Revenirea lui Navalnîi

Buletinele de știri abundă de imagini și comentarii de la inaugurarea lui Joe Biden ca președinte al Statelor Unite, dar evenimentul cel mai important al săptămânii curente a avut loc totuși în Rusia, nu în America. La revenirea în patrie, omul politic rus Alexei Navalnîi a fost arestat și, după o ședință de judecată sumară, desfășurată într-o secție de poliție din Himki (sic!) – în încăpere trona, emblematic, portretul călăului stalinist Iagoda –, trimis imediat la închisoare.

Capetele de acuzare pe care le-a născocit regimul contează acum mai puțin: putea fi înstrăinarea donațiilor pentru fundația sa anticorupție, dar putea fi și mutarea soarelui de pe cer. Contează doar faptul că „pacientul de la Berlin“ a decis să se întoarcă acasă chiar dacă știa că acolo îl așteaptă un mandat de arest. E un gest de mare curaj, desigur, dar și o inteligentă (cu toate că riscantă) mișcare politică: de azi înainte, Navalnîi va fi perceput nu numai ca liderul formal, ci și ca liderul moral al opoziției ruse.

Nu poți să obții adeziunea maselor, dacă nu ești gata să te sacrifici pentru ele. Nimeni nu l-ar fi condamnat pe Navalnîi, dacă acesta ar fi decis să rămână în Berlin: la urma urmei, a plecat din Rusia nu de bună voie, ci după o tentativă de asasinat. Dragostea rușilor se câștigă greu, mai ales când nu ai acces la televizoarele (și deci la mințile) lor. De aceea, era nevoie de o demonstrație de forță morală, de un gest ieșit din comun, de o nouă confruntare cu regimul, de această dată însă, nu pe terenul dezbaterilor politice și al valorilor abstracte, ci pe cel el chestiunilor fundamentale.

Navalnîi a încercat să reveleze natura duplicitară, profund mincinoasă și perversă a regimului actual din Rusia cu o singură lovitură de sabie: niciuna dintre acuzațiile și clevetirile propagandiștilor nu mai are niciun sens din clipa în care omul se întoarce nesilit de nimeni la zbirii săi, refuzând statutul confortabil de surghiunit de lux, de martir la Berlin, de prigonit curtat și slăvit de un Occident compătimitor, simpatetic și sigur. Fără îndoială, această sabie îi poate lua capul lui Navalnîi însuși, dar, repet, în cazinoul politic rusesc nu se poate juca altfel, dacă vrei să câștigi cu adevărat.

De asemenea, nu încape nicio îndoială că rușii de azi sunt departe de a înțelege fapta și sacrificiul lui Navalnîi. Dar e la fel de cert că, atunci când putinismul se va descalifica definitiv (nicio despoție nu e infailibilă, și Rusia a dovedit asta în repetate rânduri), lumea va avea nevoie de un erou, de un politician-simbol al luptei cu regimul nedrept, violent și corupt. Și în acea clipă a adevărului, a marii revelații, rușii nu prea vor avea de ales, așa cum nu au avut de ales nici sud-africanii după căderea apartheidului: după 27 de ani de închisoare, Mandela era singurul președinte posibil al unei țări care voia să scape de greaua moștenire a trecutului.

Atunci când securiștii lui Putin blochează arterele Moscovei și accesul la aeroport pentru eventualii susținători ai lui Navalnîi, ei nu se tem că aceștia vor trezi imediat masele și vor prelua într-o zi-două puterea. Ei se tem, de fapt, de ziua de mâine. Cine dacă nu ei să știe cât de mare poate fi în Rusia notorietatea unui „pravednik“, și mai ales, cât de bogate sunt fantezia și harul mitopoetic al unui popor capabil să-și creeze eroi și zei din oricine.

Și-au făcut idoli din șarlatani și satrapi, în clipe de grea cumpănă, de ce nu și-ar face unul și din Navalnîi? Dacă a fost posibil, în trecut, un Elțîn, de ce nu ar fi cu putință, în viitor, și un Navalnîi? Doar în țări ca Rusia poți deveni campion al națiunii peste noapte – însuși Putin e ultima și cea mai convingătoare dovadă!