Curtea Constituțională va continua să activeze fără un judecător, deoarece CSM vrea concurs

1071
1

Curtea Constituțională (CC) va continua să activeze fără un judecător, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat adoptarea unei decizii cu privire la numirea acestuia, după decesul magistratului Eduard Ababei. Motivul invocat de membrii Consiliului în ședința de marți, 2 martie, în care urma să fie luată o hotărâre în acest sens, este lipsa unui regulament cu privire la desfășurarea concursului pentru funcția de judecător la CC. Cu ideea concursului a venit președinta interimară a CSM, Luiza Gafton, chiar dacă legislația nu prevede o procedură anume de numire a judecătorilor constituționali.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Dar am avut practici când a fost organizat concurs. Propun să organizăm un concurs în acest sens”, a spus Gafton.

„Legea lasă la discreția autorității competente stabilirea procedurii prin care se desemnează judecătorul CC. Concursul trebuie să instituie reguli uniforme pentru toți solicitanții de a participa. Care vor fi regulile de procedură? Cum se va demara concursul? Va fi un concurs al dosarelor? Sunt adresate întrebări sau nu? Care sunt principiile de care ne conducem în acest concurs? Soluția generală ar fi elaborarea unui regulament. Asta ar fi o lună jumătate minim, timp pe care nu-l avem”, a intervenit o altă membră CSM, Carolina Ciugureanu-Mihailuță.

Drept urmare, CSM a decis doar crearea unui grup de lucru, care să elaboreze un regulament pentru concursul de selectare a unui magistrat la CC.

Menționăm că președinta CC, Domnica Manole, s-a adresat la CSM încă la 1 februarie 2021. Vacanța funcției a survenit după moartea, pe 28 ianuarie, a judecătorului Eduard Ababei.

Judecătorii CC sunt numiți proporțional, câte doi din partea Președinției, a Parlamentului și a CSM.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE

1 COMENTARIU