Procurorii sunt chemați în Parlament pentru audieri cu privire la Chișinău Arena

1301
0
Chișinău Arena

Responsabili de la Procuratura Generală și Ministerul Economiei vor fi convocați săptămâna viitoare în Parlament, pentru a fi audiați în problema construcției Chișinău Arena. Un demers în acest sens a fost făcut de către deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, potrivit căruia terenurile folosite pentru construcția acestui obiectiv – o inițiativă a PDM pe vremea când era condus de Vladimir Plahotniuc, ar fi fost puse în gaj în mod repetat, însă nici până în prezent arena sportivă nu a fost dată în exploatare. Slusari insistă să afle dacă în cazul Chișinău Arena a fost pornit vreun dosar penal.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Cine cui e dator, a cui e această Arenă? Ce se întâmplă acolo? Care sunt angajamentele statului? Noi nu cunoaștem nimic”, a menționat Slusari în debutul ședinței de joi a Parlamentului.

La rândul său, deputatul PAS, Lilian Carp, a precizat că a făcut anterior mai multe interpelări la care Procuratura a invocat existența unor proceduri, însă ulterior nu a mai răspuns solicitărilor sale.

Inițiativa lui Slusari a fost susținută de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și acceptată de deputați.

Amintim că proiectul Chișinău Arena, demarat de PDM în 2018 a fost calificat de Guvernul Maia Sandu ca o „irosire a banului public”, întrucât contractul de parteneriat public-privat prevede condiții dezavantajoase pentru stat. Membrii cabinetului condus în 2019 de actuala șefă a statului nu au găsit documente justificative pentru estimarea costului de 43 de milioane de euro al proiectului.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE