Diplomații ruși, inclusiv ambasadorul Oleg Vasnețov, continuă să sfideze suveranitatea și integritatea teritorială a R.Moldova. Acesta a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o ședință on-line a colegiului așa-numitului minister de externe de la Tiraspol, ocazie cu care a vorbit despre „rolul decisiv” al militarilor ruși dislocați în Transnistria pentru menținerea păcii în regiunea separatistă, fapt care ar facilita negocierile cu participarea OSCE, a Ucrainei, Uniunii Europene și Statelor Unite. În legătură cu acest caz, deputatul Oazu Nantoi, expert în problema reglementării transnistrene, a declarat pentru „Gazeta de Chișinău” că acțiunile sfidătoare ale reprezentanților Moscovei se datorează faptului că autoritățile de la Chișinău nu sunt, de fapt, preocupate de soluționarea acestei probleme, în pofida faptului că altfel R.Moldova nu are nici perspectivă europeană, dar nici șanse să existe ca stat.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn cadrul ședinței de la Tiraspol, liderul separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, le-a a mulțumit ambasadorului rus, ministrului apărării de la Moscova și președintelui Vladimir Putin pentru susținerea acordată Transnistriei și misiunea de pacificare din regiunea separatistă.
Cu aceeași ocazie, un alt diplomat moscovit, ambasadorul rus cu misiuni speciale Serghei Gubarev, a transmis un mesaj în care spune că „din primele zile ale creării sale, ministerul de externe de la Tiraspol a luptat pentru sarcina cea mai importantă – apărarea intereselor și chiar a existenței republicii moldovenești nistrene”, potrivit presei oficiale de la Tiraspol.
Solicitat de „Gazeta de Chișinău” pentru un comentariu, Oazu Nantoi spune că problema este că guvernările de la Chișinău nu au avut și nu au nicio o poziție în legătură cu conflictul transnistrean din cauza a trei factori: primul este corupția, deoarece cei de la Sheriff știu cine și cât costă aici, pe malul drept; al doilea este agentura rusească, și Igor Dodon este etalonul; al treilea este dezinteresul cetățenilor, care nu sunt deranjați de existența acestui conflict, fapt demonstrat de rezultatele unor sondaje de opinie.
Menționăm, în acest context, că Ministerul de Externe de la Chișinău nu a avut, deocamdată, nicio reacție la participarea diplomaților ruși la reuniunea de la Tiraspol. Spre deosebire de anul trecut, când Ministerul de Externe l-a convocat pe Vasnețov și a cerut diplomaților ruși să se abțină de la participarea la evenimente organizate de administrația separatistă, după ce ambasadorul rus a fost la un „colegiu” similar la Tiraspol. Nici anterior, nici ulterior, oficialitățile ruse nu au ținut cont de „recomandările” autorităților de la Chișinău.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE