„Romanul meu istoric «Ard pădurile» va apărea în curând”

Tânăra scriitoare Paula Erizanu a luat Premiul pentru experiment literar „Gheorghe Iova – textuare“, ediția a II-a. Premiul constă în diploma realizată de artistul plastic Cătălin Guguianu, plus valoarea pensiei sale lunare percepută de la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, precum și Leul Iova, leu transmisibil de la un câștigător al premiului la altul. Ceremonia de decernare a avut loc în ianuarie 2021, în cadrul Institutului Blecher de la București.

Paula Erizanu s-a născut în 1992 la Chișinău. A studiat istoria și literatura la New College of the Humanities la Londra, apoi jurnalismul la City University London. A scris despre protestele din 2009 din Republica Moldova în cartea „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o” (Cartier, 2011), obținând premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Cartea a fost tradusă în engleză, apoi în franceză, cehă și germană, și a primit premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă producție de carte a anului 2011 la Târgul de carte de la Leipzig. A urmat debutul în poezie „Ai grijă de tine” (Charmides, 2016). Împreună cu Alina Purcaru a publicat antologia „Un secol de poezie română scrisă de femei”, vol. I (1990 – 2019), Editura Cartier 2019, vol. II (1945 – 1989), Editura Cartier 2020. Paula Erizanu a participat la festivaluri literare în România, Ucraina, Slovenia și Cehia. Articolele sale au apărut în publicații internaționale precum The Guardian, London Review of Books, CNN, Aeon, Dazed ș.a. și în publicații din România și Republica Moldova: Libertatea, Observator cultural, Dilema veche, Scena9, Ziarul de Gardă ș.a. În prezent, Paula este redactor de cultură al revistei online The Calvert Journal, la Londra, și lucrează la un roman pentru care a primit bursa Central European Initiative. Romanul va apărea în 2021 la Editura Cartier.

– Dragă Paula Erizanu, ești prima și singura jurnalistă de la Chișinău care a reușit să publice texte în The Guardian. Cum a început colaborarea ta cu această celebră publicație?

Am trimis idei pentru articole la diverse publicații politice din Marea Britanie timp de mulți ani, fără noroc. S-a întâmplat că un email de-al meu despre o răsturnare de situație în Republica Moldova, când partidul pro-rus PSRM s-a aliat cu blocul pro-european ACUM pentru a scăpa țara de oligarhul Vladimir Plahotniuc, să fie trimis mai departe la redactorul de opinii. Nu am mai scris nimic atunci, dar câteva luni mai târziu, am primit un email în care eram întrebată dacă aș vrea să scriu pentru „The Guardian” un articol cu ocazia celor 30 de ani de la căderea zidului Berlinului. Am scris atunci despre moștenirea nomenclaturistă din Europa de Est, care a însemnat că partidele socialiste din zona noastră sunt de fapt conservatoare, fiind o combinație dintre birocrați ai sistemului comunist, care, odată cu trecerea la capitalism, și-au dezvoltat și s-au asociat cu interese mari financiare și au beneficiat de privatizări dubioase.

Am fost atacată atât de dreapta, cât și de stânga, în special din România, unde discursul anti-corupție e perceput ca unul de dreapta. Am primit și un link către un forum anonim unde stângiști moldoveni povesteau cum, dacă află adresa mea, vin să mă bată și să plaseze apoi poze pe forum. Dar, dincolo de amenințări, e bine ca un articol de opinie să creeze discuții și mi-a scris și multă lume care s-a identificat cu poziția mea – în special din rândul migranților din diferite țări din Europa de Est, de la macedoneni la români născuți în Grecia, de exemplu.

După acel articol, am scris mai mult reportaje despre problemele cu care se confruntă migranții, refugiații, sau micii fermieri, încercând să dau cuvântul unor oameni cu vieți grele, care nu sunt auziți ușor. Având o poziție privilegiată și fiind integrată atât în Anglia, cât și acasă, mi se pare important să pun în lumină experiența celor mai puțin norocoși decât mine. Dar am și o plăcere scriitoricească de a afla poveștile oamenilor și de a le împărtăși cu cititorii.

– Ce articole ai publicat recent în presa engleză?

Ultimul articol freelance e despre vaccinul în Republica Moldova, publicat în The Guardian. Înainte de asta, am scris pentru London Review of Books despre alegerile prezidențiale de la noi. Ambele teme le-am propus eu. În rest, lucrez full-time ca redactor cultural la The Calvert Journal, o revistă online de arte și cultură din țările post-socialiste din Europa de Est și Asia Centrală. Aici propun eu anumite teme, lucrăm și în echipă, în baza propunerilor colegilor mei, și mai am și autori freelance ale căror articole le redactez (ei îmi trimit idei).

– Cât de energic, variat, dinamic e jurnalismul cultural în Marea Britanie? Un jurnalist englez care scrie despre cultură o duce bine?

Jurnaliștii, de cultură sau nu, nu prea sunt plătiți bine, în comparație cu bancherii sau avocații. Salariul unui jurnalist începător, de exemplu, e în jur de 20.000 de lire pe an, al unui profesor — 25.000, iar al unui avocat e 40.000 de lire pe an. Pe lângă aceste inegalități, se fac în mod constant reduceri de cadre la instituțiile media. Totuși, dincolo de cifre, important e că în Marea Britanie se scrie critică de carte, de film, de teatru, iar oamenii de cultură sunt intervievați în mod constant.

– Care e punctul tău de vedere privind starea jurnalismului cultural în R. Moldova?

Din păcate, în Republica Moldova, jurnalismul cultural s-a cam subțiat în ultimele decenii. Situația e cea mai dură la TV, unde știri culturale nu apar aproape deloc. Jurnalismul cultural din R. Moldova se ține pe entuziasmul a câțiva ziariști care pot fi numărați pe degete. Într-un interviu recent, regizorul rus Kirill Serebrennikov a zis că ceea ce face viața mai ușor de suportat în Rusia e cultura. Or în presa noastră domină total politicul, iar o viață alimentată doar din drame politice e mai seacă și mult mai tristă.

E esențial să dezvoltăm atât infrastructura culturală generală, cât și jurnalismul cultural în mod particular — pentru a crea produse culturale de calitate și pentru ca acestea să poată ajunge la public. Altfel, rămânem cu un public urban mic, care consumă cultură, și foarte multe comunități rurale lăsate la cheremul bisericii și al propagandei politice — pentru că în casele de cultură nu prea se mai întâmplă nimic.

– Vorbește-mi, te rog, despre romanul pe care îl scrii. Cum se numește, când va fi publicat? E un roman experimental sau folosești și formula narativă clasică?

Sunt pe ultima sută de metri cu un roman istoric, care se concentrează pe destinele a două personaje reale — revoluționare rusoaice care au contribuit, în 1917-1920, la legalizarea avortului (o premieră mondială) și a homosexualității, dar și la simplificarea procedurilor de divorț și la deschiderea grădinițelor în fabrici, în URSS — multe dintre politici au fost anulate de Stalin în scurt timp. Mi-am dorit să scriu un tribut romanelor de idei pe care le admir, de la cărțile clasicilor ruși la romanele Laviniei Braniște și ale Tatianei Țîbuleac. Dar ce-a ieșit… o să vedeți. Romanul se numește „Ard pădurile” și va fi publicat în curând, la editura Cartier.

– Înainte de 1 Martie e firesc să te întreb de mărțișoare – le procuri sau le confecționezi singură?

Îmi plac mărțișoarele pentru că sunt singura noastră tradiție care nu implică mâncare și băutură. Dar de făcut, nu le-am făcut niciodată – poate mă reabilitez în viitor. Îmi place însă să merg la târgul de pe bulevardul Ștefan cel Mare și să iau mărțișoare pentru cei dragi din Moldova și din Marea Britanie. În aprilie, se pot zări mărțișoare în pomii din Londra și asta mă face să mă simt, o clipă, „acasă”.

– Îți mulțumesc pentru interviu și îți doresc o primăvară frumoasă!

texte foto: Paula Erizanu, tânără scriitoare, jurnalistă, Chișinău–Londra

Antologia „Un secol de poezie română scrisă de femei” (ed. Cartier) realizată de Paula Erizanu și Alina Purcaru