Creșteau în cer a lui aripe

1144
0

Nu știu ce le spune Putin rușilor săi la cumpăna dintre ani, nici ce înțeleg ei din urarea țarului, dar după asta ei dispar de pe radar. Nu-i mai vezi! Își fac cuibar într-un lighean de olivie învârtejit de valuri de votcă și, două săptămâni, bezmetici, hălăduiesc în el în deplină mulțumire. Când își vin în fire, fac ce au făcut mereu – încearcă a se ridica din genunchi pentru a avea cu ce se mândri.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Moldovanii nu-s mai breji, ba dimpotrivă. Guleaiul lor e mai prelung, năravul cel prost fiind molipsitor. Începe cam de pe la Crăciunul „pe nou” și ține până după Sfântul Vasile „pe vechi”. O dată pe an ieslea lor e plină: colaci, fripturi, răcituri, saltisoane, găluște, plăcinte, toate navigând pe apele gâlgâitoare ale izobelei. Și cum toate aceste bucate nu li se par destule, s-au învățat de la ruși să facă șubă și să pocnească pitarde. În acest răstimp cei mai tineri își omoară timpul căutând potcoave de cai morți prin ceairurile facebookului.

Când vine ceasul de trezire, buimaci, par a fi smulși din cleștii unui coșmar: „Of, ce a fost asta?!… A fost sau nu a fost?… Care pe care a biruit? Alzheimer pe Parkinson?… Ori Parkinson pe Alzheimer?…”. Sau se deșteaptă ca după un vis dulce, pe care însă l-au uitat. Dar știu cu tărie că a fost ceva „frumos”. Și „sfânt”. Până la urmă, ies din uitucie: „Î-î-î, mâine e ziua lui Eminescu…”.

Din acest moment, în scenă intră activiștii culturali, primăria și academia, politicienii, scriitorii, mititeii, exaltații, grafomanii, din care s-ar putea să facem parte. Nu-și dau rând să depună flori la bust, să declame versuri după ureche, să-și repete la nesfârșit mantrele și clișeele: „Luceafărul poeziei”, „poetul nepereche”, „cea mai înaltă întruchipare a spiritului românesc”, „omul deplin al…”, „poetul nostru național”… Priveliștea e penibilă, dar mulțumim Domnului și pentru atâta. Dacă nu ar exista, o dată pe an, aceste manifestări și dacă opera lui Eminescu nu ar fi predată în școală, poetul era demult uitat. Poate doar o mână de oameni, întruniți într-o clandestină sectă, ar mai gusta și cinsti versul său.

Dar nu această schiță sociologică basarabeană interesează. Alta e problema care se pune. Când critici importanți afirmă că între Eminescu și simboliștii și modernii care l-au urmat, nemaivorbind de postmoderni, se cască un hău, „o crevasă”, e firesc să ne întrebăm: nu cumva el e un poet mort, un postromantic întârziat fără nici o legătură cu actualitatea, un iscusit operator de fantasme ce vrăjește minți crude de fete naive? Un autor care nu mai este de citit și care stă bine în gloria nișei sale temporale?

Întrebarea e desigur retorică, de aceea vom invoca fapte literare. Uite ce minune, ce text cutremurător a fost scris la un veac de la moartea poetului, în anul de grație 1989.

Exercițiu metric. Negri vulturi orbi ocolesc prin vreme, / Albe rugi se izbesc de ceruri, / Vârste vechi se întorc și stau / Otrăvite-n lume. // Ochii vechi au uitat durerea, / Timpii noi se opresc în maluri, / Greu se întorc spre izvor / Pierdutele ape. // Oarbe rugi se izbesc de arme, / Nu mai știm dacă timpul trece, / Greu învinge gândul cel drept / Nelegiuirea. // Negru stă între pulberi timpul, / Greu te speli de noroiul lumii, / Rupte lănci zăbovesc în carnea / Neizbăvirii. // Neamuri vechi putrezesc în umbră, / Greu răbdând umilința rece, / Fără saț sug din vlaga lumii / Viermii puterii. // Vino, timp, să deschizi în ziduri / Mândre porți înspre legi necalpe, / Drepte ruguri s-aprinzi în seara / Dreptei osânde.

O altă „Odă în metru antic” în care tragismul existențial este extins asupra unui destin colectiv. Autor este Petru Creția (1927-1997), un ilustru cărturar, poet și eminescolog. A fost la Chișinău și a legat mai multe prietenii cu scriitori de pe loc, în special cu regretatul Vasile Vasilache.

Un alt poem – pe cei care mai au miros îi prevenim să-și pună masca – semnat de un postmodernist furios ce vrea să șocheze cu orice preț, scris în 2014, arată astfel:

Eminescu. orbecăiesc / borăsc / mă gândesc / gândesc? / trăiesc? / înc-o dată borăsc // mă tâmpesc / înnebunesc / mă gruzesc / mă zaibesc / trăiesc? / pu.a trăiesc! // orbecăiesc / borăsc / mă gândesc / gândesc? / trăiesc? / înc-o dată borăsc // oare kliuiesc? / se răzgândesc / nu se răzgândesc / se gândesc? / pu.a se gândesc / borăsc // orbecăiesc / borăsc / mă gândesc / gândesc? / trăiesc? / înc-o dată borăsc / o-yes-k.

E abject, dar situația e reală. Nu dăm numele autorului, deoarece credem în înzestrarea sa, mai ales că infernul vieții sale chișinăuene se pare că-l aduce la realitate. Totuși, nu ne putem abține să nu parafrazăm o sentință leninistă: „Nu poți fi postmodernist adevărat dacă n-ai vomitat și tu pe tezaurul de garduri pe care le-a maculat umanitatea de-a lungul vremurilor”.

În sfârșit, un text sfâșietor, scris astă-vară de unul dintre cei mai importanți poeți și ziariști români contemporani, Dorin Tudoran. Un poem sensibil, o variantă modernă, la cele patru, eminesciene, ale poeziei „Mai am un singur dor”. Dorin Tudoran, stabilit în prezent în SUA, cunoaște bine problematica basarabeană fiindcă a locuit șapte ani la Chișinău.

un dor de neînțeles. în fiecare seară / îmi car inima într-un lighean // o las la malul mării / ca să pot dormi liniștit // dimineața îmi iau inima înapoi / într-un coș de răchită // mi-o potrivesc la loc / de unde am smuls-o seara // mă simt ca nou // doar seara mi se face un dor / de neînțeles / de mers la malul mării.

Vedem din aceste pilde că Eminescu este o prezență vie, iar ramurile influenței sale se întind peste veac. Roadele pot fi pline sau seci. Totul depinde de calitatea celui care se lasă pătruns de eternele și universalele sale teme.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here