiind adevărate sărbători pentru cititorii basarabeni. Exact cu un an în urmă, înainte de izbucnirea pandemiei, poeta a fost la Chișinău, la Căușeni, Zaim și la Sălcuța, în cadrul proiectului Europei Libere „AntiNostalgia – Privind spre viitor”.

Într-un interviu pentru timpul.md, poeta mi-a spus: „Am văzut școlile din satele Zaim, Sălcuța care mi s-au părut mult peste nivelul meu de speranță. Cel puțin Liceul „Meșterul Manole” din Sălcuța mi s-a părut o adevărată capodoperă de dăruire, intelectualitate și rigoare, de păstrare a tradițiilor și amintirilor românești, și, în același timp, de înaintare spre respectul de sine cuprins în viitor și de progresul de tip occidental. Profesorii și elevii de acolo, mi s-au părut infinit mai europeni decât politicienii de la Chișinău”.

Am întrebat-o, când a citit pentru prima dată poemul „Limba noastră” de Alexei Mateevici și cum i-a părut Casa-Muzeu „Alexei Mateevici” de la Zaim și iată ce mi-a răspuns: „Poemul „Limba noastră” îl știam din copilărie, de la tata (Gheorghe Coman, preot, deținut politic – n.n.). Iar casa-muzeu al celui pe care nenorocirile basarabenilor l-au transformat într-un fel de sfânt mi s-a părut înduioșătoare și sfâșietoare prin efortul spiritual și material al celor care au creat-o ca pe un punct de sprijin în universul represiunii. Întotdeauna mi s-a părut de o covârșitoare și minunată tristețe felul în care pe malul stâng al Prutului limba română a fost principala formă de supraviețuire identitară. Dar în aceeași zi în care am admirat cultul lui Mateevici în casa-muzeu de la Zaim, întoarsă la Chișinău și deschizând televizorul, am aflat că în parlament propunerea ca limba oficială a Republicii Moldova să fie limba română căzuse la vot. Niciodată nimic nu mi s-a părut mai greu de îndurat decât absurdul”.

O mai așteptăm pe marea poetă pe meleagurile din stânga Prutului, iar până va putea veni, îi spunem La mulți ani cu sănătate și noi împliniri, Ana Blandiana!