Un destin împletit cu vocație

508
0

Trăiește omul o viață și, ajuns la bătrânețe, nu prea are lucruri importante realizate pe parcursul acesteia. Cauza ar fi lipsa de claritate a scopurilor propuse, a clipelor trăite. De altfel, viața nu se măsoară cu lungimea anilor, ci cu densitatea acestora. Acest lucru se referă din plin la Angela Polevaia-Secăreanu. La 45 de ani, dânsa se poate considera un om împlinit: atât în plan familial, cât și sub aspect strict individual.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

A știut să-și aleagă prioritățile

Este maestru al sportului la judo și maestru al sportului de clasă internațională la sambo, arbitru de categorie internațională, conferențiar universitar, doctor în pedagogie, deținătoare a Medaliei „Meritul Civic”. Numele ei este inclus în cartea „500 de personalități ale orașului Bălți” și în Enciclopedia „Femei în Moldova”. Din anul 2006 este lector, iar din 2009 până în prezent – șefa Catedrei de probe sportive individuale la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport.

Veți întreba de ce a reușit? Răspunsul ar fi unul simplu: caracterul puternic, dar și priceperea de a-și alege prioritățile. A știut să delimiteze strict și clar ce este important în viața ei, una aglomerată, plină de antrenamente, competiții, deplasări, fel de fel de evenimente și multiple studii, participări la seminare și simpozioane științifice în țară și peste hotare. Angela Polevaia-Secăreanu a știut și știe să facă lucrurile în ordinea importanței lor. Asta este chezășia succeselor sale. Dar iată unele momente semnificative din firul vieții depănate de însăși protagonista acestor rânduri.

Un început promițător

M-am născut la Bălți, într-o familie de muncitori. Eram patru copii. Frații Leonid și Vasile, eu și sora mai mică, Diana. Primul meu sport a fost gimnastica artistică. Dar într-o bună zi, fratele mai mare Leonid, care practica lupta sambo la Școala sportivă „Boris Petuhov”, îmi zise: „Știi că au început să caute fete pentru o grupă de judo? Poate încerci și tu?”. Curioasă din fire, am acceptat, deoarece eram foarte agilă, energică, dinamică, dornică de mișcare, de parteneri de întrecere. Și, sinceră să fiu, rigorile și austeritatea care sunt cerute de gimnastică mă cam plictisisiră, mă puseseră în niște chingi rigide, ca să spun așa.

M-am prezentat la selecția pentru judo. Aveam nouă ani, dar eram atât de firavă, încât păream mai mică. Antrenorul Vladimir Mațaev, om înalt, masiv, m-a privit de sus în jos, zicându-mi: „Ești slăbuță de tot. Te prezinți la anul”. Exact peste un an, în septembrie, am venit iarăși la Școala sportivă a Asociației Sportive Benevole „Moldova”, de lângă stadion. Secția de judo pentru fete însă fusese între timp transferată în cu totul altă parte. Se afla la Combinatul de produse de panificație. Am găsit-o. La Combinatul acesta lucra mama mea. Când m-a văzut acolo, s-a arătat cam surprinsă…

Sala era de fapt un subsol mic, folosit cândva drept loc de stocare a pâinii. Nu existau nici vestiare, nici camere de duș, iar o pânză dispusă vertical pe un fir metalic dădea spațiului delimitat un aspect de încăpere. Dar ne simțeam bine acolo. Oricum, era sala noastră. Ne antrenam cu bucurie, însușeam tainele acestui sport. Și veni prima competiție mai serioasă, prin ’87 – Campionatul Moldovei, rezervat cadeților, tineretului și seniorilor. Am evoluat în prima categorie de vârstă, la cadeți, și tot în prima categorie de greutate, 40 kg, deși aveam vreo 38. Am reușit să ajung în finală. O finală care mi s-a întipărit în memorie pentru totdeauna.

Eram stresată, mă copleșeau emoțiile. De cum a apărut pe tatami adversara mea, m-am năpustit asupra ei cu atâta înverșunare și încrâncenare, încât spectatorii, surprinși de îndrăzneala mea, au început să mă susțină. Sala se încinsese. Era plină de rumoare. Până la urmă, lupta am pierdut-o, însă din cauza emoțiilor mari nici nu am înțeles de ce. Dar nu m-am întristat deloc. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera. La final, și antrenorul m-a încurajat, spunându-mi că am efectuat toate acțiunile ce se impuneau în mersul luptei. „Pentru început e bine”, a conchis el. Mi-a plăcut și premiul. Un ceas deșteptător, primul meu cadou la început de cale.

Așa am prins pofta de lupte, de întreceri. Atât Vladimir Mațaev, cât și cei la care m-am antrenat după el, Serghei Lipchin, Nicolai Lâceaghin, mi-au pus baza tehnico-tactică, dar mai întâi cea coordinativă, gândirea logică în regim de viteză. Asta m-a ajutat să cresc valoric.

Primul trofeu internațional

În 1992, după absolvirea școlii medii, am venit la Chișinău. Am devenit studentă la INEFS. Cum în judo-ul feminin existau probleme, am decis să fac sambo. Sub conducerea lui Iracli Valișvili, a fraților Ivan și Semion Kurdov, discipoli ai marelui Andrei Doga, am reușit în scurt timp să scot rezultate destul de bune. Debutul la primul meu concurs major internațional, Campionatul Mondial de sambo de la Minsk din 1992, s-a încununat cu două medalii: argintul la cadeți, bronzul la tineret și o Cupă, trofee de care mă leagă neuitate amintiri”, își încheie firul gândurilor Angela Polevaia-Secăreanu.

La cele menționate de marea sportivă vom adăuga alte succese de răsunet obținute de ea la nivel internațional: două titluri supreme la Campionatul Mondial al Studenților, un buchet întreg de medalii de argint și de bronz la toate edițiile CM și CE, desfășurate în perioada 1992-1998. A cucerit aceste înălțimi prin cuget, muncă și caracter, calități care i-au permis distinsei performere să reușească și pe tărâmul didactico-științific. De la acea primă distincție, o medalie de argint la Forumul tinerilor savanți din Ucraina din 2013 de la Lvov, ea a ajuns la lucrări solide publicate în reviste științifice dintr-o serie de țări: România, Belarus, Ucraina, Polonia, Lituania, Rusia…

Îi place să lucreze alături de colegii de la Catedra de probe sportive individuale, cu studenții, cu micuții care fac primii pași în judo. Are multe proiecte de viitor. S-a afirmat pe multiple planuri, fiindcă, cum zicea marele Ernest Hemingway, „Sportul te învață să câștigi cinstit, sportul te învață să pierzi cu demnitate, sportul te învață totul – te învață viața!”. Aceste adevăruri se potrivesc întru totul când vine vorba de solida carieră sportivă și științifică a Angelei Polevaia-Secăreanu.

Autori: Sergiu BUSUIOC și Pavel BRĂDESCU

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here