Cum s-a dezlegat un coșmar ascuns de adopție

309
0
Imagine simbol

Valeriu s-a trezit în dimineaţa aceea distrus. Inima i se zbătea să-i iasă din piept. „Trebuie să fac ceva, altfel ajung la spitalul de psihiatrie!”.

Avea un coşmar care îi distrugea sănătatea, un vis, unul şi acelaşi vis: se făcea că trăiește într-o casă la ţară. Are patru-cinci ani, e ascuns sub pat, se joacă cu o maşinică. În locuinţa lor intră un bărbat cu ceva în mână, bară de metal, puşcă, nu vede bine. Zăreşte omul doar din spate şi, pentru că e ceva cunoscut în făptura lui, se întoarce din nou la joacă. Imediat din camera vecină se aude un strigăt de durere, apoi încă unul şi încă unul. Înmărmureşte de spaimă. Unde să se ascundă ca să nu-l găsească şi pe el?… Gândul acesta îl obsedează. Şi de teama că ar putea fi prins, trupul i se acoperă de sudoare. Ceea ce mai aude sunt paşi în camera de alături.

De ce suferă?

Nu mai are somn liniştit, aşteaptă cu frică să vină noaptea, nici medicamentele prescrise de medic nu-i aduc linişte. La început, avea visul acesta o dată pe an, apoi, de două ori, în ultima lună, seară de seară! Psihiatrul lui l-a întrebat într-o zi: „Ai fost cumva martor la vreo crimă? Poate că porţi în subconștient ceea ce ţi s-a întâmplat odată?”.

Valeriu, de când se ţine minte, trăieşte împreună cu părinţii, e unicul lor copil. Are 32 de ani, e arhitect, a făcut facultatea la Kiev şi lucrează la o societate pe acţiuni. Nu are de gând să se însoare şi nici părinţii nu-l grăbesc. Are bani, casă, părinţi care îl iubesc şi o amantă cu care e în concubinaj de cinci ani. Are tot ce-i trebuie ca să se simtă fericit!…

Toate bune, în afară de visul straniu care-i ruinează sănătatea. Ar fi băut şi în continuare medicamente cu pumnul dacă nu ar fi venit într-o zi, pe neprins de veste, la părinţi.

Nu este copilul natural al părinţilor săi

Avea nevoie de un document care se păstra la ei. Pentru că nu erau bătrânii acasă, s-a pornit să-l caute singur. A scotocit cât a scotocit, dar nu a dat de actul cu pricina. Însă, sub nişte lucruri de ale maică-si, a găsit o batistă cu nişte hârţoage. A desfăcut-o şi a dat de un document care i-a răsturnat viaţa de până atunci.

Era un act de adopţie a unui copil. Când l-a citit cu atenţie, şi-a dat seama că tocmai el este cel adoptat şi că oamenii care l-au crescut şi atât de mult l-au iubit nu-i sunt părinţii adevăraţi! Se credea norocos şi îndrăgit de soartă, dar uite că o bucată de hârtie i-a şters toată lumina din ochi. De acum încolo în tot ce făceau părinţii lui adoptivi nu vedea decât făţărnicie, iubire silită şi sentimente nesincere.

A luat actul acela de adopţie, şi-a făcut o copie cu gândul să-şi caute părinţii adevăraţi. Vă daţi seama că părinţii adoptivi nu bănuiau ce-i în sufletul fiului lor.

Martor la o crimă

Când l-a întrebat medicul dacă a fost martor la vreo crimă, Valeriu a căzut pe gânduri. „Poate până am fost adoptat?”, l-a străfulgerat un gând. Dar cum să afle ce a fost cu viaţa lui până a ajunge în familia lui Ion P.? L-a ajutat un detectiv particular căruia i-au trebuit mai multe luni ca să afle adevărul.

Între timp, părinţii adoptivi au observat că se întâmplă ceva cu fiul lor. Nu se mai repezea să-i sărute, să-i îmbrăţişeze ca odinioară, apăruse o răceală în relaţia lor. Le telefona rar de la serviciu. Mamă-sa nu mai ţinea minte când ultima dată i-a adus ceva din deplasare, deşi călătorea la fel de mult.

Şi bătrânii au căzut pe gânduri. Le spunea inima că fiul lor se îndepărtează de ei. „Vezi, dacă nu e copilul tău de sânge”, ofta uneori mamă-sa. „Cred că l-am jignit cu ceva”, mai zicea şi tată-său. Nu se gândeau că nu sunt ei de vină de înstrăinarea fiului lor. De fapt, cealaltă mamă şi celălalt tată, care l-au părăsit la trei ani şi jumătate, stăteau la rădăcina acestei înstrăinări.

Tatăl său a omorât-o pe maică-sa

Între timp, detectivul aduna de zor informaţii. Dar săptămânile treceau, iar Valeriu nu-şi mai venea în fire. Tresărea la orice scârţâit de uşă, se baricada în casă, de parcă bandiţii oraşului ar fi dat navală peste el. Când se gândea că e timpul să se interneze, a dat de veste şi detectivul.

Avea la el toată informaţia. „Numele tău adevărat este Chiperi. Tatăl tău a murit în închisoare. A fost condamnat pe viaţă pentru că şi-a ucis nevasta. Pe tine te-au găsit în casă cu mama ta, moartă. Erai sub pat, tremurai ca varga. Medicii credeau că nu-ţi mai revii din spaima ceea niciodată…”

Detectivul i-a dat un maldăr de foi într-o mapă jegoasă: „Aceasta e copia dosarului de judecată al tatălui tău. De aici ai să afli tot ce vrei”. Abia atunci s-a hotărât Valeriu să discute pe faţă cu părinţii săi adoptivi. N-a fost uşor. În primul rând, bătrânii nu recunoșteau că l-au înfiat. Se temeau că ar putea să-i lepede.

Lucrurile s-au lămurit într-o seară, când Valeriu şi-a cerut iertare de la ei. „Sunteţi pentru mine cei mai buni părinţi din lume. Iertaţi-mă dacă v-am făcut să suferiţi vreodată. Nu vă am decât pe voi.” Şi le-a povestit atunci cum a ajuns să afle de ce nu are somn noapte de noapte. Urmează un tratament. Intenţionează să viziteze munţii Tibet, monahii de acolo…

Preluarea textelor de pe pagina www.gazetadechisinau.md pentru formatul online se face în limita a 1.000 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat.

Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Gazeta de Chișinău” și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here