Vocația de antrenor a lui Marcel Trudov

2814
0

Sportul i-a adus lui Marcel Trudov cele mai mari împliniri în viață, dar și cele mai amarnice regrete. Deși în anii lui de glorie a fost unul dintre cei mai buni judocani ai țării, împrejurările de atunci nu i-au permis să-și realizeze la maximum potențialul și să-și împlinească visul olimpic; și-a propus să compenseze acest lucru prin activitatea sa de tehnician și de pedagog, care s-a dovedit a fi una de vocație.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Și de sacrificiu în același timp, căci să fii antrenor-profesor la noi în țară reprezintă un act de curaj ce presupune renunțarea la un trai confortabil și liniștit. Însă a făcut acest pas deoarece simte o chemare care îi va permite să implementeze în viață acele idealuri pe care le-a preluat cu mare grijă și pietate de la mentorul său, marele Vasile Luca, antrenor celebru, cu har de la Dumnezeu.

– Domnule Marcel Trudov, care au fost primii Dvs. pași în sport?

De mic eram pasionat de lupte. Doar că la început de an școlar, în 1991, fiind în clasa a II-a, eram de o statură atât de mică, încât nu am fost acceptat la secția de trântă. Totuși peste jumătate de an mi s-a permis să mă antrenez cu toți ceilalți în sala de lupte. Iar cu proba de judo m-am familiarizat la vârsta de 12 ani, când am intrat la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv din Chișinău (LIRPS). Acolo am avut parte nu doar de o instruire sportivă temeinică, ci și de o educație pe măsură. Antrenorii profesori Vasile Luca și Victor Gorobeț, dar și alți specialiști ce activau în cadrul instituției m-au format ca sportiv, punând baza viitoarelor mele performanțe. După absolvirea Liceului, mă antrenam sub îndrumarea lui Constantin Meriacre, însă mențineam contactele sportive și cu managerii de la LIRPS.

– Când ați realizat că veți rămâne în sportul de performanță și la nivel de seniori?

Un puternic imbold de a persevera pe calea judoului a fost medalia de aur obținută de mine în 2005 la Europenele de Tineret Under-23 de la Kiev, Ucraina. Atunci am hotărât să mă dedic sportului profesionist și cred că nu am greșit. În anul 2009, am cucerit medalia de bronz la Campionatul European desfășurat în orașul Tbilisi, Georgia. Rezultatele tragerii la sorți mi l-au scos în față, chiar în prima întâlnire, pe reprezentantul Belgiei, Dirk van Tichelt, campion european la acel moment, viitor medaliat cu bronz la Mondiale, în 2009 și 2013. Am reușit să-l surclasez prin ippon (procedeu în judo ce îți aduce instantaneu victoria). În meciul pentru distincția de bronz am luptat cu reprezentantul Federației Ruse, Mansur Isaev, care ulterior va câștiga medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. L-am învins destul de ușor, deoarece eram un adversar incomod pentru el. Din păcate, pentru acea medalie statul nu m-a recompensat în niciun fel, iar această indiferență, ca să nu spun neglijență, venită din partea structurilor decidente, m-a cam derutat, provocându-mi dezamăgiri și lăsându-mi un gust amar.

Iar anul 2010 s-a dovedit a fi unul cu ghinion pentru mine: mai întâi am avut o fractură în zona genunchiului, apoi mi-am accidentat grav umărul; perioada de refacere a durat aproximativ un an.

– Știu că faza ghinionistă din cariera Dvs. sportivă nu a luat sfârșit atunci…

Așa este. La Campionatul Mondial desfășurat în 2013 la Rio de Janeiro (Brazilia) nu am mai plecat, deoarece statul a oprit orice finanțare, iar de bani pentru deplasare și participare, în jur de două mii de euro, eu nu am făcut rost. Atunci am hotărât definitiv „să pun kimonoul în cui”, deși, în alte condiții, aș mai fi putut evolua câțiva ani la cel mai înalt nivel, căci aveam puteri destule. Am suferit mult atunci – mă durea sufletul. Timp de vreo doi ani de zile nu-mi puteam găsi locul.

Nu pot spune că mi-am irosit timpul în zadar în sport, căci am fost premiant la Europene, fapt pentru care beneficiez de o rentă viageră. Însă cel mai mult mă bucură faptul că experiența mea sportivă mi-a permis să devin antrenor, să fiu părtaș la educarea unor noi generații de judocani.

– În prezent, sunteți ofițer în cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Concomitent, activați în calitate de antrenor la LIRPS. Ce este mai complicat, să fii sportiv de performanță sau tehnician?

E mai dificil să fii antrenor, căci în această calitate la competiții ai parte de tensiuni sufletești mult mai complexe, dat fiind faptul că ești responsabil de evoluția sportivului pe care îl îndrumi; ești răspunzător de pregătirea lui fizică și psihologică, de regimul pe care i l-ai alcătuit. Munca de predare, mai ales la clasele mici, nu este simplă deloc, presupunând multă răbdare și calm; experiența de performer în cazul dat nu este suficientă, deși, indiscutabil, are o mare importanță. Nu orice sportiv de calibru poate deveni un bun antrenor; este necesar să ai calități de pedagog pentru asta. Trebuie să posezi arta de a struni acel copil care ți-a fost încredințat, dar să-l și iubești în același timp, ca el să nu piardă dragostea pentru sportul pe care îl practică sub îndrumarea ta. Acest fel de balansare generatoare de armonie este foarte importantă în actul educativ. Iar vocația de antrenor presupune însușirea artei educației. Însă din cauza salariilor mizerabile, foarte puțină lume este motivată să se dedice acestei meserii. Cum poate un tânăr specialist să supraviețuiască cu 2 500 sau cu 3 000 de lei pe lună?

În general, un antrenor, ca și orice pedagog, pentru a obține rezultate notabile trebuie să fie preocupat doar de munca lui, să nu fie pus în situația de a căuta surse alternative de venit. Un astfel de specialist, devotat cu trup și suflet activității de antrenorat, a fost marele Vasile Luca. Însă dumnealui a fost un profesionist cum mai rar se întâlnește; era unic, excepțional. Era preocupat de fiecare discipol de al lui. Chiar și când mergea la culcare, se gândea ce procedeu i s-ar potrivi unui sau altui ucenic. Iar aceste frământări aduceau roade de-a dreptul nesperate pentru cei din jur, însă calculate și prevăzute de genialul Vasile Luca. Mă bucur că am avut fericita ocazie să mă aflu în preajma unei asemenea personalități grandioase și să învăț de la ea, să preiau secretele vocației de pedagog și să conștientizez de tânăr valoarea omeniei.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE