Săraca ţară a Moldovei… socialiste

562
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Lamentaţiile de o manieră biblică pe soarta sărmanei Moldove sunt deja proverbiale. Acum avem tot tacâmul: pe lângă virusul dezlănţuit şi lăsat de capul lui, precum alte dobitoace din ţarcul ţării; pe lângă criză economică profundă („bugetul” nu mai înseamnă de mult achiziţii din activităţi economice, ci doar împrumuturi şi granturi), dublată de crizele sociale, culturale şi interetnice – buchetul socialist tradiţional – mai avem şi o criză politică, forţată demonstrativ de stafful perdantului Dodon: ţara e fără guvern. Nu fără guvern funcţional, ci fără guvern – ce expresie perfectă a inutilităţii statului!

Pe acest fundal al pământului pârjolit al unei Moldove socialiste, noul preşedinte şi-a propus, ca prioritate, lupta cu corupţia. Numai că toate obiectivele şi toate acţiunile Maiei Sandu sunt torpilate de justiţie şi… parlament. Totul e înglodat, fără şanse de ieşire, în bulhacul acesta sulfuros, numit (sic!) legislativ. Ce ironie! – să numeşti făcător de legi tocmai atelierul în care se ţese păienjenişul schemelor ilegalităţilor, cuibul corupţiei, creierul ei. Pardon, aici m-am grăbit, creierul ei tricefal e în altă parte, iar majoritatea plahotniuc-dodon-şoristă din parlament e doar executorul vocal al voinţei triumviratului.

Căzuţi din istorie, trăim ca în timpul lui Neculce, publicistul medieval care, imitând retorica proorocului Ieremia, consemna în „jurnalul” evenimentelor expresia: „Oh! oh! oh! săracă ţară a Moldovei!”. Apropo, cronicarul nu se referea la geografia noastră blestemată (tărâm uitat în calea tuturor relelor). Nu, Neculce îi avea în vedere pe liderii naţiunii: „ce nărocire de stăpâni c-aceştia ai avut! Ce sorţi de viaţă ţi-au căzut! Cum au mai rămas om trăitor în tine, de mare mirare este, cu atâţia spurcăciuni de obiceiuri ce se trage până astăzi în tine, Moldovă!”. Cronicarul vorbea despre Dumitraşcu Cantacuzino, domnitor moldovean devotat Porţii Otomane, pe vremea căruia în Moldova a avut loc foametea crâncenă, una dintre cele mai dezastruoase din istorie.

Tradiţia” continuă, după cum vedem. Şi mă îndoiesc că ne va învăţa minte pământul ars şi criza profundă pe care o lasă în urmă preşedinţia lui Dodon (& „guvernarea” Chicu). Apropo, Dumitraşcu-vodă, cu tot dezastrul produs, a revenit în scaun, după vreun deceniu de şedere la Ţari-grad. Deşi, cu toată similitudinea, există diferenţe: în secolul al XVII-lea poporul nu avea nicio treabă cu desemnarea domnitorului, pe când alegătorul de azi îşi merită „aleşii”, desemnaţi prin scrutin democratic şi suficient de liber, ca să fie şi reprezentativi. Mai ales că de fiecare dată poporul a avut alternative.

Nu e treaba unui comentator al evenimentelor să dea sfaturi când nu i se cer ori să facă previziuni. Deşi nu e deloc greu de prevăzut: criza se va adânci, iar vina va fi pusă pe seama noului preşedinte. Ergo: Maia Sandu (e umila mea părere) ar trebui să desemneze un prim-ministru puternic, un guvern (minoritar, da!) absolut responsabil şi profesionist („tehnocrat” în sensul profesionalismului, dar apolitic nu poate fi, de vreme ce va guverna o ţară sfâşiată de contradicţii ireconciliabile). Un guvern cu un program viabil, reformator. Şi cu miniştri competenţi, dar şi cu verticalitate. Şi să aşteptăm calm mişcarea „şahistului”.

Maia Sandu e condamnată să fie un preşedinte activ, un preşedinte jucător. Iar asta înseamnă să accepte că are oponenţi, inclusiv în structurile puterii legislative şi executive. Pe care să-i pună la treabă ori să-i înfrunte, nu doar să-i demită. Or, ca s-o dăm pe ipoteze şi prognoze, nu se ştie dacă anticipatele nu vor aduce cumva un parlament cu o distribuţie politică similară celei de azi. Lupta cu corupţia şi integrarea europeană sunt scopuri, ele trebuie urmate punctual.

Pe când dizolvarea parlamentului şi alegerile anticipate sunt doar un mijloc, unul dintre multele posibile. El nu trebuie absolutizat, pentru că te poate atrage şi absorbi, ca o mocirlă, da. Eu nu sunt convins că poporul, deşteptat şi revoltat, va înţelege prea mult din intrigile politice, încercând să măture pleava din parlament. Şansa unei majorităţi parlamentare oneste, proeuropene şi proromâneşti, e încă de domeniul iluziei. Nu aşteptaţi minuni de la alegătorul moldovean. Încercaţi să valorificaţi şansa acordată azi.

Dar pe de altă parte, în aceste condiţii, miră atitudinea contemplativă a altor factori politici. Or tocmai acum se solicită o prezenţă activă, o abundenţă de programe anti-criză, de la cele euro-integratoare la cele unioniste, de la cele statal-conservatoare la cele mai radicale propuneri de salvare a naţiunii (a populaţiei, nu a statului). Iar dacă toate calculele arată că această ţară nu are nicio şansă, oricum ai guverna-o, înseamnă că asta e concluzia. Salvarea naţiunii, a comunităţii, a oamenilor care locuiesc pe acest tărâm al dezastrului politic, nu are nimic în comun cu salvarea sistemului politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here