Un ocean de muzică împreună cu Margareta Cuciuc

1758
0
Prof. Mihaela Tomescu si pianista Margareta Cuciuc din Rep. Moldova

La 28 decembrie trecut, pianista de acompaniament a concursurilor, festivalurilor, concertelor de vioară (și nu numai de vioară) de la noi, București și din alte orașe ale României, la fel și a celor de la Londra sau Bruxelles, Margareta Cuciuc, și, tot ea, mama violonistului de notorietate Ilian Gârneț, a fost răpusă de covid la numai 57 de ani. O personalitate evocată de profesoara de vioară a Liceului de Muzică „Ciprian Porumbescu”, Galina Buinovschi, în interviul ce urmează.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

– Margareta Cuciuc a intrat în circuitul muzical și concertistic și datorită elevilor tăi pe care i-a acompaniat, și datorită prestației ei extraordinare ca pianistă. De aceea dispariția acestei artiste este o mare pierdere pentru arta pianului de acompaniament de la noi, prezență, fără de care, altădată, o lecție, un concert, un concurs, un festival de vioară ar fi fost, practic, incomplete, ar fi fost fără prestanță și fără savoare. Dumneata ai cunoscut-o cel mai bine, ai putea să faci aprecierile cele mai exacte, pentru că Margareta Cuciuc a fost alături de vioara elevilor tăi timp de aproape 30 de ani, iar prestigiul de instituție muzicală profesionistă, cum este Liceul „Ciprian Porumbescu”, vine și din contribuția acestei personalități. Să recuperăm, să punem accentele de rigoare pe această biografie artistică ce a lăsat, cu siguranță, o urmă vizibilă și o amintire frumoasă în viața muzicală de la noi.

Margareta Cuciuc a fost absolventă a Liceului nostru, la clasa de pian Ana Copanscaia, după care a studiat la Conservatorul „Rimski-Korsakov” din Leningrad. Știu că la examenul „arta maestrului de concert”, președintele comisiei, renumitul pianist Evgheni Șenderovici (care, de altfel, a acompaniat recitalurile Mariei Bieșu) ar fi spus că nota maximă cu plus a meritat-o doar Margareta Cuciuc.

Foarte frumoasă, talentată, l-a cunoscut, tot atunci, pe balerinul Eugen Gârneț, ce-și făcea studiile în domeniul regiei de balet, cu care s-a căsătorit. Așa s-a născut acea minune de băiat – Ilian Cârneț. Eram profesoară tânără, dar vedeam cum mustește în el talentul, intuiția, muzicalitatea, pe care nu le poți învăța nicăieri. Am colaborat, am fost împreună cu Margareta Cuciuc din ’91, eu – ca profesoară de vioară, ea – în calitate de pianistă acompaniatoare, maestru de concert. Remarc, în special, capacitatea ei deosebită de a simți partenerul. Nu știu cum anume simțea, ghicea vioara elevului, care se întâmpla să greșească (copiii deseori greșesc), dar ea reușea „să-i prindă”, să-i readucă înapoi, să-i ghideze, să le dea curaj și inspirație să interpreteze cu succes piesa până la capăt.

Pe lângă măiestria ei, avea o intuiție nemaipomenită! Mai avea și un sunet voluminos, pianul ei suna ca o adevărată orchestră. Alături de ea, am lucrat și eu cu entuziasm, a fost mâna mea dreaptă; mai mult, pot să spun că 50 la sută din succesele elevilor mei de elită se datorează Margaretei Cuciuc. Ea însuflețea elevii, alături de pianul acompaniator, ei se simțeau artiști, fiind contaminați de scânteia artisticului, a inspirației, ce se desprindea din claviatura ei. Margareta îi încuraja mereu, era o fire blândă, dar de un temperament artistic ieșit din comun. Mai lucra și aparte cu elevii, știind foarte bine vioara.

– Ai avut elevi remarcabili, care au fost acompaniați de Margareta Cuciuc, iar printre aceștia, în primul rând, e Ilian Gârneț, fiul Margaretei, Ionel Manciu, Alexandra Conunov, Ala Benderschi, Patricia Kopacinskaia, în primele clase de studiu al viorii – toți au făcut cariere internaționale excepționale. Margareta a participat, de fapt, la mai multe evenimente, care au avut loc în sălile noastre de concert, seri de creație Eugen Doga, Boris Dubosarschi, Festivalul „Regina vioara”. Remarcabile au fost și aparițiile ei la concursurile internaționale de vioară de la Londra, sau alături de fiul ei, la concursul de notorietate „Regina Elisabeta”, de la Bruxelles.

Mai sunt și foștii noștri absolvenți Radu Banariuc, Dan Iulian Druțac, Ionel Moșneaga, sau elevi la clasa soțului meu, Nicolai Buinovschi, – Aurica Duca, Corina Golomoz, Irina Rusu. În 2012, la liceul nostru, a fost în vizită directorul Colegiului de Muzică din Londra, Christopher Barrett (un colegiu cu o istorie de 450 de ani!), care a ales copii pentru a participa la un concurs londonez, cu burse pentru câștigători. Această vizită se datora lui Grig Cuciuc, absolventul nostru, violonist de talie internațională (care mai era și omonim de nume cu Margareta). Cu ocazia acestor evenimente, Margareta Cuciuc a fost invitată în calitate de maestru de concert oficial pe parcursul a trei ani la rând!

Datorită acestei contribuții, s-a început circulația elevilor noștri pe traseul Chișinău-Londra. Margareta a fost, de fapt, omniprezentă la toate concursurile, inclusiv „E. Coca” de la noi, cu participanți din mai multe țări, pe care ea i-a acompaniat. Toți o știau, toți o solicitau. Margareta a fost regina de neînlocuit a acestor concursuri; la toate competițiile de pretutindeni, la care am participat, era solicitată și de alți concurenți, cu care avea… doar o singură repetiție. Citea notațiile dintr-o privire; pe lângă capacitate, pe lângă calitățile ei muzicale deosebite, avea și o responsabilitate extraordinară.

– În ce măsură Margareta Cuciuc a fost aliatul tău în alegerea repertoriului pentru vioară, repertoriu care este, de fapt, proba de forța a măiestriei, a orizontului, a capacității de cuprindere a unui violonist?

Pentru că aveam o asemenea pianistă, puteam să abordez creații care nu numai la liceu nu e posibil să se cânte, dar nici la școli de un nivel mult superior. Bunăoară, am abordat în premieră Concertul pentru vioară de compozitorul american, Erich Korngold. De regulă, mulți alți profesori nu se încumetă să abordeze asemenea creații, pentru că nu toți pianiștii reușesc să facă față pentru ceva ce trebuie să ai mai mult decât o școală bună. Trebuie să ai talent. Datorită Margaretei, clasa mea de vioară a avut un repertoriu original, cu mai multe premiere din concerte de Dvořak, Brahms, Bruch, bineînțeles, s-a cântat Mendelssohn, Sibelius, Ceaikovski, Șostakovici, sonate de Brahms, Beethoven, Schumann, printre care și cele pentru vioară și pian de Enescu, care sunt vârful măiestriei pianistice (ce ritm, ce note, ce armonii!) – nu există ceva la fel de complicat. Un ocean de muzică am realizat împreună cu Margareta Cuciuc!

Fiul său, Ilian Gârneț, acompaniat de excepționala sa mamă, a cântat Enescu și la București, și în recitaluri la Londra. Ea fost cu emoția pianului și a harului ei alături de vioara performantă a băiatului ei la toate concursurile de pe mapamond, încununate de fiecare dată cu cele mai prestigioase premii, cel de la Bruxelles, „Regina Elisabeta”, aducându-i lui Ilian onoarea de a fi înscris în „Cartea de aur a muzicienilor lumii”.

– Eveniment, în care se regăsește, cu siguranță, și talentul, și efortul mamei sale, regretata Margareta Cuciuc.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE