Cu(cu)iul lui Pepelea

1007
0
Caricatură de Alex Dimitrov

Epigrame

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Mayaşii noştri

Având câte-o masă, cu finii, cu nașii,

La evenimentele familiale,

Aud câte-o rudă vorbind cu mayaşii:

Mai ia şi friptură, mai ia şi sarmale”!

Marinarii

Ei sunt veşnic muşteriii

Unor bârfe de import:

Îşi deosebesc copiii

După vorbă, … după port!

Colindători în Parlament

Primiți, stimați aleși, acest colind,

Și remarcați plăcerea, pentru noi,

De-a-i admira pe-acești copii, pocnind

Din bici, într-adevăr, pe lângă boi.

Epitaf

Aicea zace un bandit

Ce bănci a spart şi magazine,

A violat, a schilodit.

În rest,… de morţi, numai de bine!

Autor: Laurenţiu GHIŢĂ

***********************************************************************

Epigrame menționate la Festivalul

Romeo și Julieta la Mizil”

Să fie clar!

În van te crezi om talentat

Și te mândrești că ai un stil,

Cât încă nu ai concurat

La Festivalul din Mizil!…

Orgoliu

Cărțile-mi nescrise, ca valoare

Și-așezare între corifei,

Sunt mai bune decât cele care

Au fost scrise de rivalii mei!…

Avantajul vârstei a treia

Cu frumusețea lor cum m-au orbit

Femeile prea dulci, de farmec pline,

Abia acum, când am îmbătrânit,

Îmi pare uneori că văd mai bine…

Sinceritate

Pe lângă tot ce nu-i nociv, nu doare,

Doar întărește neamul omenesc,

Am și deprinderi mai dăunătoare

Că trebuie cumva să și trăiesc…

Autor: Gheorghe BÂLICI

Parodie

Un poet Aprins:

În miez de vară la pojar

Ardea o magazie-n vâlvătaie

Şi ar fi ars, cum arde un cioclej,

De nu era bădiţa Nicolae,

Ce s-a vârât prin foc ca un vârtej.

Şi dacă frică nu i-a fost de moarte,

I-a mulţumit poporul, iar apoi

Un ziarist îl cheamă la o parte,

Ca să-i vorbească iute şi vioi:

„– Frumoasă faptă! Bravo! Cu plăcere

Aş scri ceva, dar vezi mata, să ştii

Că cititorul nostru astăzi cere

Cu mult mai mari dovezi de vitejii.

În cazul dat, mă rog, ar fi fost bine,

Prin fum cum te luptai neîntrerupt,

Să fi căzut o grindă peste tine

Şi – cel puţin – o mână să-ţi fi rupt.

Te scoli atunci,

Cu un picior în groapă,

Văzând că focu-i tot mai ofensiv,

Nu mai aştepţi căldările cu apă –

Începi să scuipi

Şi-l stingi definitiv…”

Autor: Petru CĂRARE

***********************************************************************

Nu-ți rămâne decât să-i compătimești…

În vara anului 1982, scriitorul Victor Prohin (de la care am și reținut această istorioară) era într-o călătorie turistică prin Cehoslovacia. În una din zile, basarabenii noștri – toți din domeniul artei și culturii – luau prânzul într-un restaurant. Pe mese, în dreptul fiecăruia, diferite linguri, furculițe, cuțite – toate frumos aranjate pe de o parte și de alta a farfuriei. Și cum era în toiul verii – câte un țap de bere „Plzen”, rece ca gheața! În ceea ce privește bucatele, să fi fost acestea de vreo 3-4 feluri, unele mai gustoase ca altele!

Tot acolo însă, în niște străchinuțe, un „soi” de mâncare neîntâlnită prin părțile noastre, pe care nimeni nu știa cum s-o „servească”: cu lingura mare, cu lingura pentru desert, cu lingurița de ceai, cu furculița?… Pentru a nu se face de rușine, au hotărât cu toții să se lase păgubași, fără a se atinge de acea haleală. Iar cineva dintre băieți zise, așa, ca pentru sine: Uite, or socoti că noi, moldovenii, suntem niște înapoiați, care…

Aici, poetul Vasile Romanciuc îi ia vorba din gură:

Cât îs ei de „europeni”, dacă le-ai răsturna pe masă mămăliguța, le-ai pune alături mosorelul cu ață – s-ar pricepe ei ce să facă mai departe?…

Asta-i altă gâscă!

În una din zile, pe-undeva prin centrul capitalei, se-ntâlnește epigramistul Gheorghe Bâlici cu maestrul Nicolae Botgros. Dau ei mâna, aduc vorba despre timpul de-afară…

  • Cred că ții calea la vreo gagică?, prinde-a-l iscodi șeful „Lăutarilor”.
  • Ba nu. Avem o întâlnire la Biblioteca „Hasdeu” cu niște băieți umoriști.
  • Și ce faceți acolo?
  • Fiecare citește câte-o epigramă-două din cele mai noi. Ceilalți își dau părerea: „merge – nu merge”.
  • Și numa’ pentru atâta lucru vă adunați?!
  • Nu, fiindcă după asta mai bem și câte-un pahar de vin.
  • Ei, acum te mai cred!…

Autor: Pahomie BEJENARU

Aforisme

– A provenit omul de la o maimuță al cărei strămoș a fost om?

– Viermele invidiei nu se teme de chimicale.

– E de acord cu toate observațiile făcute altora.

– Dacă toți proștii ar fi și leneși, deștepții ar avea mai puțin de lucru.

– Deși cunoaștem că urma alege, toți ne băgăm înainte.

– Uneori, ca să închizi gura altora, e destul să n-o deschizi pe-a ta.

– Ca să nu-și bage nasul soțul unde nu-i fierbe oala, soția îl duce de nas.

– Cum soția slăbește frâul, soțul dă cu oiștea în gard.

– O femeie: – Bărbatul e stâlpul casei, dar nu când sprijină pereții!

– Anotimpurile schimbă şi relațiile dintre oameni. Mai mulţi te salută când tragi la teasc, decât atunci când legi via.

– Cel arătat cu degetul nu-i văzut cu ochi buni.

– Personajele scriitorului X trec din roman în roman fără a se întâlni cu cititorii.

– Hopurile se simt la locul lor numai în drum.

– Dintr-o parte vezi mai bine, dar ești văzut că stai de o parte.

– Ferice de rac! Vede cine-l fugărește, fără a întoarce capul.

– Strigătul acoperă șoaptele, însă nu le înlocuiește înțelesul.

– Umblă în vârful degetelor. E cu inima în călcâie.

– „Mi se închide în față orice ușă”, se tânguie… lacătul.

– Când rămâne singur, se simte în societatea unui prost.

– Zilele se ridică de pe înălțimi. Nopțile, din prăpăstii.

Autor: Ion DIORDIEV

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE