Cu(cu)iul lui Pepelea

382
0
Caricatură de Alex Dimitrov

Epigrame menționate la Festivalul „Romeo și Julieta la Mizil”

Festivalul Romeo și Julieta la Mizil întrunește inclusiv academicieni

Mizilul, un oraș bijuterie,

Cu buni profesori ce-n liceu predau,

Și-a tras deja și o academie,

Când unii deputați nici școală n-au…

Prinsă în flagrant cu amantul

Nevasta o vorbă mai scoate,

Când „iubi” e rupt în bătăi:

Să-ți fie rușine, bărbate…

E tatăl copiilor tăi!

Precauție în carantină

Covidul e un inamic șiret,

O bombă pentru viața conjugală,

Deci, când se-ntoarce soața de pe net,

Un an păstrez distanța socială!

Cronică din patria mea

Azi, în toiul marii dezvoltări,

Unii cetățeni se țin de glume:

Medicii mai fug în alte țări,

Pacienţii lor – pe ceea lume.

Autor: Ion DIVIZA

***********************************************************************

Epigrame

La funeraliile unui dentist

Pe frig, o lume-n mare scârbă

Îl petrecea în drum spre sfinţi:

Din toată adunarea ştirbă

Doar soarele era cu dinţi.

Compliment în budoar

Privindu-şi soaţa elegantă,

Îi zice soţul ei, isteţ:

De mi-ai fi fost doar o amantă,

N-ai fi avut, iubito, preţ!

Sare pe rană basarabeană

Limba noastră-a fost bătută…

Limba noastră-a fost presată…

Ş-apoi ni se mai impută

Că avem o limbă… lată.

Constatarea unui funcţionar

M-a uimit destăinuirea

Unui om cu multă carte:

Banii n-aduc fericirea,

Ci o duc şi mai departe…

Autor: Igor GROSU

Necaz

Stinge candelabrele, iubito,

Şi-ţi aprinde sânii zvăpăiaţi!”

(Ion HADÂRCĂ)

Se sting din nou luminile prin case,

Se sting din pod, dar se aprind din pat

Şi-aşa e-o luminăţie frumoasă,

Un foc de artificii – adevărat.

Pe mine întunericul mă-nghite.

Întins în pat stau parcă-ntr-un cuptor,

Nu pot aprinde lămpile iubitei –

Am un defect la întrerupător.

Autor: Titus ȘTIRBU

***********************************************************************

Ileana în Italia

Moldovenii astăzi se aseamănă cu guzganii. E de ajuns să ajungă unul undeva și să-i meargă bine, că vine înapoi și-și ia, unul câte unul, tot neamul.

Lelea Ileana a fost prima femeie de la noi din sat, care a ajuns în Italia și s-a apucat să-i poarte de grijă unei bătrâne.

La-nceput îi venea greu. De, ca printre străini. Nu cunoștea nici limba, nici obiceiurile. Între altele fie spus, numai la noi cei veniți de pe-aiurea repede se fac tortoșei și cu bujori în obrăjori, fără să ne știe limba și năravul. O mai topea văzând cu ochii și dorul de cei rămași acasă. Ba o și hrăneau cu ce rămânea de la masa stăpânilor. E știut că străinii nu se-mbulzesc să cumpere mai mult decât consumă la o masă, așa că Ilenei îi rămânea ades colbul de pe dobă. Dar și ea nu era de ieri, de azi. A început să se obișnuiască cu faptul că străinii nu te cresc și nici nu se-nghesuie să te îndoape ca la noi. A înțeles ce făină se macină la moara fraților italieni și că și la dânșii un proverb de-al nostru poate să sune minunat: „Frate, frate, dar pizza-i cu bani”.

Bătrâna la care lucra Ileana avea un obicei. După-amiază își chema prietenele la o partidă de cărți, cu bani, desigur.

Într-o zi o parteneră de-a lor a dat colțul și n-a mai venit la obișnuita partidă. Atunci, bătrânelele au invitat-o pe Ileana să țină locul compatrioatei lor. A început să refuze, spunând că nu cunoaște așa joc de cărți. Bătrânele au insistat, au rugat-o și i-au promis c-o învață numaidecât și pe dânsa în modul cel mai serios. Încetul cu încetul, Ileana, fire isteață, a deprins și meseria asta și a ajuns de neînlocuit la masa verde.

A-nceput să se-ndrepte, să se rumenească la față… nici cu lucrul nu se mai omora. Așa că bătrâna pe care o îngrijea i-a spus să-i caute pe altcineva în locul ei. Ileana a adus-o pe cumnată-sa din Moldova. Și aceea, după câteva luni, era slabă ca o scândură.

Ileana bătea cărțile și, din când în când, îi striga cumnatei:

– Pune mâna pe dicționar și învață limba, nu vezi cum ai slăbit? Și în cărțile noastre mai trage cu ochiul. Că mâine-poimâine se mai duce una de la masa noastră în rai! Cine-o să-i ia locul?

Autor: Maria MEȘINĂ

***********************************************************************

Epigrame

Toamna în Moldova

Precum ne demonstrează mitul,

Și azi, la modă-i oieritul:

Când fierbe vinul în butoaie,

Cam mulţi bărbaţi o fac de oaie.

Parlamentarul

Constat – și nu din întâmplare! –

Că perspectiva sa nu-i sumbră:

Își caută un loc sub soare,

Ca mai apoi să stea la umbră.

Veşnicia s-a născut la sat”

M-a săgetat un gând în primăvară

Ce trebuie, oricum, realizat:

Să ne zidim oraşele la ţară

Că doar acolo aeru-i curat.

Poliţia rutieră

În sărăcia de temut,
Când pleci la drum înfometat,
Te-ntreabă dacă ai băut,
Dar nu şi dacă ai mâncat.

Autor: Grigore DRĂGAN

***********************************************************************

Aforisme

  • Din punctul de vedere al lunetistului, nu există om mare.
  • Sunt pentru coloana vertebrală verticală! Dar nu şi la şerpi…
  • A te căsători înseamnă a vira dintr-un sens giratoriu pe un drum cu sens unic.
  • Satiră – simțul umorului plus simțul datoriei!
  • Nu e țară săracă aceea, al cărei cetățean ridică de jos mucul de țigară, și nu bucata de pâine.
  • Și totuși, tunul este, uneori, arma cea mai umană. Cu el încă nu s-a sinucis nimeni…
  • Cartea bună este cel mai durabil monument în memoria copacului din care s-a făcut hârtia.
  • În materie de interpretare a muzicii, atingi performanța nu când cânți ca lumea, ci când cântă lumea ca tine.
  • Nu-mi plac struții. Sunt păsări care excelează prin fugă, nu prin zbor.
  • Femeia care se culcă cu doi bărbați e curvă, un bărbat care se culcă cu 200 de femei e… sultan.
  • Datoria față de Patrie nu se plătește în rate.
  • Dictatura apare acolo unde frica de Dumnezeu e înlocuită cu frica de călău.
  • Comicul este efectul… defectului.
  • Sabia e liberă numai în teacă.
  • Istoricii pot falsifica trecutul; profeții… viitorul.
  • Culmea consecvenței: să fii trecut prin mașina de tocat și să rămâi tot porc.
  • Vrei să-ți lărgești orizontul? Mișcă-te!
  • Indicatoarele sunt invenția rătăciților.

Autor: Efim TARLAPAN

Competiţie

Trei buni prieteni – Aurel, Andrei şi Ion – au intrat într-un bar, s-au aşezat la o masă. Ca să nu zică cineva că vor să guste niscaiva pahare de vin, aşa-ia, fără niciun motiv, lui Ion i-a venit o idee formidabilă:

Mă, cine dintre noi spune o întâmplare incredibilă, cinsteşte din contul celorlalţi doi! De acord?

– Da, au dat din cap camarazii.

– Hai, cine-i primul?

– Eu, sare Aurel. Mă duc eu, vasăzică, astă-toamnă la o nuntă. Şi, pe la o bucată de noapte, fur mireasa, o duc la mine la vilă şi o aduc tocmai a doua zi spre seară. N-a observat nimeni lipsa ei. Nici mirele, nici chiar cele două soacre…

– Ei, zice Andrei, se poate întâmpla şi una ca asta. Cum bea azi lumea pe la nunţi, sare la bătaie la muzicanţi. Chipurile: de ce nu dau cu sacâz şi clapele acordeonului. Îi de crezut ceea ce ai istorisit tu.

– Aşa-i, aşa-i! îl susţine şi Ion. Să vă zic şi eu una. Am eu o verişoară frumoasă foc. Nu-i măritată, dar în fiecare an naşte câte un copil şi-l lasă la maternitate. Părinţii, mătuşile şi cunoscuţii au încercat să-i bată obrazul, că-i face de ruşine, că pe ici şi pe dincolo… Dar domnişoara i-a potolit imediat: „Statul a spus că numărul populaţiei scade, şi eu am hotărât să-i vin în ajutor. Şi, după cum vedeţi, îi pun la dispoziţie copii frumoşi şi sănătoşi. Statului nu-i rămâne decât să-i educe”.

– Normal, zice Andrei. Fără îndoială, nu toate fetele şi femeile noastre sunt cu gândul la Turcia sau la Italia. Avem noi şi patrioate!

– Numaidecât că! îl bate pe umăr Ion. Ia să te auzim şi pe tine, Andrei, că-i rândul tău.

– Fiţi numai ochi şi urechi!… Deci, mă duc eu într-o seară la nănăşelu’. Am tras câte-un ulcioraş de vin şi, la plecare, dumnealui mi-a pus în geantă patru romane – mi-a spus că-s tare interesante – şi un borcan de trei litri cu vin. Merg eu încetişor spre casă, cu gând să mă apuc de citit. Când colo, pe o străduţă mai întunecoasă, mă atacă nişte hojmălăi, îmi sustrag cărţile şi o iau la picior. Dacă văd reaua, le strig disperat: „Măi băieţi, daţi-mi cărţile înapoi şi na-vă vinul, că ce mă fac eu, doamne fereşte, fără lectură?!”.

– Minţi, nenorocitule! au exclamat într-un glas Ion şi Aurel. Unde s-a mai pomenit moldovean să fie atât de prost, încât să dea borcanul de vin pe o carte?!

Trecându-le indignarea, cei doi care au pierdut rămășagul au prins a se pipăi pe la buzunare.

Autor: Gheorghe POSTOLACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here