Artista plastică Maria Mardare-Fusu: „Crăciun fericit tuturor, celor mari și celor mici!”

– Dragă Maria Mardare-Fusu, m-a impresionat o lucrare a Dvs. realizată recent, „Fecioara cu Pruncul”, de aceea vă propun să vorbim despre ea. Cum aţi elaborat compoziţia acestei lucrări? De ce anume așa arată personajele, cum aţi ales culorile?

Mi se făcuse dor de o lucrare a mea pictată în 1999, pe care n-o mai am cu mine de mulţi ani. Din dorul de acea lucrare, am făcut, în decembrie 2020, o nouă variantă a ei. E din seria „Cel ce avea să vină”. Interesant este că doar cu o zi înainte de a porni lucrul la acest tablou, a venit la mine nepotul meu, fiul surorii mele, Dumitraş. El mi-a adus în dar pânza pe care am și pictat lucrarea. Chiar el a preparat pânza, este și el pictor. Am pornit să pictez „Fecioara cu Pruncul”, cu multă bucurie, pentru că era ca o reîntâlnire cu lucrarea de care mi se făcuse dor.

În clipa când îmi venise ideea de a face această nouă variantă a tabloului „Fecioara cu Pruncul”, am și văzut cu ochii minții compoziţia, personajele, felul cum arată, gama de culori. Sigur că în clipa când vezi asemenea lucruri, ele sunt de o putere şi o frumuseţe mult mai mare decât poate artistul să reprezinte pe pânză. Umplându-mi sufletul de cele văzute (informaţie, putere, profunzime, frumuseţe uimitoare până în detalii), îndrăznesc să le aduc, în culoare, pe pânză.

„Fecioara cu Pruncul” pictată în acest decembrie, are gama culorilor de dimineaţă, când abia încep să se arate zorii. Fecioara vine către noi, învăluită în lumină şi însoţită de cete de îngeri cu aripi aurite.

– Vedeți îngeri în vise?

Am astfel de vise, dar sunt şi momente din viaţa de zi cu zi, când îmi ies în cale unii oameni şi, după ce schimb cu ei câteva fraze, în timp ce se îndepărtează de mine, îmi trece prin gând: Dar poate a fost un înger?! De fiecare dată întâlnirea cu astfel de oameni e foarte scurtă, ei apar ca din senin şi repede dispar, niciodată mai apoi nu mi se întâmplă să-i mai întâlnesc.

Acum, când scriu aceste rânduri, mi-am amintit cum, odată, în ajun de Sfântul Nicolae (azi, când scriu, e tot 19 decembrie), m-am apucat să fac un tort pentru ca fiul meu Ioan, de vreo 5-6 ani, să-l ducă a doua zi la grădiniță, unde urma să aibă loc o serbare de Sf. Nicolae. Voiam să-i servesc pe copiii din grupa lui Ioan. Dar fiul meu m-a întrebat, parcă în treacăt: „Mâine va ploua. Cum ai să duci tortul?”. Pot să vă spun că Ioan prezicea diferite lucruri când era mic și toate se împlineau cu exactitate.

A doua zi, pe 19 decembrie, am pornit spre grădiniţă împreună cu Ioan. În mâini aveam tortul, costumul fiului pentru concert și geanta mea. Grădiniţa era departe, a trebuit mai întâi să ajungem la staţie, să aşteptăm microbuzul. Era o zi cu mult soare, cu cer senin – nici un semn de ploaie. În clipa când îmi trecu acest gând prin minte, porni pe loc o ploiţă măruntă, dar deasă, printre razele aurii de soare. M-am buimăcit cu totul. Ploaia a stropit tot ce ţineam în mâini. În acel moment, nu ştiu de unde apăru în faţa mea un tânăr, tare frumos la chip, şi-mi zise: „Daţi-mi voie să vă ajut”. I-am mulţumit şi i-am dat tortul. Între timp, a venit şi microbuzul, am urcat. Ioan și cu mine ne-am aşezat pe scaunul din faţă, iar tânărul și-a făcut loc printre oamenii care stăteau în picioare… El a mers cu noi până aproape de ultima staţie, unde era grădiniţa. Coborâse cu doar câteva minute înaintea noastră, dându-ne tortul, zâmbindu-ne. Am vrut să-l văd pe geam, dar nu l-am mai văzut şi, în acel moment, mi-am zis: Dar poate că a fost un înger?!

– Cum sărbătoreaţi Crăciunul în Siberia (Maria Mardare-Fusu s-a născut în Siberia, părinții ei au fost deportați)? Dar în satul Micleşti?

Crăciunul din Siberia nu-l ţin minte, eram prea mică. Când ne-am întors în Moldova, eu n-aveam nici doi ani împliniţi. În schimb, Crăciunul de la Micleşti îl ţin bine minte. A fost întotdeauna frumos. Îl sărbătoream împreună cu buneii. Din înalturi se lăsa peste sat, peste oameni şi copii un aer de pace, frumuseţe şi bucurie… Noi nu împodobeam brad în casă, părinții erau împovărați de griji. Dar pe la vârsta de vreo 3-4 ani, mama mi-a cumpărat de la Chişinău o jucărie de împodobit bradul. Nu-mi puteam lua ochii de la ea, mă minunam de strălucirea ei, era uşurică, aeriană, argintie, încrustată cu roşu, verde, galben. N-am cuvinte să exprim ce-am simţit atunci! Aveam în suflet o bucurie atât de mare, că aș fi putut ține tot satul pe palma mea de copil! Până în prezent, în fiecare an, aproape de Crăciun, îmi amintesc de acea minunată clipă, de jucăria pe care mi-a cumpărat-o mama… Aşa mi-a râmas în amintire, atârnată de un fir subţire de aţă, se legăna uşurică în aer, la cea mai mică atingere a mea se rotea strălucind multicolor, iar eu o priveam cu uimire şi încântare… Crăciun fericit tuturor, celor mari și celor mici!

– Mulțumim mult!