Sturza, despre un eventual impeachment: Maia Sandu asta și așteaptă și e justificat

6790
0
Ex-premierul Ion Sturza
Ex-premierul Ion Sturza / Sursa FOTO: Florin Chirilă (Epoch Times)

Fostul premier Ion Sturza este convins că un referendum e necesar dacă nu va fi acceptată soluția anticipatelor. Solicitat de „Gazeta de Chișinău” să comenteze declarația președintei Maia Sandu, potrivit căreia „la anticipate sau la referendum, oamenii vor decide viitorul lor și al țării”, Sturza a declarat că așa va fi. „Și e justificat. Trebuie să tranșăm odată și sa ne lăsăm de trecutul și prezentul putred, unde politica este doar un instrument de îmbogățire și jaf. Atât. În rest, e doar demagogie a celor care beneficiază de acest sistem, dar și a rataților și frustraților”, a accentuat el, fără să precizeze pe cine are în vedere.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Anterior, însă, fostul premier afirma pentru presa de la București că în situația cea mai complicată s-ar afla în prezent Platforma DA, „întrucât au iluzia că ar putea guverna într-o combinație cu Dodon (Ce naivitate!) și astfel ar resuscita partidul”. Pe de altă parte, Sturza crede că nici Mariana Durleșteanu nu va fi premier, cu tot cu „majoritatea” ei.

Chiar dacă Maia Sandu ar putea fi suspendată printr-un proces de impeachment, președinta proaspăt aleasă de toți moldovenii asta așteaptă de fapt, spune el.

Pe de altă parte, expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Berbeca, consideră că decizia prin care decretul cu privire la desemnarea repetată a Nataliei Gavriliță la funcția de premier a fost declarat neconstituțional este o lovitură de imagine pentru instituția prezidențială, iar oponenții politici ai Maiei Sandu nu vor ezita să folosească această eroare în defavoarea ei. „Pe termen scurt, decizia Curții a avantajat partidele din Parlament care nu-și doresc anticipate. (…) Dacă propaganda va fi pusă la turații maxime și cetățenilor li se va spune că, din cauza nedesemnării candidatului, țara se sufocă, asta o va afecta pe Maia Sandu”, a afirmat Berbeca într-o emisiune televizată.

Menționăm că, în pofida deciziei de marți a Curții Constituționale, președinta Maia Sandu s-a arătat decisă să nu accepte candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministru, promovată cu insistență de majoritatea formată în jurul PSRM. „Ca să fie foarte clar: așa-zisa lor majoritate nu are nimic în comun cu salvarea țării. Țara trebuie salvată de hoți”, a declarat șefa statului.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE