„Pentru popor”, un ziar triȘOR

1255
1

Deputatul fugar Ilan Şor şi-a făcut de câteva luni o gazetă de partid, distribuită gratuit, în special în localităţile rurale. Aproape în fiecare din cele 16 pagini ale publicaţiei apare portretul zâmbitor al lui Şor sau vreun articol în care îi sunt elogiate pretinsele merite. Mai mult, în ultimul număr al ziarului, Ilan Şor a ticluit şi o „investigaţie jurnalistică” despre el însuşi, despre cât de onest şi curat este, şi prezintă pretinse probe care, în opinia sa, i-ar demonstra nevinovăţia şi ar arăta cine ar sta în realitate în spatele dosarului miliardului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Un lucru însă pare-se că a uitat să comunice cititorilor săi controversatul afacerist: de unde un om atât de onest găseşte în fiecare lună cel puţin 700 de mii de lei pentru a edita 310 mii de exemplare de ziar.

Ce reprezintă ziarul lui Ilan Şor

Ziarul editat de Partidul „Şor” se numeşte „Pentru popor” şi pretinde că ar fi un simplu buletin informativ. Publicaţia are 16 pagini şi este color. Tirajul „buletinului” lui Ilan Şor este de 192 de mii pentru varianta în limba română şi de 118 mii de lei în limba rusă, mai mare decât al cotidianului „Moldova Suverană” la începutul anilor 90, când încă nu exista presă on-line, iar posturile de televiziune din Republica Moldova puteau fi numărate pe degetele de la o mână. În 1994, tirajul gazetei „Moldova Suverană”, pe atunci organ de presă al Guvernului, editat din banii statului, era de o sută de mii de exemplare.

În prima pagină a ediţiei din luna martie a ziarului „Pentru popor” este publicat mesajul de felicitare adresat femeilor cu ocazia zilei de 8 martie. Tot pe prima pagină este anunţată „investigaţia” lui Şor despre faptul că Partidul „Şor” continuă proiectul cu iluminatul stradal în localităţile rurale. În cea de-a doua pagină e inserat un articol despre cum a împărţit „Partidul Şor” cadouri veteranilor războiului din Afganistan.

În cel de al doilea articol este lăudată conducerea raionului Orhei, alcătuită din reprezentanţi ai „Partidului Şor”, pentru lansarea primului laborator de fabricaţie digitală din regiune, FabLab, pentru care s-au alocat 542 de mii de lei. Suma de 342 de mii de lei a fost „oferită cu generozitate de echipa lui Ilan Şor din Consiliul Raional Orhei”, iar restul banilor ar reprezenta o donaţie externă, fără a se preciza cine şi de unde este donatorul.

În următoarea pagină Ilan Şor se declară salvatorul Moldovei şi că „trebuie numaidecât să ajungă la guvernare ca să poată salva ţara”. Într-un alt articol Ilan Şor critică Fondul Monetar Internaţional pentru lichidarea celor trei bănci, Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, implicate în schema de devalizare a sistemului bancar. Controversatul afacerist şi deputat susţine că poporul a avut de suferit în urma lichidării celor trei bănci.

Dintr-un interviu cu deputata transfugă Violeta Ivanov aflăm că Partidul „Şor” salvează râul Nistru, iar deputaţii din formaţiune şi cei din fracţiunea „Pentru Moldova” sunt singurii care au depus eforturi considerabile pentru a salva fluviul.

O pagină întreagă este dedicată manifestaţiilor organizate în plină pandemie la Orhei de Ziua îndrăgostiţilor. În pozele din ziar vedem tineri fericiţi, fără măşti, adunaţi grămadă, care par să se distreze pe cinste.

Şi ca orice publicaţie periodică care se stimează, gazeta lui Şor „sacrifică” două pagini pentru noutăţi mondene, divertisment şi horoscop.

Investigaţia” lui Şor

Ilan Şor publică în ultimul număr al ziarului o pagină din sentinţa din iunie 2017 prin care a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni în dosarul miliardului. Ceea ce e anunţat pe prima pagină drept investigaţie, reprezintă de fapt nişte declaraţii făcute de Ilan Şor de la distanţă în cadrul unei emisiuni a Nataliei Morari de la postul de televiziune TV 8.

Bomba mediatică” constă în faptul că Ilan Şor a prezentat „probe” că nu el este autorul furtului bancar. Şor îi acuză de furtul miliardului pe politicienii care în 2014 au dispus împrumutul de 14 miliarde de lei din Banca Naţională, iar banii statului au ajuns în BEM după ce el a fost înlăturat de la conducerea băncii.

O altă pretinsă probă a lui Ilan Şor combate însă argumentele afaceristului prezentate în „investigaţie”. Acesta afirmă că el a fost demis de la conducerea BEM la 27 noiembrie 2014 şi că niciun leu din creditul de la BNM nu a ajuns în conturile celor trei bănci până la instituirea administraţiei speciale.

Dacă tragem o paralelă cu denunţul lui Şor împotriva fostului premier Vladimir Filat, observăm că Şor a declarat că lua bani de la BEM pe când Filat era premier pentru a-l mitui cu sute de milioane de dolari.

Cine acoperă costurile editării publicației lui Şor

Tirajul ziarului lui Şor este de invidiat pentru orice patron de presă tipărită de la noi. Se ştie că puţinele ziare de la noi, în cel mai bun caz, ating un tiraj de 10 mii de exemplare. Redacţiile unde se munceşte mult la materialul jurnalistic abia de fac faţă costurilor impuse de tipografie şi de prestatorii serviciilor de distribuire.

Ziarul lui Ilan Şor nu este găsit în vânzare, nu are abonaţi, nu conţine publicitate şi toate cele 310 mii de exemplare sunt oferite gratuit cititorilor.

Gazeta „Pentru popor” este tipărită la tipografia Edit Tipar Grup SRL, fondată de un alt SRL, Moldpressa grup, care îi are în calitate de fondatori cu cote părţi egale pe Alexandr Bilinkis, Mihail Bux şi Zinovie Cleinerman.

Nu am putut afla care este costul pentru tipărirea unui „buletin informativ” al „Partidului Şor”, acesta fiind secret comercial. Astfel, vom încerca să facem nişte estimări aproximative. De exemplu, cunoaştem la sigur că tipărirea unui ziar de 24 de pagini, dintre care una color, costă la Edit Tipar Grup SRL 4,5 lei. Publicaţia lui Şor are 16 pagini, toate color, iar tipărirea unei pagini color de ziar costă cel puţin de două ori mai mult decât a unei pagini alb-negru. Totodată, preţul pentru tipărirea unui ziar depinde şi de tiraj. Cu cât tirajul este mai mare, cu atât preţul pentru un exemplar este mai mic.

În campania electorală de anul trecut, tipografia Edit Tipar Grup a fost centrul unui scandal legat de editarea ziarelor în care se făcea reclamă electorală lui Igor Dodon. Atunci au fost depistate peste 170 de mii de ziare de campanie a staffului electoral al lui Dodon.

Ca şi gazeta lui Şor, „buletinul informativ” al lui Dodon avea 16 pagini color. Ulterior, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a oferit publicităţii contractul dintre Igor Dodon şi Edit Tipar Grup SRL. Potrivit documentului, a fost comandată tipărirea a 65.000 de ziare în limba rusă şi 55.000 în limba română, la preţul de 2,28 de lei pentru un exemplar.

În presă se vehicula că Igor Dodon ar fi beneficiat atunci de nişte reduceri, deoarece ar fi fost în relaţii de prietenie cu Alexandr Bilinkis. În 2019, Bilinkis, care este preşedintele Comunităţii Evreieşti din Republica Moldova, a fost decorat de Dodon cu Ordinul Republicii, iar alţi patru membri ai organizaţiei respective s-au ales la fel cu decoraţii guvernamentale. Distincţiile au fost acordate cu ocazia aniversării a 30-a de la crearea comunității evreiești din Moldova.

Să admitem că şi în cazul „buletinului informativ” al lui Ilan Şor s-au încasat câte 2,28 de lei pentru tipărirea unui exemplar. Astfel, pentru tipărirea celor 310 mii de exemplare s-au încasat 706800 de lei. Mai există şi cheltuielile pentru transport, distribuire, materialul jurnalistic, traduceri, redactare, paginare. Astfel, costul editării unui număr de ziar „Pentru popor” s-ar ridica, în cel mai bun caz, la 750 de mii de lei lunar.

Ce spune purtătorul de cuvânt al lui Şor

Alina Şargu, purtătoarea de cuvânt a lui Ilan Şor, nu a făcut prea multe dezvăluiri despre „buletinul informativ”. Şargu ne-a declarat că este o publicaţie de partid care nu este în vânzare şi că aceasta este distribuită la diferite adrese de către voluntari, membri sau simpatizanţi ai Partidului „Şor”.

Purtătoarea de cuvânt a lui Ilan Şor nu ne-a oferit răspuns nici la întrebările privind cheltuielile pentru ziar, nici referitor la finanţator, pe motiv că „alte persoane se ocupă cu aceasta”. Şargu a promis să revină cu detalii după ce va discuta cu colegii săi, dar până la închiderea ediției promisiunea nu a fost respectată.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE