Lidia Bobână. O viaţă dedicată oamenilor

880
0

Poveştile sale de viaţă storc lacrimi şi răvăşesc suflete. Dragostea faţă de oameni şi altruismul fără margini au făcut din ea cea mai îndrăgită jurnalistă din peisajul media de la noi, o persoană puternică şi hotărâtă să meargă până în pânzele albe pentru a-şi ajuta cititorii.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

E o indiscreţie să afli vârsta unei femei. Dar Lidia Bobână e mândră de anii săi şi nu-i ascunde. La 63, arată de 43. O explozie de energie, o frumuseţe solară, un vulcan în erupţie. Totul la această superbă doamnă degajă viaţă, armonie şi optimism. Mi-am propus să o cunosc mai îndeaproape, deşi o perioadă am “colindat” împreună multe sate de-a lungul şi de-a latul Moldovei, în caravana JURNALULUI. Scrie de atâţia ani istoriile altor oameni, însă pe a ei nu a spus-o niciodată. Aşa că i-am bătut la uşă.

M-a întâmpinat, surâzând senină, alături de o mogâldeaţă de fetiţă, frumoasă foc. Îmi face prezentările şi aflu că e nepoţica Ema, de doi ani, fata băiatului său Dragoş, care a venit în vizită. Brusc, m-am trezit în faţa unui platou cu plăcinţele şi un ceai fierbinte, făcute de ea. În decursul unei ore petrecute în compania sa, am aflat că e voie să visezi, că e obligatoriu să rămâi optimist în viaţă, pentru că, oricum, tot ce se întâmplă e cu voia lui Dumnezeu.

E căsătorită de 33 de ani cu Gheorghe Bobână, un redutabil profesor, docent, laureat al premiilor de stat cu care au împreună patru copii. Îi plac florile de câmp, iar serile o găseşti de obicei citind romane. S-a născut în satul Unţeşti, r. Ungheni. Când s-a măritat, mama sa avea 15 ani, iar tatăl – 17. Peste doi ani, s-a născut ea.

 „E o întreagă poveste, fiindcă părinţii mei erau atât de tineri, nu aveau habar cum să mă îngrijească. Când, la un an de la măritiş, mama a văzut că nu rămâne însărcinată, s-a îngrijorat ca nu cumva să fie bolnavă. A alergat la medicul din sat, care a liniştit-o, spunându-i că trebuie să se mai coacă sămânţa”, ni se destăinuie dna Bobână.

Convorbirea cu ea decurge firesc, aproape fără întrebări, iar experienţa de viaţă şi cei aproape 40 de ani de carieră îşi spun cuvântul. O las pe ea să-şi spună povestea, aşa cum vă spune în fiecare săptămână povestea altor oameni.

Amintiri…

„Când s-au cunoscut, tata era tânăr, frumos, învăţător în şcoala din sat, proaspăt absolvent de liceu la Iaşi. Mama, şi ea frumoasă, eleva lui din clasa a şaptea. Aveau o înţelegere ca în drum spre casă să îşi lase scrisorele sub o piatră de lângă un pod. 40 de ani a durat povestea lor. Tatei îi plăceau tare femeile, indiferent că erau blonde, brunete, roşcate, nu conta. Dacă îi era dragă, se ducea după ea, din care cauză mama suferea tare mult. Mama era o fire foarte credincioasă şi fidelă şi nu înţelegea cum, având o dragoste atât de mare, lui tata pot să-i mai placă şi alte femei. Ţin minte cum plângea în pernă, săraca.

Între timp, tata terminase două facultăți şi venise o învăţătoare tânără, de limbă rusă, în şcoala din sat. Lui i-a plăcut atât de mult de acea femeie încât nu se mai uita nici la gura satului, nici că-i plânge femeia acasă, nici că are trei copii. Nu-i mai păsa. De la şcoală se ducea direct la ea, trăia în gazdă în satul vecin. Într-o bună zi, mama m-a luat de mână şi am mers la film la club, ştia că tata va veni acolo cu iubita. Ne-am aşezat în spate, într-un loc retras, şi, când toţi s-au aşezat căci trebuia să înceapă filmul, mama m-a împins să vorbesc cu el, să-l chem acasă. De atunci, s-a întors acasă. Nu ştiu, ori că de ruşine, ori că l-am umilit în felul acesta, o perioadă a fost bine, până a venit altă femeie la rând şi tot aşa până a închis ochii. Mama împlinise 56 de ani, el 58 când a părăsit-o şi a mers la una cu 30 de ani mai tânără decât el şi cu şapte ani mai tânără decât mine. Cu toate astea, a fost mereu preocupat cum să ne hrănească, problemele cele mari le rezova el, căci mama era casnică”.

În acelaşi timp, Lidia Bobână spune că au fost o familie fericită în care au crescut şi au fost educaţi patru copii: două fete şi doi băieţi care se împacă foarte bine. Recent, copiii scriitorului Vasile Vasilache, tatăl Lidiei Bobână, au comandat pentru acesta un bust pe care vor să-l instaleze în faţa şcolii din sat care îi poartă numele. „La vară, tata ar fi împlinit 85 de ani şi cred că atunci o să-l dezvelim. Asta e tot ce mai putem face pentru el”, precizează doamna Bobână, mamă şi ea a patru copii, în mare parte realizaţi în viaţă. „Dumitriţa e în Polonia, e măritată de şase ani, are doi copii şi al treilea e pe drum. Bogdan a absolvit facultatea în România şi s-a căsătorit în Maramureş. Dragoş a absolvit Academia de Arte, e pictor-ceramist, dar lucrează într-o companie IT, în sfârşit, Mircea e student la Academia de Arte. Când ai patru copii şi trei nepoate, ziua trece repede. Sunt programată ca cel mai angajat om de pe faţa pământului”, ne spune dna Bobână.

Despre radio

Mi-e dor de radio foarte mult, m-au invitat la 80 de ani ai Radioului Naţional şi m-au premiat pentru întreaga activitate în radio. M-au întrebat dacă aş putea veni în radio. Nu ştiu dacă aş putea lucra cum am lucrat odată. Acum sunt alte tehnologii, eu sunt învăţată altfel, la vârsta mea e mai greu să deprind altceva. Aş putea scrie, dar nu mai sunt în stare să alerg în deplasări. Îmi pare rău de acea perioadă de proteste de la radio, când am plecat o mare parte din angajaţi. Îmi pare rău că ne-au folosit Iurie Roşca şi celelalte partide care şi-au făcut interesul pe seama noastră. Am avut noroc că Val Butnaru m-a angajat chiar atunci la JURNAL. Imediat. A zis ca eu şi Rodica (Mahu – n.r.) să venim imediat la JURNAL. Au trecut mai bine de şase ani de atunci. Mi-a plăcut la radio, am lucrat cu sufletul, i-am dedicat atâţia ani pentru că mi-a permis să am o altă legătură cu oamenii, cu viaţa. Eram legată de oameni, colegii mei mă luau peste picior pentru că eu două zile pe săptămână primeam în audienţă oameni cu plângeri, se înscriau la rând săracii, ţineam jurnale întregi cu problemele lor. La un moment dat, ai mei erau supăraţi că nu aveau acasă viaţă intimă pentru că mă suna lumea şi acasă, veneau la mine, dar cu timpul s-au obişnuit şi au acceptat. Chiar acum, înainte de alegeri, mă sunau toţi şi mă întrebau pe cine să voteze. Eu nu am ascuns niciodată telefonul sau adresa de acasă. Într-un fel mă iau cu ei şi mă bucur că nu mă uită. Unii cunosc chiar şi ziua mea de naştere şi mă felicită. Am ajuns să-i ştiu pe unii dintre ei şi, uneori, mă gândesc de ce moşnegelul din satul cutare nu m-a sunat.

Istoriile pe care le scriu la ziar ar fi mult mai mari dacă nu m-ar constrânge spaţiul limitat. Aş face seriale. Un coleg mi-a zis să scriu şi istorii mai vesele. Doar că cele vesele nu dau peste mine, mă găsesc doar cei cu probleme, cu necazuri mari în familie.

Despre politică

Mi-au propus de două ori să mă implic în politică, dar am refuzat. Chiar în campania trecută, m-a sunat Dorin Chirtoacă şi m-a invitat să mă alătur echipei PL-ului. Eu cred că tinerii văd lucrurile altfel şi sunt mai pregătiţi decât noi. Cu toate că am o experienţă de viaţă, sunt unele lucruri pe care nu le cunosc şi nu aş putea face faţă, ca parlamentar, zic.

Cum ar suna povestea sa…

S-au cunoscut acum 33 de ani, pe când cei de la radio au trimis-o la un stagiu la Moscova. Îşi aduce aminte perfect de momentul în care a rămas fără bani şi, împreună cu colegul său Alexandru Bantoş (acum redactor-şef la revista „Limba Română” – n.r.) au hotărât să se împrumute de la nişte prieteni, studenţi şi ei. „Pe drum, însă, mă previne că mergem la Gheorghe Bobână care nu e însurat şi Doamne fereşte să mă agăţ de el că e tare de treabă. În final, ne-am agăţat unul de altul. Am revenit acasă în februarie, iar vara m-a cerut în căsătorie”, rememorează acele momente îndrăgita doamnă.

El, cu un an mai mare, student la Moscova şi îndrăgostit nebuneşte, i-a trimis o scrisoare în care a întrebat-o dacă vrea să se mărite cu el. „De bucurie, nu i-am răspuns printr-o scrisoare, ci i-am trimis imediat o telegramă ca să ajungă mai repede, în care am scris – DA!”, precizează, râzând, dna Bobână. Astfel, în august au făcut nunta şi tot în august, exact în aceeaşi zi, doar că la 30 de ani diferenţă, şi fiul lor Bogdan s-a însurat. „Aşa s-au aranjat lucrurile, iniţial a vrut în iulie, dar nu a reuşit şi a amânat nunta pentru august. S-a căsătorit exact în ziua în care şi noi ne-am căsătorit, motiv pentru care la începutul nunţii toată lumea ne-a felicitat întâi pe noi. Luaţi cu pregătirile, am uitat de aniversarea noastră. Dar cel mai interesant e că cuscrii din Polonia şi cei din Moldova sunt în aceeaşi zodie cu noi: Peşti şi Rac. Cuscrele sunt Raci, ca soţul meu, iar cuscrii sunt Peşti, ca mine”, susţine ea, convinsă că Dumnezeu le potriveşte pe toate.

Partea mai puţin cunoscută din poveste este că, cu 10 ani înainte de căsnicia sa, în timpul studenţiei, un coleg de facultate care era prieten foarte bun cu soţul său a vrut să le facă cunoştinţă. Atunci, Gheorghe Bobână a refuzat să o cunoască, motivând că nu se încurcă cu orăşence. „Până la urmă, tot cu mine s-a însurat! Viaţa mea e frumoasă, mi-a reuşit căsnicia, sunt nişte împliniri care mă fac fericită, copiii ţin la mine, iar asta mă bucură foarte mult. Soţul e un foarte bun familist. Cu el am avut norocul cel mare, copiii pe lângă el au crescut pentru că eu, toată viaţa, am lucrat în radio şi eram mereu în deplasări. Copiii ţin foarte mult la tatăl lor. Respectul, încrederea, comunicarea contează foarte mult în căsnicie”, crede cu tărie dna Bobână, completată de soţul său, care precizează că la fel de importante sunt şi compatibilitatea fizică şi spirituală, interesele comune, dragostea pentru copii, pentru familie în general. „Ne-a unit nu doar atracţia, dar şi viziunea comună asupra vieţii, asupra lumii”, conchide domnul profesor.

Pentru cititori

Să aibă numai gânduri bune. „Gândul bun te mobilizează şi, oricât de mari ar fi necazurile, te ajută. E foarte important să gândeşti pozitiv. Mereu mă gândesc că dacă autosugestia poate influenţa în bine tratamentul, de ce să nu gândesc pozitiv. Mereu am fost o optimistă, pentru că am ştiut că dacă am să mă simt rău şi cei din jurul meu vor suferi. Şi aşa voi rămâne: o optimistă incurabilă!”.

Sursa: Apropo Magazin, 2011, Alina GUŢU

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here