Domnul Chiştoc

Asta era porecla lui Mihai. Fiind ultimul din cei cinci copii ai familiei, nu se știe din ce motive era mai jos de statură decât frații săi și mulți alții de seama lui. Poate pentru că l-a născut mamă-sa târziu sau vreo boală genetică l-o fi afectat, dar nu avea mai mult de 1m 50 cm fiind deja matur. Așa că, dacă vreun străin întreba de numele lui de familie sau unde stă el, nimeni din sat nu i-ar fi răspuns, însă dacă întreba de „chiștoc” și de „cel de trei degete de la pământ” – ambele lui porecle, și mic și mare din satul lui te-ar fi dus direct la casa cu pricina.

Mic de stat, dar înţelept şi iubăreţ

Dumnezeu i-a luat din statură, dar l-a înzestrat cu multe alte talente care l-au făcut pe plac tuturor, în primul rând pentru că vorbea frumos și alina cu vocea lui orice suflet îndurerat, necăjit, supărat. Și mai ales plăcea femeilor. Și lui ele îi plăceau peste seamă!

Chiar dacă la început îl luau peste picior, făceau bancuri pe seama lui, de îndată însă ce-l cunoșteau mai bine, uite că se apropiau de dânsul și chiar îl ocroteau într-un fel. Când întreba cineva unde se află Mihai: „Cine – Chiștocul?”, sau „Trei degete de la pământ?”, lumea se lumina la față și imediat auzeai ultimul banc despre Mihai.

Devenise și mai cunoscut bărbatul după ce au început a se naște în satul lui și în împrejurimi copii care îi semănau leit. Vă spuneam, avea o slăbiciune Mihai, îi plăceau femeile… slabe, grase, înalte, scunde, toate erau frumoase pentru el. Și ținea mai ales la cele oropsite de soartă. Cum vedea una mai necăjită, se apropia de dânsa, începea a-i vorbi, a o mângâia, încât femeia uita până la urmă de necazul ei, de statura lui Mihai, de bancurile ce se spuneau pe seama lui și astfel ajungea în patul lui ori se rătăcea el în patul ei. Şi iată că se trezea satul că se mai naște un plod ce semăna leit cu cei din neamul Vărzăreștilor.

A umplut împrejurimile cu copii

Împlinise Mihai deja 32 de ani și, din atâtea muieri, n-a luat niciuna de nevastă. Le explica părinților și fraților că, dacă se însoară, n-o să poată ajuta alte femei oropsite de soartă să treacă peste necazuri. „Eu sunt ocrotitorul și binefăcătorul lor care le sprijină la nevoie. Dacă nu aș fi eu, cine s-ar mai uita la ele?! Se credea un fel de filantrop, mângâind nevestele obijduite de soți, alintând fetele nemăritate, văduvele sau vreo domnișoară cu vreun zganci de la naștere.

Curios lucru, dar niciuna nu-i purta pică, nu se supăra că a părăsit-o și s-a dus la alta. Fiecare și-a trăit partea ei de fericire, s-a ales cu un copil și uite-le în rând cu toată lumea! Nu mai știa numărul copiilor săi nici Mihai, pentru că nu le ducea contul. Atâta le spunea femeilor – că nu se dă în lături să-i poarte copilul numele și, dacă va avea femeia nevoie de ajutor, la sigur să se adreseze, căci el şi cei din neamul lui n-o să le lase la nevoie. Spunea Mihai că pe toate le-a iubit, dar, cred eu, în relaţiile lui cu aceste femei nu era decât milă, un fel de compasiune pentru nenorocita care nu putea să-și aranjeze viața singură, fără sprijinul cuiva.

Îmbrobodit de şmechera Victoriţa

Dar ulciorul nu merge de multe ori la apă, odată și-odată tot se strică. Așa s-a întâmplat și cu Mihai. Mergea în autobuzul ce-l ducea spre Strășeni, când o fată s-a așezat lângă el. Bărbatul, fiind vorbăreț din fire, nu putea să n-o încerce de minte. Victorița nu era proastă nici ea. Tocmai se gândea cum să-și găsească un bărbat să-și acopere rușinea. Rămăsese însărcinată și nu se da să-și facă avort. De frică să nu afle ai ei. Și-apoi, din teama c-ar putea să nu mai aibă alți copii.

Zic, s-a hotărât să nască, dar copilul să aibă tată. Vă spun, nu era proastă și l-a simțit pe Mihai așa cum este el – iubitor de femei și milos la suflet. La Strășeni nu s-au despărțit, au umblat împreună prin piață, l-a dus la o rudă de-a ei și l-a prezentat drept prieten, apoi, la întoarcere, căci locuiau la două sate unul de altul, l-a invitat la dânsa acasă.

Nu trebuie să vă spun eu că a găsit aici Mihai cea mai dulce primire. Și uite, pentru prima dată, el, care a trecut printre atâtea femei, s-a îndrăgostit lulea de Victorița. Așa prostește cum n-a crezut niciodată că o să i se întâmple. Fata avea doar 17 ani și el împlinise 34 de acum. Frumoasă, tânără, veselă, stătea numai în gâtul lui încât inima lui sfârâia să iasă din piept.

Îl trata ca pe un netot

În aceeași săptămână, și-au înregistrat căsătoria la primăria din localitate și, când a născut Victoriţa la numai şase luni de la nuntă, și-a dat seama Mihai că l-a încălţat o mucoasă. Parcă nu se simţea bine. L-a prostit în ochii lumii, dar mai ales în ochii femeilor pe care le-a iubit el odată. Dar, pentru că a făcut atâta bine altor femei, și-a zis că n-o să-i scoată niciodată ochii Victoriței pentru că l-a mințit, l-a dus de căpăstru ca pe un măgăruș.

Îşi zise: am făcut atâta bine pe lumea asta, ia s-o iert şi să trăim mai departe. Deși Mihai plăcea mai multor femei, vă spuneam că gură de aur era, suflet blând şi înțelegător, dar pentru Victoria nu era decât un prost, un bleg. Și pentru că l-a luat drept netot, se și purta în familie ca atare.

Deși diferența de vârstă dintre ei era de 17 ani, Mihai nu avea cuvânt în casă. Îl lua mai mult în derâdere nevasta când punea bărbatul piciorul în prag şi insista ca ea să facă un lucru sau altul.

Dacă satul îl poreclea pe la spate „chiștoc” sau „trei degete de la pământ”, Victorița îi arunca porecla în faţă sau putea să i-o trântească atunci când avea casa plină de oaspeți, sau să-l strige în plină stradă cu răutate: „Chiștocule, unde ești, vină-ncoace de m-ajută!”. Cu toate acestea, Mihai o ierta pentru că se îndrăgostise de dânsa lulea și nu știa ce să mai facă s-o țină prin preajma lui.

De fapt aşa se întâmplă cu toţi bărbaţii care-şi iau neveste mai tinere decât dânşii. Oricât ar părea de bărbat în casă, rămâne tot sub călcâiul nevestei, care-şi cunoaşte puterea asupra inimii lui. În plus, tânără cum era, Victoriţa îşi căuta prieteni printre bărbaţii de seama ei. Poate că nu se culca cu fiecare, dar se întâmpla uneori să nu vină nopţile acasă şi Mihai creştea copil străin şi nu se încumeta s-o părăsească tocmai acum, când fiul ei era mic de tot.

Victoriţa fuge în Daghestan

S-a întâmplat că a dispărut Victoriţa şi vreo două luni de zile n-a auzit Mihai nimic despre ea. Era înspăimântat să nu i se fi întâmplat ceva şi să n-o mai vadă niciodată. A căutat-o pe la rude, a dat-o în urmărire la poliţie și abia peste două luni i-a venit scrisoare acasă tocmai din Daghestan prin care Victorița îi cerea divorţul. Îl mai ruga să ducă copilul la părinţii ei şi să-şi ia grija de la dânsa o dată pentru totdeauna. Mihai nici n-a divorţat și nici copilul nu l-a dat. Trăiau în casa Victoriţei pe care o avea moştenire fata de la bunică-sa şi-şi căuta umil de păcatele lui.

Au trecut anii şi fecioraşul lor, Nicușor, trebuia să treacă în clasa a patra când apare din nou Victoriţa în sat. Se temea să tragă la casa ei, se dusese la părinţi şi de acolo încerca să comunice cu fecioru-său. Îi telefona când nu era Mihai acasă şi îl chema să-l vadă, că mama, chipurile, suferă despărţirea de el.

Venise Victoriţa în sat cu un singur gând, să-şi ia copilul şi să plece în Daghestan. În anii cât a lipsit şi a trăit cu străinul acela din Caucaz, copii n-a avut şi i-a hotărât concubinul: ori îi aduce copilul să-l înfieze el, ori să-şi caute de griji, ca el să-şi ia o nevastă care să-i nască urmaşi.

A venit să-şi ceară copilul

Dacă până atunci Mihai se ţinea scai de Victoriţa şi spera că o să se întoarcă definitiv la el, acum nu-i mai păsa. Voia să păstreze doar copilul care îi purta numele de la naştere şi de care se legase cu tot sufletul. Victoriţa întotdeauna l-a crezut un bleg, dar uite ca aici n-a mai avut ce-i face. A înaintat femeia proces de divorţ şi de tutelă asupra copilului.

Fireşte că a pierdut procesul pentru că la judecată au venit martori care au confirmat că ea şi-a lăsat odorul şi a dispărut în lumea largă fără să scrie vreodată în toţi anii aceştia sau să se intereseze măcar uneori cum o duce copilul, ce-i lipseşte lui ca să fie fericit. N-a stat la patul lui, când a trecut prin bolile grele, nu l-a dus la şcoală, nu i-a cumpărat hăinuţe şi jucării. A fost o mamă care doar l-a născut şi l-a părăsit ca pe un lucru de nimic.

Mama pierde procesul

Ziceam că la judecată a fost multă lume – şi rude, şi prieteni, şi mai toate iubitele lui Mihai. A fost un proces curios și hazliu într-un fel pentru că s-au distrat şi cei din sală, şi judecătorii de câţi copii din flori are Mihai, câte neveste neoficiale şi că s-a ales până la urmă cu un fecior al nu ştiu cui şi cu o muiere care n-a pus preţ pe dânsul. A pierdut Victoriţa procesul şi a plecat printre străini fără prea multe regrete. Şi-a zis că dacă n-o să trăiască daghestanezul cu ea, „ce boala, n-au murit bărbaţii pe pământ”!

Avea 30 de ani şi era în floarea vârstei – frumoasă şi apetisantă, cum nici la 17 ani nu arăta, adică nu-şi bătea ea capul că o sa rămână singură şi neiubită… De data asta, Mihai i-a dat fără rezerve divorţul, a pus cruce pe căsnicia asta care a durat doar un an pe hârtie şi a început să se gândească la viitor. Trecuse de 45 de ani şi sentimentul că poate rămâne singur pe lumea asta l-a îndemnat să-şi arunce ochii peste femeile pe care le-a „fericit” odată şi să-şi aleagă perechea cu care să întâlnească bătrânețile.

Mândrele din tinereţe îl refuză

A ales-o pe Olesea. Prima femeie care i-a născut un fecior. S-a dus s-o ceară în căsătorie, şi, curios lucru, ea l-a refuzat. Se obişnuise să trăiască singură, să aibă grijă de gospodărie, să-şi crească feciorul care avea deja 24 de ani şi era gata-gata să se însoare. „Caută-ţi alta”, i-a spus ea. Chiştoc nu mai putea ca odinioară să se lipească de femeia care-i plăcea, şi-apoi nu ştiu cum s-a întâmplat că în jurul lui parcă nu mai erau neveste care să se vrea mângâiate sau iubite de un bărbat „de trei degete de la pământ”.

Poate că de vină erau anii lui, poate că nu mai ştia cum să le convingă ca în tinereţe, dar a rămas Mihai singur cu feciorul făcut de altul cu femeia care nu l-a iubit o zi în viaţa ei… Păcat că nu s-a găsit nici o femeie să-l mângâie.