Parlamentul vorbitor

De când e în politică, Maia Sandu încă nu a reuşit să facă prea multe (despre preşedinţie, abia începută, vom vorbi după cele o sută de zile de probă). Dar ceea ce, de fiecare dată, îi reuşeşte de minune, e testarea sistemului. Azi, d.e., pică bacalaureatul politicienii moldoveni.

Nu am urmărit decât secvenţe de la şedinţa parlamentului moldovenesc în care „s-a discutat programul de guvernare” al echipei Gavriliţă. M-au surprins însă nenumăratele comentarii ale poporului, revoltat pe „circul din parlament”. Or Maia Sandu şi Natalia Gavriliţă nu au cerut altceva decât votul negativ al parlamentului şi l-au obţinut sută la sută. Iese că spectacolul a fost prezentat exclusiv pentru galerie. În rest, nimic nou sub soarele în jurul căruia se învârte globul neatârnat al Moldovei. Nicio declaraţie care ar fi demonstrat că aleşii noştri ar fi cumva altfel, că ar fi alţii decât cei pe care îi ştiam.

Pe de altă parte, cum să te revolţi că în parlament se vorbeşte (şi încă se vorbeşte sincer!)? E parla-ment! Obişnuiţi că deciziile importante se iau în birouri obscure (iar unele chiar în străinătăţi, la fel de obscure, fie Fanarul, fie Kremlinul), noi am uitat că parlamentul e terenul dezbaterilor, al confruntărilor, al etalării minţilor „noastre” cele mai luminate. Implicit, avem aici o paradă a personalităţilor politice, a vedetelor noastre. Ripostând oponentului, deputatul se adresează, concomitent, poporului. Edificatoare replica premierului desemnat, când cineva încercase să-i bruieze discursul: nu mă împiedicaţi să mă adresez poporului (sic!). Parlamentul e scenă deschisă: te adresezi conlocutorului/ conlocutorilor, dar ştii că te ascultă alegătorul, care te plăteşte, inclusiv pentru spectacol.

Am văzut cât de consecvenţi sunt aleşii noştri (care, la întâlnirea cu preşedintele nou-ales, declaraseră in corpore că vor anticipate, doar să se respecte procedurile de rigoare). Am văzut cât de argumentate le sunt poziţiile şi deciziile, cât de mult se respectă reciproc. Am văzut cum le fac din ochi jurnaliştilor, dând de înţeles că spectacolul e pentru a fi difuzat, e pentru aplauze. Or până acum, având în vedere că deciziile se luau în altă parte (povestea cu „statutul limbii ruse” – nu al cetăţenilor, nu al vorbitorilor de rusă, ci „al limbii”, ca simbol al „Lumii ruse” – este edificatoare), platformele de „dezbateri” se mutau la talk-show-urile televizate: abia acolo eroii actelor politice de mare curaj îşi răsuflau în voie durerile, folosind supapa gazelor de eşapament a televiziunilor.

Dezbaterile din parlament nu sunt inutile, dimpotrivă. Nici dramatizările şi exerciţiile retorice nu sunt excluse. Ele fac parte din instrumentarul meseriei. Dar retorica de dragul ei înseşi nu e doar sterilă, ci şi nocivă. Mai ales într-o şedinţă în care se rezolvă chestiuni precum dizolvarea parlamentului, alegerile sau programul de guvernare. De vreme ce solicitarea era atât de exact formulată, ca scop şi ca paşi, pe cine îl mai amuzau elucubraţiile „oratorilor” Ţârdea & Bolea? Or criteriul esenţial de a-l alege pe cineva să ne reprezinte e capacitatea de a lucra întru binele comunităţii, nu afişarea ego-ului inflamat.

Mai balcanici ca niciodată (sau dimpotrivă: ca întotdeauna); bizantini (nu doar înzorzonaţi cu ornamente în exces, ci, mai ales: corupţi şi perfizi, vezi sensul al treilea din dicţionar); plângăcioşi prin tradiţie mioritic-păşunistă, rămânem şi azi conduşi de „liderii naţionali” din Fanar (dacă nu s-o fi schimbat cartierul rezidenţial al domnitorilor moldoveni din Istanbul) sau de liderii internaţionali, ai „lumii ruse”, din Kremlin. Modernizarea şi occidentalizarea (cu riscul raţional, responsabilitatea pe cont propriu, ieşirea din zona de confort a unei ţări bananiere, precum suntem) ne sperie, în loc să valorificăm şansa.

P.S. Obiectiv, anticipatele sunt inevitabile. Parlamentul nu mai reprezintă opinia de azi a electoratului. Dar nici pe cea de mâine nu o va reprezenta. Structura politică a Moldovei de mâine va fi cu multe surprize pentru toţi, inclusiv pentru promotorii anticipatelor. Problema cea mai dificilă pentru Maia Sandu va fi aceeaşi: cum să prezidezi fără să ai o majoritate parlamentară?

P. P. S. O declaraţie rostită de ex-preşedintele Dodon în parlament acum exact doi ani: „Vă anunț oficial că în calitate de președinte voi accepta orice majoritate, orice guvern pe care îl veți crea prin negocieri între partidele politice. Nu voi accepta numai un guvern creat pe cale nelegitimă, prin transfugi. Decât un guvern al transfugilor, mai bine să ne judece încă o dată cetățenii în cadrul anticipatelor”. Maia Sandu, la prezentarea repetată a candidatului său pentru funcţia de premier, ar putea să-l citeze.