Promo-LEX: Lista responsabililor pentru violarea drepturilor omului în Transnistria, conform deciziilor CtEDO din 2020

850
0
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Asociația Promo-LEX a identificat cel puțin 11 persoane direct responsabile de violarea drepturilor omului în Transnistria din perspectiva deciziilor adoptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) în 2020. Numele acestora apar în două dosare în care, în calitate de respondent, Federația Rusă ar urma să achite reclamanților despăgubiri în valoare totală de 113 mii de euro. Toți cei implicați sunt demnitari sau colaboratori importanți ai administrației separatiste de la Tiraspol.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Astfel, în dosarul în care Rusia a fost găsită vinovată pentru privațiunea ilegală de libertate a reclamantului Ilie Cazac și detenția acestuia în condiții inumane și degradante, responsabili sunt anchetatorul serviciilor de securitate de la Tiraspol, Igor Davîdov, care în perioada 23.03.2010 – 18.10.2010, a solicitat de cinci ori aplicarea arestului față de reclamant, procurorul N. Mașianova, care a susținut învinuirea în instanțele nerecunoscute din Transnistria, procurorul militar I. Railean, care a condus și supravegheat urmărirea penală în perioada 2006-2012, și pretinsa judecătoare K. Malinkova, care a pronunțat la 09.02.2011 sentința de condamnare a reclamantului la 11 ani de închisoare.

De asemenea, pentru că i-au interzis Stelei Surchicean să aibă întrevederi cu fiul ei, vina o poartă pretinsul procuror general din Transnistria, Anatoli Gurețki, așa-zisul ministru al securității de la Tiraspol, în perioada 1992-2011, Vladimir Antiufeev, și adjunctul acestuia, Ghenadi Rossihin, care a ocupat funcția între 2006-2015.

Într-un alt dosar, persoanele care se fac responsabile de instalarea, în perioada anilor 2004-2006, a posturilor staționare și mobile ale miliției și posturilor vamale, ceea ce a condus la blocarea totală a accesului proprietarilor la terenurile lor agricole situate după traseul Râbnița – Tiraspol, sunt fostul lider al administrației separatiste transnistrene Igor Smirnov, pretinsul ministru de interne, între 2002-2006, Aleksandr Koroliov, șeful departamentului vamal din Transnistria, în perioada 1992-2011, Vladimir Smirnov, precum și șeful administrației raionului și orașului Dubăsari, în perioada 1994-2007, Vladislav Finaghin.

Deși a figurat ca respondent în cele două dosare, statul R.Moldova nu a fost condamnat, pe motiv că ar fi respectat obligațiile pozitive în conformitate cu art. 1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului. Autoritățile constituționale moldovenești, pe lângă susținerea acordată reclamanților, au pornit cauze penale privind faptele de violare gravă a drepturilor omului. În cadrul cauzelor penale a fost efectuată o serie de acțiuni procesuale pentru identificarea persoanelor responsabile. „Însă o decizie definitivă încă nu există, iar Procuratura Generală și organele din subordine au obligația să investigheze și să tragă la răspundere penală persoanele vinovate”, notează Promo-LEX, care încurajează organele de drept să utilizeze informațiile din această listă pentru documentarea suplimentară a cauzelor penale respective.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE