„Simțul umorului mă ajută să înfrunt toate greutățile”

500
0
Grigore Drăgan împreună cu soția sa și cu cei patru nepoți

Pentru cititorii avizați Grigore Drăgan, care împlinește pe 5 februarie doar 70 de ani, nu are nevoie de prezentare. Cu toate acestea, vom spune că e unul dintre cei mai buni umoriști pe care îi are în prezent R. Moldova. Pentru că suntem prieteni și ne cunoaștem de mult timp, voi face abstracție de modul reverențios de abordare a personalităților și-i voi adresa, în cele ce urmează, un șir de întrebări la care îl voi ruga să-mi răspundă, vorba Acad. Mihai Cimpoi, „cât mai concis, lapidar, laconic și scurt”.

G.B.: Ce mai faci, Grigore, la această a doua tinerețe a ta, care abia a început?

Gr.D.: Alung ziua de azi să vină cea de mâine în speranța că va fi mai bună. Ținând cont de faptul că mintea vine odată cu anii, încerc să mai prind la minte, dar fără să strig: „Ajutor! Vine timpul peste mine!”. Înțelegând de minune că timpul este materia din care se constituie viața, mă strădui să-l folosesc la maximum. Am angajat și un croitor pe baze obștești, care mi-l croiește după bunul meu plac. Așa încât, trăgând câte-un „cinzeac”, să pot trece și de-o sută… Apropo de bătrânețe,

În fața anilor nu gem,

Ci-mi văd mereu de treabă,

De bătrânețe nu mă tem,

Fiindcă-i tot o babă…

G.B.: Ești satisfăcut de realizările tale? Crezi că ai atins culmea succesului sau urmează să o faci în următorii 30-40 de ani?

Gr.D.: Parțial da, dar în linii generale – nu. Ceea ce m-ai întrebat cred că-i culmea. Cele șapte cărți care mi-au ieșit la lumina zilei încă n-au reușit să împrăștie întunericul din căpățânile unora. Așa că în sertare mai stau vreo patru manuscrise în așteptarea unor sponsori generoși pentru a putea descreți frunțile cititorilor.

G.B.: În cei șaptezeci de ani ai tăi, ce importanță au cei șapte ani de acasă?

Gr.D.: Zâmbetul și râsul apar odată cu nașterea copilului. Dat fiind că m-am născut neavând încotro, nimeni nu m-a învățat să zâmbesc sau să plâng, să râd sau să mă-ntristez.

De mic copil am fost înclinat spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate.

Crescând mai mare, am înțeles că umorul și râsul fac parte din viața de zi cu zi și am început să le cultiv pe ambele cu toată „seriozitatea” încă din fașă.

Deoarece umorul nu poate fi conceput fără râs, am conștientizat încă de pe când mă mișcam și cu ajutorul mâinilor că acesta din urmă (râsul) lungește viața și este o armă sigură în lupta cu tristețea, constituind o doză de energie spirituală. Încă de pe atunci sunt gata totdeauna să zâmbesc, dar mai ales să râd din toată inima. Deși, trebuie să recunosc, nu-mi place râsul prostesc, vulgar și bazat pe un fals sentiment de superioritate.

G.B.: În ceea ce creezi îți impui, bineînțeles, anumite rigori. Crezi că au fost suficiente sau ai avut nevoie și de altele pentru a deveni un creator de umor realizat pe deplin?

Gr.D.: Desigur că-mi impun niște rigori. Prima rigoare e ca ceea ce spun sau scriu, în mod obligatoriu, să provoace buna dispoziție și să stârnească râsul. A doua rigoare e ca zâmbetul să fie cât mai larg încât gura să fie deschisă până la urechi. Și o a treia – e imperios necesar ca să-i corecteze pe cei împătimiți de umor, dar și să-i ajute în lupta cu mincinoșii, demagogii, hoții, birocrații și caraghioșii.

G.B.: Îți plac ierarhiile? Dacă da, cu spiritul tău autocritic, unde crezi că te afli între umoriștii de aici și cei de dincolo de Prut?

Gr.D.: Nu-mi prea place să fiu privit de sus și, deci, condamn tot felul de ierarhii. Dacă de la o parte lucrurile se văd mai bine, te-aș lăsa pe tine să-mi arăți locul aflării mele pe scara ierarhiei umoristice. Una știu, că nu mă pot compara cu nimeni, dar și că nimeni nu se poate compara cu mine. După cum susțin unii, posed un gen al umorului codrenesc care pe mulți nu-i caracterizează.

G.B.: Locul tău e unul de cinste, nu prea tare în față, ca să nu-ți iei nasul la purtare, tocmai cum îi stă bine unui umorist modest și talentat. E locul înțeleptului, dacă ne gândim bine. Cu ce te mândrești în mod deosebit ca realizare a vieții tale de până acum? Ai și regrete, nemulțumiri?

Gr.D.: Mă mândresc că pe lângă simțul bunei cuviințe și al responsabilității am moștenit și simțul umorului, care îmi ajută să înfrunt cu brio toate greutățile. Mă mai pot mândri cu faptul că ceea ce scriu adaugă savoare vieții, mă ajută să accept inevitabilul, să fac față provocărilor și să ies din orice situație zâmbind. În mod deosebit mă mândresc cu cei patru nepoței. Unii din ei s-au aruncat în partea mea și au înțeles că pofta vine râzând.

Totodată, regret că nu pot întoarce timpul înapoi și că mai avem în jurul nostru încă mulți plângăreți, posomorâți și morocănoși. Îmi pare rău că în societate mai avem încă mulți oameni lipsiți de stofă intelectuală, de simțul umorului.

Nu mă pot împăca cu gândul că internetul domină cultura lecturii.

Sunt nemulțumit la culme că locuiesc într-o țară unde analfabeții și impostorii ajung deputați și miniștri, că ocupă și alte posturi înalte de conducere doar pentru că i-a promovat partidul lor, votat de alegători fără scaun la cap.

G.B.: Fiind împătimit de simțul umorului, răspândești acest „virus” mai departe, dorind să-i înveselești pe cei mai serioși, mai triști și mai închiși în sine. Ce ți-a reușit să întreprinzi în acest scop?

Gr.D.: Mai puțin decât mi-am dorit. Totuși am reușit să organizez la Nisporeni cinci ediții ale Festivalului de Umor „La Hanul lui Păcală” și, în 2019, prima ediție a Festivalului „La baștina lui Efim Tarlapan” la Măgurele, Ungheni, care anul trecut n-a avut loc din cauza pandemiei.

G.B.: Orașul Nisporeni și satul tău natal, Seliște, din apropierea centrului raional, cum te predispun și cum te inspiră în creație?

Gr.D.: Orașul în care locuiesc e minunat, iar locul în care m-am născut și am copilărit mi-a lăsat amintiri din cele mai frumoase. La baștină revin cu mult drag și de fiecare dată încerc emoții deosebite. Aici și muza mă frecventează mai des, și aerul e mai curat, și oamenii sunt mai ospitalieri.

G.B.: Ce mai face „Crucea Mântuirii Neamului Românesc” de pe dealul Zghiharei?

Gr.D.: „Crucea Mântuirii…” despre care-mi vorbești s-a cam mântuit, fiind transmisă de la Mitropolia Basarabiei la Mitropolia Moldovei. Gurile rele vorbesc că ar fi fost vândută pe bani grei. Din păcate, de câteva luni ea nu mai luminează, deși e un loc pitoresc, de atracție a turiștilor…

G.B.: Cu cine dintre nisporenenii tăi te mândrești cel mai mult?

Gr.D.: Sunt mulți cei cu care mă pot mândri cu adevărat. Printre ei i-aș evidenția pe Tudor Zbârnea, Constantin Dragomir, Vasile Zubcu-Codreanu, meșterii populari Vasile Adam și Zaharia Triboi, Cătălin Josanu, pictorii Grigore Puică și Ion Croitoru, Gheorghe Țopa, Nicolae Caragia, frații Constantin și Grigore Adam, crainicul Mariana Bahnaru, interpreții care nu mai sunt printre noi – Maria Drăgan, Nina Ermurache și Ștefan Petrache.

G.B.: De la cine ai moștenit simțul umorului? Poți să-l definești?

Gr.D.: Harul umorului l-am preluat de la tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, căruia îi plăcea să glumească, să-i ia în derâdere pe cei cu multe metehne. Umorul este și un dar de la natură, o stare sufletească, o mare putere, în stare să-i apropie pe oameni, să-i facă mai buni.

Aici recunosc că mi-a plăcut mult și definiția ta pe care i-ai dat-o umorului:

E simțul ce, făcând furori,

Îl are omul uneori,

Iar când nu-l are în dotare,

Nu are simțul că nu-l are.

G.B.: Îți mulțumesc că ți-ai amintit și un catren de-al meu, dar aș vrea să te mai întreb cu care dintre umoriștii din zonă, în afară de tine, evident, te mândrești cel mai mult?

Gr.D.: M-am mândrit nespus de mult și mă mândresc cu Petru Cărare, Efim Tarlapan, Mihai Curagău, Gheorghe Pârlea, Pavel Bechet, care, cu părere de rău, ne-au părăsit prea devreme.

Am un respect deosebit pentru „nezonaticii” umoriști, epigramiști Ion Diviza, Ștefan Agachi și, nu în ultimul rând, pentru tine, care faci ce faci și revii cu premii importante de la festivalurile de umor de peste Prut.

G.B.: Iar tu faci ce faci și iar mă lauzi, de parcă te-ai teme ca nu cumva să scot ceva din acest interviu care, după părerea mea, va fi citit cu interes și apreciat de cititori și cititoare, ele având vârsta de la 18 până la câți ani dorești tu. Ce ai vrea să le mai spui acum, la urmă, cititorilor GAZETEI de Chișinău?

Gr.D.: Doar atât:

Cu umorul nu-i de șagă,

El e-un lucru serios;

De zâmbești o viață-ntreagă,

Peste-un veac, mori sănătos!…

G.B.: Îți mulțumesc pentru interviul acordat.

Preluarea textelor de pe pagina www.gazetadechisinau.md pentru formatul online se face în limita a 1.000 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat.

Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Gazeta de Chișinău” și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here