Economiști, despre prognozele Marianei Durleșteanu

1677
0

Consilierul prezidențial în domeniul economic, Veaceslav Negruța, consideră că Mariana Durleșteanu, candidata promovată de majoritatea „PSRM-Șor-Pentru Moldova” la funcția de prim-ministru, a pus prea multe emoții în mesajul său prin care a prevestit un colaps financiar în R.Moldova. Emoții care, spune Negruța într-un comentariu solicitat de „Gazeta de Chișinău”, sunt consecința unor discuții pe care Durleșteanu le-a avut cu cei care au înaintat-o la șefia Guvernului sau ar putea fi chiar urmare a unei supărări, „pentru că nu i s-au spus anumite lucruri, pe care le-a aflat abia acum”. Totodată, consilierul președintei Maia Sandu nu exclude că prognozele candidatei socialiștilor ar putea deveni realitate, „dacă se pedalează mai departe pe izolarea R.Moldova, pe subminarea securității sale economice, financiare”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Starea finanțelor publice este cunoscută, situația care există se datorează mai multor decizii deloc emotive, luate de aceste persoane (care insistă asupra desemnării Marianei Durleșteanu în funcția de premier – n.red.). În decembrie, conform unor scenarii premeditate, pentru a lăsa Moldova izolată de finanțări externe, care au agravat construcția bugetară pentru 2021, lăsând descoperite capitole importante, cum ar fi achiziția de vaccin sau susținerea pentru cetățeni și afaceri”, notează Veaceslav Negruța.

Chiar dacă e de acord că prognozele Marianei Durleșteanu s-ar putea adeveri, el se arată convins că rezolvarea crizei politice pe care se bazează acestea se apropie, prin declanșarea alegerilor anticipate, și insistă că orice guvern numit de actualul Parlament „va fi șantajabil cu decizii, proiecte care nu vor fi susținute în Parlament, decât doar ca rezultat al unui târg între grupuri de interese care, din păcate, s-au înmulțit în Legislativ”. Drept urmare, în opinia sa, un guvern interimar, din cele pe care le avem acum în R.Moldova nu poate fi credibil și să convingă pe intern, dar și pe extern, partenerii de dezvoltare și mediul de afaceri de aici că ei pot evita un blocaj financiar peste jumătate de an sau mai târziu.

„Trebuie să nu faci nimic ca să cadă economia și, probabil, trebuie să faci foarte mult rău ca să ajungi la o prognoză de -14 făcută de doamna Durleșteanu, dar asta se înscrie perfect în eforturile și realizările guvernării Dodon și deciziile luate în Parlament, așa cum a vrut Dodon în decembrie”, subliniază Negruța.

Un alt economist solicitat de „Gazeta de Chișinău”, Veaceslav Ioniță, expert la IDIS „Viitorul”, bănuiește că Mariana Durleșteanu a admis „exagerări și provocări”, pentru a atrage atenția asupra problemei.

„Eu bănuiesc că doamna Durleșteanu nu a avut în vedere un colaps al economiei, dar incapacitatea guvernului în exercițiu de a-și onora obligațiile legale. Și sub aceste obligații eu am în vedere câteva lucruri importante: obligațiile investiționale sigur nu și le poate onora – aceasta nici nu se discută, dar cetățenii nu simt asta. Doar că văd drumurile distruse și găurile din asfalt, cu care ne-am obișnuit. Al doilea tip de obligații pe care cred că nu le va putea onora guvernul sunt cheltuielile curente, cum ar fi întreținerea instituțiilor publice. Dar pe acestea, iarăși, cetățenii nu le simt – doar vor vedea la știri că, iată, guvernul are datorii. Al treilea, deja este mai grav, dacă Guvernul nu-și poate onora obligațiile salariale”, precizează expertul.

Cu privire la situația economiei pe ansamblu, Ioniță nu are multe speranțe. „Anul 2021 se anunță un an destul de prost. Nu cred că reușim să ne recuperăm în transport, nu cred că reușim să ne recuperăm la HoReCa și foarte greu îmi imaginez cum recuperăm agricultura. Noi cu agricultura cu certitudine nu ajungem la performanța anului 2019”, prognozează el.

Amintim că, într-un mesaj pe Facebook, Mariana Durleșteanu afirma marți că bugetul R.Moldova ar fi sustenabil doar până în iunie 2021, deficitul bugetar urmând să se dubleze ulterior, cu riscul ca R.Moldova să intre în colaps financiar. „Pentru gestionarea responsabilă a acestei crize politice/sociale/economice este necesar un guvern cu asumare de răspundere și independență executivă, separat de ambițiile Politicului. Nu mă hazardez la această poziție de prim-ministru, însă m-am gândit că cetățenii nu merită această suferință din partea Politicului”, scria ea, pentru a-și justifica acordul de a candida la funcția de premier din partea majorității „PSRM-Șor-Pentru Moldova”, chiar dacă Maia Sandu a desemnat-o repetat pe Natalia Gavriliță.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE