Lumi paralele sau Maeştri vs impostori

1268
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

1. Anul se încheie sumbru, nu doar cu atacuri tot mai virulente ale pandemiei, scăpate total de sub control de autorităţile i-responsabile, ci şi cu derapaje ale politicienilor de pe Bâc, ca expresie a inconsistenţei sistemului. „După mine, potopul” parcă aşa a vrut să spună acest dolofan Louis de Moldova, îndemnându-şi ortacii să voteze, împreună cu complicii lui Plahotniuc-Şor, legi-catastrofe. Ar fi fost prea frumos, pierzând în faţa unei doamne, să fi rămas cavaler, dând dovadă de nobleţe. Dar din coadă de câine nu poţi confecţiona sită de mătase pentru discernerea lucrurilor fine.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Nici măcar nu era original, pentru că tot aşa de isteric reacţionase şi Plahotniuc atunci când omul său pierduse capitala în favoarea lui Năstase, producând derapaje juridice (apropo, anulate-condamnate, dar fără ca cineva să fi fost penalizat pentru asta!). Şi Dodon, cu oastea lui de strânsură din parlament, cu sprijinul oligarhilor-fugari, a votat pe bandă rulantă controversatele legi, minând eforturile noului preşedinte de reformare a sistemului, dar şi activitatea viitorului guvern şi a viitorului legislativ.

În timp ce lumea caută disperată soluţii împotriva crizei umanitare, ai noştri etalează adevărul că nu suntem o comunitate (cu obiective şi principii comune). Performanţe ating doar iniţiativele particulare, prin măiestria şi dedicaţia unor oameni concreţi. Nu e de azi sau de ieri, e cam dintotdeauna. Dependenţa de un centru din afara ţarcului „statalităţii” a creat, în vârful piramidei, un substitut construit pe legile fidelităţii clientelare, nu pe criteriile profesionalismului. Iar lucrurile de reală valoare s-au făcut graţie unor persoane concrete, indiferent de sistem. Şi tocmai acestea sunt oferite cel mai adesea ca reprezentative pentru ţară, deşi „ţara” nu are nicio treabă cu ele.

2. În ultimele zile ale lui decembrie, ca un contrapunct luminos la tonul sumbru al anului, Galeria Brâncuşi şi-a oferit spaţiul pentru o retrospectivă Andrei Sârbu, pictorul care ar fi împlinit 70 de ani (dar de două decenii nu mai este printre noi). Expoziţia e o iniţiativă particulară a Antoninei Sârbu, cea care i-a fost alături în viaţă. De fapt, toată opera artistului nonconformist, model de profesionalism şi artă autentică, e o afacere particulară, fără vreo contribuţie a statului, oricum se numea acesta.

Sârbu nu şi-a propus niciodată să reproducă o realitate preexistentă. Picturile sale nu sunt „ferestre spre lume”, cum ne-a obişnuit arta tradiţională, academică. Ele însele reprezintă o lume complementară celei existente. O alternativă. Gutuile, noduroase şi calde, şi incandescentele imagini cu floarea-soarelui erau singurele surse de lumină şi căldură în micul său atelier, rece şi întunecat, din subsolul de pe strada sovietică Patrice Lumumba (azi Suceava). Gutuile lui seamănă uneori cu vreun meteorit suprarealist de al lui Magritte, iar floarea-soarelui oferă jocuri pure de culori şi linii. Nici în lucrările din seriile „Atelier” sau „Paletă”, nici în secvenţele fotorealiste, nici, cu atât mai puţin, în lucrările nonfigurative din seriile abstracţiei geometrice (ale neoplasticismului) sau cele ale expresionismului abstract, scopul artistului nu a fost „reprezentarea realităţii”, reproducerea unei imagini, ci, de fiecare dată, producerea unei realităţi (y compris, din resturile „realităţii” profane), tabloul în sine reprezentând opera, obiectul, prin însăşi factura lui.

Picturile mele, ar fi spus Sârbu, solidar cu unul dintre maeştrii săi, Mondrian, nu reproduc natura, ele sunt parte a naturii, alternativă a lumii (alta decât cea din ochii noştri profani). Concentrare de intelect, viziune şi artă înaltă, cu poieni de lumină relaxantă, cu tensiuni dramatice şi tragice uneori. O lume paralelă celei în care existăm noi, legătură între ele fiind ruptă de ignoranţa şi indiferenţa decidenţilor. SF-ul, distopic şi apocaliptic, aici e, pe partea noastră de zbor, nu în ficţiunile plasticianului.

În cartea recentă a Antoninei Sârbu, Atelierul din strada Patrice, există un studiu de caz: o prietenă, emigrând în SUA, o rugase să obţină un certificat de la Ministerul Culturii pentru a putea lua cu sine o lucrare a lui Andrei. Ministrul se împotrivea categoric: cum să plece un obiect de patrimoniu? Or plecarea lucrărilor era şansa ca ele să fie cunoscute în galerii, muzee, colecţii particulare din toată lumea. Un alt studiu de caz. Andrei făcea decorul pentru un spectacol pe care îl monta Ilie Todorov. Repetiţiile mergeau greu, actorilor le lipsea vlaga. Atunci maestrul l-a rugat pe Sârbu să aducă un tablou din atelier, cel mai bun. L-a pus în mijlocul scenei şi le-a ordonat actorilor: „Să-mi jucaţi aşa [de bine], ca această pictură!”. Asta aş spune-o protipendadei noastre politice. Altfel, de ce m-ar interesa ce fac şi desfac ei?

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE