Expert: Guvernul ar trebui să reacționeze la recomandarea CSS privind un lockdown sau să-și asume responsabilitatea pentru escaladarea crizei

1177
0
Președintele CRJM, Vladislav Gribincea

Hotărârea Consiliului Suprem de Securitate (CSS) cu privire la instituirea stării de urgență pentru două săptămâni, în legătură cu agravarea crizei generate de COVID-19, nu obligă, din punct de vedere juridic, Guvernul să o aplice, însă ar trebui să-l determine să reacționeze, într-un fel sau altul, consideră președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Vladislav Gribincea. „Să accepte această recomandare, care vine nu doar de la președinta Maia Sandu, dar și de la CSS, sau s-o neglijeze. Sau, într-o oarecare măsură, să-și asume responsabilitatea pentru escaladarea crizei”, accentuează expertul într-un comentariu pentru „Gazeta de Chișinău”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

El spune că, în conformitate cu procedurile legale, dacă va accepta recomandările CSS, Guvernul urmează, în termen de trei zile, să elaboreze proiectul deciziei cu privire la instituirea unui lockdown, pe care să-l prezinte Parlamentului, explică el.

Iar dacă asta se va întâmpla, nu se mai poate vorbi despre o recomandare, ci despre o procedură formalizată juridic, potrivit lui Gribincea.

„Din momentul în care Guvernul, interimar chiar, vine cu o solicitare adresată Parlamentului să introducă măsuri mai rigide de combatere a pandemiei – anume starea de urgență pentru două săptămâni –, acest document dacă intră în Parlament, Legislativul își asumă responsabilitatea dacă nu ia notă. Dacă Guvernul va demara procedura – gata, intrăm într-un proces tehnic de adoptare a unei decizii. Parlamentul va trebui fie să o accepte (instituirea stării de urgență), fie să o respingă, fie să o aplice într-o formă modificată”, accentuează președintele CRJM.

După ședința CSS de sâmbătă, 13 martie, președinta Maia Sandu a cerut Guvernului să elaboreze, în termen de trei zile, lista restricțiilor care trebuie impuse, activitățile și categoriile de cetățeni care vor cădea sub incidența acestor restricții și compensațiile pe care le vor primi din partea statului, și să înainteze aceste propuneri Parlamentului. Lista completă a recomandărilor Președinției și majorității membrilor CSS poate fi găsită AICI.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE