Criza financiară continuă din Republica Moldova nu este singurul motiv din care domeniul cinematografiei a rămas cu zeci de ani în urmă în comparație cu țările vecine. Bugete reduse, lupte politice, lacune în legislație, dar și diverse erori ale funcționarilor publici. O problemă de acest ordin are loc în selectarea și numirea în funcție a noului director al Centrului Național al Cinematografiei (CNC), proces de care se face responsabil Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC).
CNC-ul este fără director de aproape opt luni, între timp la MECC s-au schimbat deja trei miniștri. La începutul lunii aprilie, MECC anunța concurs pentru ocuparea funcției de director al CNC. Dosarele candidaților au fost depuse până la data de 11 mai. Concursul propriu-zis a avut loc abia peste patru luni, pe 23 septembrie, iar numele câștigătorului, producătoarea de film Valentina Iusuphodjaev, a fost anunțat abia pe 16 octombrie.
La două luni distanță de la selectarea noului director al CNC, Guvernul R. Moldova încă nu a emis o hotărâre de numire oficială în funcție a noului candidat selectat. Acest lucru nu s-a întâmplat din cauza că MECC nu a trimis dosarul către Cancelaria de Stat, care, la rândul ei, ar fi trebuit să-l includă pe ordinea de zi la o ședință de Guvern.
Valentina Iusuphodjaev, candidata selectată pentru funcția de director al CNC, spune că deși, conform regulamentului, ministerul este obligat să anunțe personal candidații despre rezultatele concursului, ea a aflat noutatea parcurgând într-o dimineață site-ul ministerului.
„A trecut ceva timp ca, până la urmă, ei să mă cheme să aduc unele acte pentru completarea dosarului, apoi iar a mai trecut timp. Mă gândeam că, probabil, ei așteaptă să treacă alegerile. Am sunat la Secția resurse umane și am cerut o audiență, însă mi-au zis că nu se permite din cauza pandemiei. Am încercat să aflu și numărul de înregistrare al dosarului, însă șeful secției, Nicolae Ghenciu, mi-a spus că nu-l ține minte și s-a eschivat de la un răspuns concret ca până la urmă să înțeleg că ei nu au trimis dosarul. Scuzele erau că trebuie să mai coordoneze cu cineva.”
„Această întârziere afectează tot domeniul cinematografic”
Nici reprezentantul consiliului de administrare al CNC, Veaceslav Reabcinschi, nu înțelege din ce cauză se tărăgănează această situație. „Eu am încercat să aflu, dar nu am reușit, unde este reținerea, la minister sau mai departe, la guvern. Pentru că directorul CNC-ului trebuie să fie confirmat la guvern. Concursul a avut loc, a fost desemnat câștigătorul, iar două luni de zile se reține numirea în funcție.
Această întârziere afectează tot domeniul cinematografic pentru că directorul este una din persoanele responsabile de politicile din domeniul cinematografiei. Viziunile și abordarea lui sunt importante pentru dezvoltarea de mai departe a cinematografiei”, a comentat Veaceslav Reabcinschi.
În căutarea răspunsului am vorbit cu Adriana Derevici, consultantă superioară la Direcția arte și industrii creative din cadrul MECC, care ne-a spus că a bătut de nenumărate ori la ușa resurselor umane de la minister și a întrebat care este situația. „Mi s-a spus să stau liniștită că totul va fi bine. Liniștit poți să stai cinci zile, apoi lucrurile trebuie să se miște îndată după concurs, dar nu peste două luni.”
Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții Secției resurse umane din cadrul MECC. Șeful secției, Nicolae Ghenciu, nu ne-a răspuns la apelurile telefonice (nici la numărul de serviciu, nici la cel personal), iar consultanta principală de la resurse umane, Angela Bostan, responsabilă de recepționarea dosarelor, nu a vrut să ne răspundă la întrebări, direcționându-ne la departamentul de presă, fără a oferi vreun comentariu.
Lacune în legislație și deadline-uri date peste cap
Pentru a afla care sunt cauzele acestor întârzieri și motivele lipsirii de dreptul de a munci în funcția selectată, Valentina Iusuphodjaev a lansat o petiție către prim-ministrul Ion Chicu, ministra MECC, Lilia Pogolșa, Inspectoratul de Stat al Muncii și Centrul Național Anticorupție.
Juristul spune că nici Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, nici Regulamentul cu privire la ocuparea funcției publice prin concurs nu prevăd termenele în care persoana învingătoare urmează a fi numită în funcție printr-un act administrativ.
Cu toate acestea, există o „lacună, care într-o oarecare măsură creează o stare de incertitudine și poate fi folosită în defavoarea câștigătorului, însă nu înseamnă că această stare poate dura la nesfârșit. Luând în considerație că raporturile în cauză sunt de natură administrativă, este imperativ să ne referim la art. 60 din Codul administrativ, conform căruia este prescris că termenul general în care o procedură administrativă trebuie finalizată este de 30 de zile, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, autoritatea responsabilă de numirea candidatului învingător a avut la dispoziție 30 zile pentru emiterea actului necesar, în cazul în care procedura nu a devenit complexă”, explică juristul Anatoli Albin.
Secretarul de stat în domeniul culturii din cadrul MECC, Andrei Chistol, ne-a asigurat că dosarul a fost transmis către Cancelaria de Stat. Ulterior, dacă nu vor fi solicitări din partea cancelariei, dosarul va fi discutat în cadrul ședinței de guvern.
„Va fi săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, nu noi decidem, ci cancelaria care pune subiectul pe ordinea de zi. Eu, în calitate de secretar de stat, am fost responsabil de procedura de concurs. Așa cum stabilește regulamentul, procesul-verbal a fost prezentat în cinci zile. În regulament nu este un termen care să spună când trebuie să fie prezentat la guvern. Au mai fost niște documente suplimentare care au fost solicitate de la candidatul câștigător. Pe această filieră a fost responsabil departamentul resurse umane”, a comentat Andrei Chistol.
Nu este pentru prima dată când autoritățile publice se apucă de lucru doar după ce subiectul este discutat pe platformele social media și în presă. Conform regulamentului, directorul CNC este numit prin hotărâre de guvern la propunerea MECC, în baza unui concurs public desfășurat de minister. Când va fi numită oficial în funcție câștigătoarea concursului nu este clar. Până va fi emisă hotărârea de guvern, CNC-ul rămâne fără director.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE