Libertatea de exprimare, azi

Omul nu vrea să lase nimic la voia întâmplării, de aceea încearcă mereu să ia și să țină lucrurile sub control. Tot ce îi scapă și îl depășește e un motiv de îngrijorare și de neliniște. De la traiectoria neclară a unui meteorit la comportamentul imprevizibil al unui virus. Nu foarte mult timp în urmă, destinul era la discreția Providenței – acum, în existența unui plan divin nu cred nici măcar habotnicii.

O adevărată obsesie a controlului s-a instaurat în mintea omului hipercivilizat de azi și acest control vizează toate aspectele existenței. Nu-i mai lăsăm soarelui dreptul să ne încălzească planeta și, în orgoliul nostru demiurgic, ne asumăm răspunderea atât pentru stricarea climei, cât și pentru îndreptarea acesteia.

Dar cel mai grav e că unii își arogă controlul asupra adevărului. Înainte, pe binefăcătorii omenirii îi chinuiau adevărurile religioase, naționale; în prezent, îi obsedează cele științifice și sociale. Dogmele științei și ale dreptății sociale au înlocuit puzderia de „drepte învățături” ale religiei și istoriei. Biletul de admitere în „lumea bună” e îmbrățișarea concepțiilor și viziunilor acceptate de mințile cele mai avansate (citește: progresiste) ale momentului. Pe când cei care se îndoiesc de ortodoxiile zilei (teoria climatică, Big-Bang-ul, corectitudinea politică etc.) sunt puși imediat la zidul infamiei sau, în cel mai bun caz, calificați drept obscurantiști, retrograzi, reacționari, ciudați ș.a.m.d.

Problema e că promotorii „dreptelor credințe” de azi se prezintă ca niște copernici, dar se comportă ca niște papi medievali. În bula lor intelectuală și politică, spiritul critic e o glorioasă absență. Nu mai e loc de pluralism în interiorul noilor doctrine imuabile: opiniile se multiplică doar în afara cercului tot mai strâmt și mai solidar de „legi”. Astfel, în exterioritatea „adevărului” ajung nu numai elucubrațiile dintotdeauna (teoriile antiștiințifice, teoriile conspirației etc.), ci și abordările critice, îndoiala rațională, analiza nepărtinitoare și neideologizată a faptelor.

Totul, de dragul puterii: cine deține controlul asupra adevărului își protejează mai bine bula, adică iluzia justeței. Nicio iluzie însă nu este destul de mântuitoare dacă nu-și mărește necontenit proporțiile. La origine, orice gândire dogmatică este sectară. Dar sectele nu se simt protejate decât dacă devin niște religii. Iar pentru a deveni religii, ele trebuie să privatizeze cuvântul, căci, se știe, la cine e cuvântul, (la) acela e dumnezeu. De aici, tendința de a monopoliza limbajul a celor care pun stăpânire pe amvoanele de azi ale lumii: mass-media și rețelele sociale.

Marii și micii jucători de pe piața globală au înțeles printre primii puterea pe care o emană noile ”parohii” și s-au aliat imediat cu predicatorii acestora. „Cine vrea să rămână în afara bulei, mai ales după ce aceasta a înghițit puterea discreționară a politicului?”, se vor fi întrebat cei de la Facebook și Twitter înainte de a bloca conturile unui președinte de țară proscris. În ciuda justificărilor pe care le-au invocat rețelele, ca și cei care le-au susținut decizia, e limpede că Zuckerberg & Co au acționat nu din grijă pentru națiune și democrație, ci din elementar oportunism. Banii nu au miros în epoca internetului, după cum nu l-au avut niciodată, de altfel: e destul să ne amintim, în acest sens, de minunatele pagini de istorie scrise de Ford în Rusia bolșevică și de colaborarea concernelor germane din interbelic cu regimul național-socialist. Nu vă oripilați degeaba, analogia nu este deloc trasă de păr: dacă poți închide azi gura unui președinte de țară, oricât de derbedeu, mâine ai putea închide gura unui indezirabil, oricât de inocent. Și nu doar cu un clic de mouse.

Voltaire, unul dintre oamenii căruia îi datorăm privilegiul de a trăi într-o lume a libertății și a democrației, afirma: „Nu sunt neapărat de acord cu tot ceea ce spui, dar voi fi întotdeauna cel care va apăra până la moarte dreptul tău de a o spune”. Măsurați și singuri distanța care ne desparte de învechitul secol XVIII!

Ca să înțelegi cât de nociv e Mao Zedong, trebuie să parcurgi Cărticica roșie în paralel cu bilanțul revoluției culturale. Ca să-i ajuți pe oameni să înțeleagă cât de iresponsabile sunt declarațiile lui Trump, trebuie să-i lași să le confrunte cu realitatea. E neplăcut să vezi atâția maoiști și trumpiști în jur, dar dacă nu le îngădui oamenilor să-i citească și să-i audă, în scurt timp te pomenești că îi idolatrizează o societate întreagă. Orice sectă poate deveni o religie, dacă îi bagi călușul în gură. Religiile de azi să nu o știe oare?